2 Cronici 26
26
1Poporul din teritoriul numit Iuda l-a luat pe Uzia – care avea vârsta de șaisprezece ani – și l-a declarat rege în locul tatălui lui numit Amația. 2Uzia a reconstruit Elatul și l-a readus sub autoritatea regatului numit Iuda – după ce regele Amația s-a culcat lângă părinții lui. 3Uzia avea vârsta de șaisprezece ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. 4El a făcut ce este corect în relația lui cu Iahve – la fel cum făcuse tatăl lui numit Amația. 5Uzia L-a căutat pe Dumnezeu în timpul vieții (profetu)lui Zaharia – cel care îl instruia învățându-l să aibă frică de Dumnezeu. Atât timp cât l-a căutat pe Iahve, El l-a ajutat să aibă succes. 6Când a plecat la luptă împotriva filistenilor, Uzia a dărâmat zidurile orașului Gat, zidurile orașului Iabne și zidurile orașului Așdod. Apoi a construit orașe în apropiere de Așdod și pe întregul teritoriu care fusese locuit de filisteni. 7Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal și împotriva meuniților. 8Amoniții i-au plătit lui Uzia o taxă obligatorie. Despre faima lui Uzia se vorbea până la limita teritorială a Egiptului – pentru că devenise o forță în acea zonă. 9Uzia a construit turnuri în Ierusalim, la poarta unghiului și la poarta văii. El a consolidat apoi zidurile orașului. 10A construit turnuri în deșert și a săpat multe fântâni – pentru că avea multe vite atât în zona deluroasă, cât și în cea de câmpie. Uzia avea oameni care îi lucrau terenurile agricole și vieri – atât în regiunea muntoasă cât și în văile fertile – pentru că îi plăcea să lucreze pământul. 11El avea o armată care participa la război și care mergea la luptă acționând în diferite grupuri, conform organizării făcute de scribul Ieiel și de administratorul Maaseia. Totul se făcea conform indicațiilor lui Hanania care era unul dintre comandanții angajați în serviciu pentru rege. 12Numărul total al conducătorilor de familii, al luptătorilor remarcabili, era de două mii șase sute. 13Ei comandau armata formată din trei sute șapte mii cinci sute de bărbați care îl ajutau pe rege împotriva dușmanului participând la război cu armele lor. 14Uzia a dotat toată armata cu scuturi, cu lănci, cu coifuri, cu armură pentru piept, cu arcuri și cu praștii. 15A făcut la Ierusalim niște mașini inventate de un meșter. Acelea erau așezate pe turnuri și pe colțuri(le zidurilor), pentru ca să arunce săgeți și pietre mari. Faima lui Uzia a ajuns să fie cunoscută la mare depărare de țara lui – pentru că a fost ajutat într-un mod remarcabil, până a ajuns o mare forță în acea zonă. 16Dar când a avut o forță remarcabilă, a devenit arogant în inima lui; și acest fapt i-a determinat căderea. El nu I-a fost loial Dumnezeului lui numit Iahve; și a intrat în Templul lui Iahve ca să ardă tămâie pe altarul special destinat arderii ei. 17Preotul Azaria a intrat după el, însoțit de optzeci de bărbați curajoși care erau dintre preoții lui Iahve. 18Ei s-au opus regelui Uzia, zicându-i: „Uzia, nu îți este permis să aduci tămâie lui Iahve! Doar acei preoți care sunt urmașii lui Aaron au fost sfințiți ca să aducă tămâie acolo! Ieși din sanctuar! Pentru că nu ai fost loial (față de Iahve), nu vei mai beneficia de cinste de la Dumnezeul care se numește Iahve!” 19Uzia avea deja în mână recipientul pentru tămâiere; și s-a supărat pe ei. În momentul în care s-a supărat pe preoți, i-a apărut lepră pe frunte, chiar acolo, în prezența preoților – în casa lui Iahve – lângă altarul destinat tămâierii. 20Când preotul conducător numit Azaria și ceilalți preoți s-au întors și au privit spre el, au constatat că avea lepră pe frunte. Atunci ei l-au scos repede de acolo. De fapt, chiar Uzia s-a grăbit să iasă; pentru că îl lovise Iahve. 21Regele Uzia a rămas lepros până la moarte. Pentru că era lepros, el a fost îndepărtat de casa lui Iahve; și a locuit izolat într-o casă. În acele vremuri, Iotam a fost cel care a supravegheat palatul regelui și care a judecat poporul țării. El era fiul lui Uzia. 22Celelalte fapte ale lui Uzia – de la începutul guvernării lui și până la sfârșitul ei – au fost scrise de profetul Isaia – fiul lui Amoț. 23Uzia s-a culcat lângă părinții lui; și a fost înmormântat lângă ei în terenul de înmormântare care aparținea regilor – pentru că spuneau: „A fost lepros.” Apoi, în locul lui Uzia a guvernat fiul lui numit Iotam.
Selectat acum:
2 Cronici 26: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: