52
Căderea Ierusalimului
(2 Regi 24:18–25:21; 2 Cron. 36:11-20; Ier. 39:1-10)
1Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama lui se numea Hamutal și era fata lui Ieremia din Libna. 2El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și Iehoiachim. 3Din cauza mâniei Domnului s-au întâmplat aceste lucruri în Ierusalim și în Iuda, pe care, în cele din urmă, Domnul le-a alungat din prezența Sa.
Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
4În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și-au așezat tabăra înaintea cetății și au construit întărituri de jur împrejurul ei. 5Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al regelui Zedechia.
6În ziua a noua a lunii a patra, foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. 7Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit. Au ieșit din cetate noaptea, pe drumul care duce la poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba, 8însă armata caldeenilor l-a urmărit pe regele Zedechia și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. 9Ei l-au capturat pe rege și l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, în țara Hamatului, unde acesta a rostit o sentință împotriva lui. 10Acolo, la Ribla, împăratul Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. De asemenea, i-a înjunghiat și pe toți conducătorii lui Iuda. 11Apoi, împăratul Babilonului i-a scos ochii lui Zedechia, l-a legat cu lanțuri de bronz și l-a dus în Babilon, unde a stat în închisoare până în ziua morții lui.
12În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pătruns în Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, care era în slujba împăratului Babilonului. 13El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. A dat foc tuturor caselor mari. 14Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat toate zidurile din jurul Ierusalimului. 15Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate o parte din cei mai săraci oameni, poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. 16Totuși, Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile.
17Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau la Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului, și au dus tot bronzul la Babilon. 18Au luat oalele, lopețile, mucarnițele, vasele, vasele pentru tămâie și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. 19Căpetenia gărzilor a luat ligheanele, fărașele pentru cărbuni, vasele, oalele, sfeșnicele, lingurile și bolurile – tot ce era de aur sau de argint.
20Cei doi stâlpi, „marea“, cei doisprezece boi de bronz care erau sub mare și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse regele Solomon pentru Casa Domnului, aveau o greutate care nu se putea cântări. 21În ce privește stâlpii, un stâlp avea o înălțime de optsprezece coți,#52:21 Aproximativ 9 m. iar circumferința lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coți;#52:21 Aproximativ 6 m. grosimea lui era de patru degete și era gol în interior. 22Fiecare avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea unui capitel era de cinci coți,#52:22 Aproximativ 2,5 m. capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rodiile lui, era la fel. 23Erau nouăzeci și șase de rodii pe fiecare parte; toate rodiile aflate de jur împrejurul rețelei erau în număr de o sută.
24Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang și pe cei trei paznici ai porții. 25Din cetate a luat un demnitar care avea în subordine războinici și încă șapte oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L-a mai luat pe scribul conducătorului armatei, care recruta bărbați din poporul țării, și pe încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în mijlocul cetății. 26Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 27Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât.
Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui. 28Acesta este poporul pe care l-a dus Nebucadnețar în captivitate:
în al șaptelea an: trei mii douăzeci și trei de iudei;
29în al optsprezecelea an al lui Nebucadnețar,
a dus în captivitate din Ierusalim opt sute treizeci și doi de oameni,
30iar în al douăzeci și treilea an al lui Nebucadnețar,
Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a mai dus în captivitate șapte sute patruzeci și cinci de iudei.
În total, au fost duși în captivitate patru mii șase sute de oameni.
Eliberarea lui Iehoiachin din închisoare
(2 Regi 25:27-30)
31În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak,#52:31 Numit și Amel-Marduk (562–560 î.Cr.). împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i-a acordat iertare lui Iehoiachin, regele lui Iuda, și l-a eliberat din închisoare. 32I-a vorbit cu bunătate și i-a dat un loc de cinste, mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 33Iehoiachin și-a schimbat hainele de prizonier și, pentru tot restul vieții sale, a mâncat la masa împăratului. 34Împăratul Babilonului s-a îngrijit continuu de hrana zilnică a lui Iehoiachin, în toate zilele vieții lui, până în ziua morții acestuia.