YouVersion
Pictograma căutare

1 Cronici 25

25
1David și conducătorii armatei au desemnat în exclusivitate pentru slujire pe unii dintre fiii lui Asaf, ai lui Heman și ai lui Iedutun – ca să profețească prin intermediul cântecelor cu lira, cu harpa și cu cinelul. Urmează enumerarea bărbaților care făceau această slujbă. 2Dintre fiii lui Asaf au fost desemnați: Zacur, Iosif, Netania și Asarela. Fiii lui Asaf erau coordonați de Asaf care profețea supravegheat de rege. 3Din familia lui Iedutun, au fost desemnați dintre fiii lui: Ghedalia, Țeri, Isaia, Șimei, Hașabia și Matitia – șase în total. Ei erau coordonați de tatăl lor numit Iedutun care profețea cântând cu lira, mulțumind lui Iahve și lăudându-L. 4Dintre urmașii lui Heman au fost desemnați: Buchia, Matania, Uziel, Șebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioșbecașa, Maloti, Hotir și Mahaziot. 5Toți aceștia erau fii ai lui Heman – cel care era în slujba regelui ca omul care vede planurile pe care Dumnezeu i le revelează – pentru că El îl asigurase că îi va mări forța. Astfel, Dumnezeu i-a dat lui Heman paisprezece fii și trei fiice. 6Toți aceștia erau coordonați de părinții lor pentru cântecele de la casa lui Iahve. Ei aveau cinele, harpe și lire pentru slujba care se făcea în casa lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun și Heman erau coordonați direct de rege. 7Ei și rudele lor – foarte calificați pentru cântecele (cântate în cinstea) lui Iahve – împreună cu toți cei care aveau talent muzical –, erau două sute optzeci și opt de persoane. 8Au tras la sorți pentru stabilirea responsabilităților fiecăruia – atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici; atât pentru învățători, cât și pentru discipolii lor. 9Pentru Asaf, prima tragere la sorți a desemnat pe Iosif. A doua tragere la sorți a desemnat pe Ghedalia, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 10A treia tragere la sorți a desemnat pe Zacur, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 11A patra tragere la sorți a desemnat pe Ițri, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 12A cincea tragere la sorți a desemnat pe Netania, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 13A șasea tragere la sorți a desemnat pe Buchia, care împreună cu frații și cu fiii lui erau doisprezece. 14A șaptea tragere la sorți a desemnat pe Iesarel, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 15A opta tragere la sorți a desemnat pe Isaia, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 16A noua tragere la sorți a desemnat pe Matania, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 17A zecea tragere la sorți a desemnat pe Șimei, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 18A unsprezecea tragere la sorți a desemnat pe Azarel, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 19A douăsprezecea tragere la sorți a desemnat pe Hașabia, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 20A treisprezecea tragere la sorți a desemnat pe Șubael, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 21A paisprezecea tragere la sorți a desemnat pe Matitia, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 22A cincisprezecea tragere la sorți a desemnat pe Ieremot, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 23A șaisprezecea tragere la sorți a desemnat pe Hanania, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 24A șaptesprezecea tragere la sorți a desemnat pe Ioșbecașa, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 25A optsprezecea tragere la sorți a desemnat pe Hanani, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 26A nouăsprezecea tragere la sorți a desemnat pe Maloti, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 27A douăzecea tragere la sorți a desemnat pe Eliata, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 28A douăzeci și una tragere la sorți a desemnat pe Hotir, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 29A douăzeci și doua tragere la sorți a desemnat pe Ghidalti, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 30A douăzeci și treia tragere la sorți a desemnat pe Mahaziot, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece. 31A douăzeci și patra tragere la sorți a desemnat pe Romamti-Ezer, care împreună cu frații și cu fiii lui, erau doisprezece.

Selectat acum:

1 Cronici 25: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te