2
Trimiterea spionilor la Ierihon, în casa lui Rahab
1După aceea, Iosua, fiul lui Nun, a trimis în secret, din Șitim, doi spioni, zicând: „Duceți-vă să cercetați țara și mai ales Ierihonul!“.
Ei au plecat și au intrat în casa unei prostituate numită Rahab, culcându-se acolo.
2Regelui Ierihonului i s-a zis: „Iată că niște bărbați dintre fiii lui Israel au venit aici, în timpul nopții, ca să cerceteze țara“.
3Atunci regele Ierihonului a trimis să i se spună prostituatei Rahab:
‒ Scoate-i afară pe bărbații care au venit la tine și au intrat în casa ta, fiindcă au venit să cerceteze întreaga țară!
4Femeia însă îi luase pe cei doi bărbați și-i ascunsese.
Ea a răspuns:
‒ Este adevărat că acei bărbați au venit la mine, dar nu știam de unde sunt. 5Când s-a făcut noapte și poarta urma să fie închisă, bărbații au ieșit și nu știu unde s-au dus. Urmăriți-i repede și îi veți ajunge!
6Ea îi urcase pe acoperiș și îi ascunsese printre snopii de in pe care-i avea întinși pe acoperiș.
7Ei i-au urmărit pe drumul care duce la vadurile Iordanului. După ce au ieșit urmăritorii, poarta s-a închis în urma lor.
8Înainte să se culce spionii, Rahab s-a urcat la ei pe acoperiș.
9Ea le-a zis bărbaților:
‒ Știu că Domnul v-a dat țara aceasta. Din cauza voastră a căzut groaza peste noi, iar locuitorii țării sunt topiți de frică. 10Am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roșii și am aflat ce le-ați făcut lui Sihon și lui Og, cei doi regi amoriți care locuiau la est de Iordan, pe care i-ați dat spre nimicire. 11Când am auzit lucrurile acestea, ni s-au înmuiat inimile și fiecare om și-a pierdut curajul din cauza voastră, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în Ceruri și jos pe pământ!
12Acum, deci, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți arăta față de familia tatălui meu aceeași bunătate pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn demn de încredere 13că-i veți lăsa în viață pe tatăl meu, mama mea, frații mei și surorile mele împreună cu tot ce au și că ne veți scăpa sufletele de la moarte.
14Bărbații i-au răspuns:
‒ Suntem gata să ne dăm viața pentru voi, dacă nu ne vei trăda. Iar atunci când Domnul ne va da țara, îți vom arăta îndurare și credincioșie.
15Ea i-a coborât atunci pe fereastră cu o frânghie, căci casa ei era parte din zid, ea locuind chiar în zid.
16Apoi, le-a zis:
‒ Mergeți spre munte, ca să nu vă întâlniți cu cei care vă urmăresc, și ascundeți-vă acolo timp de trei zile, până se vor întoarce. După aceea veți putea să vă continuați drumul.
17Bărbații i-au spus:
‒ Noi vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem, 18dacă atunci când vom intra în țară nu vei lega această frânghie din fir stacojiu de fereastra prin care ne-ai coborât și dacă nu vei aduce în casa ta pe tatăl tău, pe mama ta și pe frații tăi, toată familia ta. 19Dacă cineva va ieși afară, dincolo de porțile casei tale, sângele lui va fi asupra capului său, iar noi vom fi nevinovați. Dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul dintre cei ce vor fi în casă cu tine, sângele lui va fi asupra capului nostru. 20Dacă ne vei trăda, atunci vom fi dezlegați de jurământul acesta, pe care ne-ai pus să-l facem.
21Ea le-a răspuns:
‒ Să fie precum ați spus!
Apoi i-a trimis, și ei au plecat, iar ea a legat frânghia stacojie de fereastră. 22Ei s-au dus și au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până când s-au întors cei care îi urmăreau și care îi căutaseră de-a lungul întregului drum fără să-i găsească. 23Apoi, cei doi bărbați s-au întors, au coborât muntele și au traversat Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, și i-au istorisit tot ce li s-a întâmplat. 24Ei i-au spus lui Iosua: „Într-adevăr, Domnul a dat în mâinile noastre întreaga țară și toți locuitorii țării tremură înaintea noastră!“.