3
Condamnarea Ierusalimului
1Vai de cetatea asupritoare,
răzvrătită și pângărită!
2Ea n-ascultă de niciun glas,
nu primește nicio îndrumare.
Ea nu se încrede în Domnul,
nu se apropie de Dumnezeul ei.
3Conducătorii ei, în mijlocul ei, sunt ca niște lei care răcnesc;
judecătorii ei sunt ca niște lupi seara,
care nu lasă nimic până dimineață.
4Profeții ei sunt aroganți,
sunt niște oameni înșelători.
Preoții ei întinează ceea ce este sfânt
și încalcă în mod violent Legea.
5 Domnul este drept în mijlocul ei.
El nu comite nicio nedreptate.
În fiecare dimineață Își împarte judecata,
în fiecare zori de zi, fără greșeală,
însă cel nedrept nu știe de rușine.
Împietrirea Ierusalimului
6„Am nimicit națiuni!
Turnurile lor sunt în ruină.
Le-am pustiit drumurile.
Acum nimeni nu mai umblă pe ele.
Cetățile lor sunt distruse
și au rămas fără oameni, fără locuitori.
7Am zis: «Sigur te#3:7 Cu referire la cetatea Ierusalimului. vei teme de Mine
și vei accepta mustrarea!».
În felul acesta, locuința nu i-ar fi fost distrusă
și n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele.
Dar ei s-au grăbit
să-și pervertească toate faptele.
8De aceea, așteptați-Mă“, zice Domnul,
„până în ziua în care Mă voi ridica să iau pradă.
Căci am hotărât să adun națiunile
și să strâng regatele,
ca să-Mi revărs asupra lor indignarea
și toată mânia Mea.
Tot pământul va fi distrus
de focul geloziei Mele!
Restaurarea rămășiței lui Israel
9Căci atunci le voi da popoarelor buze curate,
pentru ca toți să cheme Numele Domnului
și să-I slujească umăr la umăr.
10De dincolo de râurile din Cuș,
închinătorii Mei, fiica poporului Meu risipit,
Îmi vor aduce daruri de mâncare.
11În ziua aceea, nu va mai trebui să-ți fie rușine
de toate faptele prin care ai păcătuit împotriva Mea,
căci atunci îi voi îndepărta din mijlocul tău
pe cei aroganți cu care te mândreai,
iar tu nu te vei mai mândri vreodată
pe muntele Meu cel sfânt.
12Dar voi lăsa în mijlocul tău
un popor asuprit și umil,
și ei își vor găsi refugiul în Numele Domnului.
13Cei din rămășița lui Israel nu vor mai săvârși nedreptatea;
nu vor mai spune minciuni
și în gura lor nu se va mai găsi
o limbă înșelătoare.
Ci vor găsi pășune, se vor odihni
și nimeni nu-i va mai înspăimânta“.
Cântare de veselie
14Strigă de bucurie, fiică a Sionului!
Strigă tare, Israel!
Veselește-te și bucură-te din toată inima,
fiică a Ierusalimului!
15 Domnul a îndepărtat judecata de la tine,
El l-a alungat pe dușmanul tău.
Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;
nu te vei mai teme vreodată de vreun rău!
16În ziua aceea, se va zice Ierusalimului:
„Nu te teme, Sionule!
Să nu-ți slăbească mâinile!
17 Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău,
un viteaz care poate salva!
El va tresălta de bucurie pentru tine,
te va liniști cu dragostea Lui
și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de bucurie“.
18„Îi voi îndepărta din tine
pe cei ce suspină după adunarea de sărbătoare.
Au fost o povară pentru tine,
o rușine.
19Iată, în vremea aceea, îi voi pedepsi
pe toți cei ce te-au asuprit!
Îi voi salva pe cei șchiopi
și-i voi aduna pe cei alungați!
Le voi da onoare și renume
pe întreg pământul unde au fost făcuți de rușine.
20În vremea aceea, vă voi aduce înapoi!
În vremea aceea, vă voi strânge!
Vă voi face parte de renume și cinste
între toate popoarele pământului,
când vă voi aduce înapoi captivii
înaintea ochilor voștri“, zice Domnul.