7
Starea de păcat a poporului
1Vai de mine!
Căci sunt ca după culesul fructelor,
ca după culesul viilor!
Nu mai este niciun ciorchine de mâncat
nimic din smochinele timpurii,
după care tânjește sufletul meu!
2A pierit cel evlavios din țară
și n-a mai rămas niciun om drept!
Cu toții stau la pândă, ca să verse sânge,
fiecare îl vânează pe fratele său cu o mreajă.
3Mâinile lor sunt obișnuite cu răul, ca să-l înfăptuiască bine!
Conducătorul cere daruri,
iar judecătorul cere mită.
Cel mare își spune dorința sufletului său
și apoi conspiră împreună.
4Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine;
cel mai drept este mai rău ca un gard de spini.
Ziua vestită de străjerii tăi,
ziua pedepsei tale, a sosit!
Acum va fi stupoare pentru voi!
5Nu-l crede pe prieten,
nu te încrede în amic!
Păzește-ți ușa gurii
de cea care se odihnește la pieptul tău!
6Căci fiul își desconsideră tatăl,
fata se ridică împotriva mamei ei,
iar nora se ridică împotriva soacrei ei,
așa încât dușmanii unui om sunt chiar cei din familia lui.
7Eu, însă, voi privi la Domnul,
îmi voi pune speranța în Dumnezeul mântuirii mele!
Dumnezeul meu mă va asculta!
Israel va fi restaurat
8Nu te bucura din cauza mea, rivala mea,
căci, deși am căzut, mă voi ridica!
Deși locuiesc în întuneric,
Domnul va fi lumina mea!
9Voi îndura furia Domnului,
căci am păcătuit împotriva Lui,
o voi îndura până când El îmi va apăra cauza
și-mi va face dreptate.
El mă va scoate la lumină;
Îi voi vedea dreptatea.
10Când va vedea rivala mea lucrul acesta,
va fi acoperită de rușine,
ea, care-mi zicea:
„Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“.
Ochii mei vor vedea căderea ei!
Atunci ea va fi călcată în picioare
ca noroiul de pe drumuri.
11 Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale,
o zi în care ți se va extinde granița!
12În ziua aceea, vor veni la tine oameni
din Asiria și până dinspre cetățile Egiptului,
din Egipt și până la râu,#7:12 Eufratul.
de la o mare și până la cealaltă,
de la un munte și până la celălalt.
13Pământul va fi pustiit din cauza locuitorilor lui,
ca rod al faptelor lor rele.
Rugăciune și laudă
14Păstorește-Ți cu toiagul poporul,
turma moștenirii Tale,
care locuiește în singurătate,
în pădurea din mijlocul Carmelului.
Să pască în Bașan și în Ghilad
ca în zilele de odinioară.
15„Îi voi arăta lucruri minunate,
ca în ziua ieșirii tale din țara Egiptului!“
16Națiunile vor vedea și se vor rușina
de toată puterea lor.
Își vor pune mâna la gură
și urechile le vor asurzi.
17Vor linge țărâna ca șarpele
și ca târâtoarele pământului.
Vor ieși tremurând din cetățuile lor,
se vor înfricoșa de Domnul, Dumnezeul nostru,
și se vor teme de Tine.
18Cine este Dumnezeu ca Tine,
Care ridică pedeapsa pentru nelegiuire
și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Lui?
El nu rămâne mânios pe vecie,
ci Își găsește plăcerea în îndurare.
19El va avea iarăși milă de noi
și va supune nelegiuirile noastre.
Tu vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor.
20Tu vei arăta credincioșie față de Iacov
și îndurare față de Avraam,
așa cum ai jurat strămoșilor noștri
în zilele din vechime.