13
Pilda semănătorului
(Mc. 4:1-9; Lc. 8:4-8)
1În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și S-a așezat lângă mare. 2În jurul Lui s-au adunat mari mulțimi de oameni, astfel că El S-a urcat într-o barcă și S-a așezat acolo; întreaga mulțime stătea pe țărm. 3El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4În timp ce semăna el, unele semințe au căzut lângă drum, unde au venit păsările și le-au mâncat. 5Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau mult pământ. Au încolțit repede, din cauză că nu aveau pământ adânc, 6dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, fiindcă nu aveau rădăcină, s-au uscat. 7Altele au căzut între spini, iar spinii au crescut și le-au sufocat. 8Dar altele au căzut pe un pământ bun și au dat rod: una o sută, una șaizeci, una treizeci. 9Cine are urechi să audă!“.
Isus explică pilda semănătorului
(Mc. 4:10-20; Lc. 8:9-15; 10:23-24)
10Ucenicii s-au apropiat și I-au zis:
‒ De ce le vorbești în pilde?
11 Isus, răspunzând, le-a zis:
‒ Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele#13:11 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina le este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției Cerurilor, dar lor nu le-a fost dat. 12Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 13De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei,
„deși văd, nu văd,
și, deși aud, nu aud, nici nu înțeleg“.
14Și pentru ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice:
„Veți auzi cu urechile, dar nicidecum nu veți înțelege,
și veți privi cu ochii, dar nicidecum nu veți pricepe.
15Căci inima acestui popor s-a împietrit.
Urechile lor aud greu,
iar ochii li s-au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima,
să se întoarcă și să-i vindec!“#13:14-15 Matei citează din Is. 6:9-10, în versiunea LXX..
16Dar ferice de ochii voștri pentru că văd, și de urechile voastre pentru că aud! 17Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au tânjit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și au tânjit să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit!
18Ascultați deci semnificația pildei semănătorului: 19când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. 20Cel semănat pe locuri stâncoase este acela care aude Cuvântul și-l primește imediat cu bucurie, 21dar nu are rădăcină în el însuși, ci este temporar. Și când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, el cade imediat. 22Cel semănat între spini este acela care aude Cuvântul, dar îngrijorarea veacului și înșelăciunea bogățiilor sufocă Cuvântul, iar el devine neroditor. 23Cel semănat în pământ bun este acela care aude Cuvântul și îl înțelege, care aduce într-adevăr rod și face o sută, sau șaizeci, sau treizeci.
Pilda neghinei
24Isus le-a pus înainte o altă pildă, zicând: „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în terenul său. 25Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și apoi a plecat. 26Când planta a răsărit și a făcut rod, atunci a apărut și neghina.
27Sclavii stăpânului casei au venit și i-au zis: «Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânță bună în terenul tău? De unde are atunci neghină?».
28El le-a răspuns: «Un dușman a făcut lucrul acesta». Sclavii l-au întrebat: «Vrei, deci, să mergem s-o strângem?».
29Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30Lăsați-le pe amândouă să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați-l în hambarul meu!’»“.
Pilda bobului de muștar
(Mc. 4:30-32; Lc. 13:18-19)
31Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția Cerurilor este ca un bob de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în terenul său: 32el este, într-adevăr, mai mic decât toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele și devine un pom,#13:32 Se cunoșteau două soiuri de plante de muștar, una de aproximativ 3 m și alta de aproximativ 7,5 m. astfel că păsările cerului vin și își fac cuibul între ramurile lui“.
Pilda drojdiei
(Lc. 13:20-21)
33El le-a spus o altă pildă: „Împărăția Cerurilor este ca drojdia pe care a luat-o o femeie și a pus-o în trei măsuri#13:33 Gr.: trei satoni. Un saton avea aproximativ 7 kg. Cantitatea totală era de aproximativ 21 kg, suficientă pentru a hrăni peste 100 de oameni. de făină, până a dospit tot aluatul“.
34Isus le-a spus mulțimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea nimic fără să folosească pilda, 35ca să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice:
„Îmi voi deschide gura să spun pilde;
voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“#13:35 Vezi Ps. 78:2. Asaf, autorul psalmului, este considerat în 2 Cron. 29:30 drept văzător (profet), însă probabil că Matei se referă la orice text din VT, împlinit în NT, ca fiind unul profetic..
Isus explică pilda neghinei
36Atunci Isus, lăsând mulțimile, a intrat în casă.
Ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând:
‒ Explică-ne pilda cu neghina din teren!
37 Isus, răspunzând, a zis:
‒ Cel Ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. 38Terenul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. 39Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.
40Deci, așa cum este strânsă neghina și este arsă în foc, tot așa va fi și la sfârșitul veacului: 41Fiul Omului Își va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăția Lui toate cauzele de păcătuire#13:41 Termenul grecesc skandalon (la plural: skandala) se referă strict la bățul care declanșează o capcană, însă el cuprinde în aria sa semantică mai multe sensuri: ceea ce împinge o persoană înspre păcat; cauza care îl face să se împiedice și să cadă; ispită. și pe cei ce comit fărădelegi 42și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! 43Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să audă!
Pilda comorii ascunse și a perlei
44Împărăția Cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un teren, pe care un om o găsește și o ascunde. Apoi, de bucurie, se duce și vinde tot ce are și cumpără terenul acela.
45De asemenea, Împărăția Cerurilor este ca un negustor care caută perle frumoase. 46Când găsește o perlă foarte prețioasă, se duce și vinde tot ce are, apoi o cumpără.
Pilda năvodului
47Din nou, Împărăția Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare și a adunat tot felul de vietăți. 48Când s-a umplut, pescarii îl scot pe țărm, se așază și adună cele bune în vase, iar pe cele stricate le aruncă afară. 49Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți 50și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!
51Ați înțeles voi toate acestea?
Ei au zis:
‒ Da.
52El le-a zis:
‒ De aceea orice cărturar care a fost făcut ucenic pentru Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.
Necredința celor din Nazaret
(Mc. 6:1-6; Lc. 4:16-30)
53După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo 54și, venind în patria Lui, a început să-i învețe pe oameni în sinagogă, astfel încât aceștia erau uimiți și se întrebau:
‒ De unde Îi vin Acestuia înțelepciunea și minunile? 55Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui – Maria, iar frații Lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? 56Și surorile Lui nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde Îi vin Acestuia toate aceste lucruri?
57Și, astfel, ei se îndoiau de El.
Isus însă le-a zis:
‒ Un profet nu este lipsit de onoare decât în patria și în casa lui.
58Și n-a făcut multe minuni acolo din cauza necredinței lor.