YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 84

84
Psalmul 84
Pentru dirijor. De cântat în ghitit. Al fiilor lui Korah. Un psalm.
1Cât de plăcute sunt locuințele Tale,
Doamne al Oștirilor!
2Sufletul meu tânjește și se topește de dor
după curțile Domnului.
Inima și trupul meu strigă de bucurie
către Dumnezeul cel Viu.
3Chiar și pasărea își găsește o casă,
chiar și rândunica își găsește un cuib pentru ea,
un loc unde să-și pună puii,
un loc la altarele Tale,
Doamne al Oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!
4Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!
Ei Te laudă tot timpul. Selah
5Ferice de omul a cărui putere este în Tine!
Drumurile spre Sion se află în inima lor.
6Când străbat ei Valea Plângerii,#84:6 Lit.: Valea Baca, cu referire, probabil, la o vale aridă, situată pe drumul peregrinilor spre Ierusalim. Este posibil ca autorul să fi avut în vedere și un joc de cuvinte bazat pe asonanță (cuvinte care sună asemănător, dar se scriu diferit și au sensuri diferite), între numele văii și specificul ei (o zonă aridă, lipsită de apă) și substantivul plângere.
o transformă într-un izvor.
Ploaia timpurie o acoperă, de asemenea, cu binecuvântări.
7Ei merg din putere în putere
și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, în Sion.
8 Doamne, Dumnezeul Oștirilor, ascultă-mi rugăciunea!
Ascultă-mă cu atenție, Dumnezeu al lui Iacov! Selah
9Dumnezeule, uită-Te la scutul nostru!
Privește la fața unsului Tău!
10Căci mai bine o zi în curțile Tale,
decât o mie în altă parte!
Am ales să stau în pragul Casei Dumnezeului meu,
decât să locuiesc în corturile răutății.
11Căci Domnul Dumnezeu este soare și scut;
El arată bunăvoință și oferă glorie.
Nu lipsește de niciun bine pe cei ce umblă cu integritate.
12 Doamne al Oștirilor,
ferice de omul care se încrede în Tine!

Selectat acum:

Psalmii 84: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te