YouVersion
Pictograma căutare

Romani 12

12
Vieți consacrate lui Dumnezeu
1Prin urmare, vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta este slujba voastră spirituală! 2Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
Slujirea cu smerenie în trupul lui Cristos
3Căci prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă o gândire cumpătată,#12:3 Gr.: sofronein, care poate avea următoarele sensuri: a gândi drept, a raționa corect, a avea o judecată sănătoasă, a avea bun simț, a avea mintea limpede. În Vulgata este echivalat cu un termen care poate fi tradus cu sobru, cuminte, echilibrat. potrivit cu măsura credinței pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. 4Pentru că, așa cum trupul are mai multe părți, iar părțile trupului n-au toate aceeași funcție, 5tot așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Cristos, și fiecare în parte se află în trup spre folosul celorlalți. 6Astfel, avem diferite daruri, după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are darul profeției, să-l folosească potrivit cu mărimea credinței sale; 7dacă are darul slujirii, să-l folosească în slujire; dacă are darul învățării, să-l folosească pentru a-i învăța pe alții; 8dacă are darul încurajării, să-l folosească pentru încurajarea altora; cel ce dăruiește, să dăruiască cu generozitate; cel ce conduce, să conducă cu devotament; cel ce are milă de alții, să facă lucrul acesta cu bucurie.
Principii pentru viața creștină
9Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău! Să vă lipiți de bine! 10Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În ce privește cinstea, dați-vă întâietate unii altora! 11În ce privește devotamentul, să nu fiți leneși! Fiți plini de zel în duh! Slujiți Domnului! 12Bucurați-vă în speranță! Răbdați în necaz! Perseverați în rugăciune! 13Luați parte la împlinirea nevoilor sfinților! Fiți ospitalieri!
14Binecuvântați-i pe cei ce vă persecută! Binecuvântați, nu blestemați! 15Bucurați-vă cu cei ce se bucură! Plângeți cu cei ce plâng! 16Să gândiți frumos unii despre alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci acomodați-vă cu cele smerite. Nu vă considerați singuri înțelepți. 17Nu răsplătiți nimănui cu rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. 18Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. 19Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“#12:19 Vezi Deut. 32:35., zice Domnul. 20Dimpotrivă,
„dacă dușmanul tău este flămând,
dă-i să mănânce,
iar dacă este însetat,
dă-i să bea.
Căci, făcând așa,
vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui“#12:20 Vezi Prov. 25:21-22..
21Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine.

Selectat acum:

Romani 12: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te