YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 23:1-10

2 Regi 23:1-10 BVA

Atunci regele Iosia i-a convocat pe toți aceia care formau consiliul bătrânilor teritoriului numit Iuda și pe cei din Ierusalim. Apoi s-a dus la casa lui Iahve împreună cu toți bărbații din teritoriul numit Iuda, cu toți locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu profeții – cu întreg poporul – de la cel mai mic până la cel mai mare. Acolo a citit în auzul lor toate cuvintele cărții legământului care fusese găsită în casa lui Iahve. Regele a stat în picioare lângă stâlpul lui și a ratificat un (nou) legământ înaintea lui Iahve. În baza acelui legământ, el a decis ca din toată inima și din tot sufletul lui să Îl urmeze pe Iahve și să respecte poruncile, declarațiile și deciziile Sale. Astfel s-a angajat el să se conformeze cuvintelor legământului care erau scrise în acea carte. Și tot poporul a fost inclus în acel legământ. Regele a poruncit marelui preot numit Hilchia, preoților din al doilea nivel de autoritate și paznicilor porții să scoată din Templul lui Iahve toate obiectele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarte și pentru toate constelațiile cerului. El le-a ars în exteriorul Ierusalimului, în valea Chidron. Apoi le-a dus cenușa la Betel. A îndepărtat pe preoții păgâni care fuseseră puși de regii celor din teritoriul numit Iuda să ardă tămâie pe înălțimi, în orașele lor și în jurul Ierusalimului. Iosia a alungat și pe cei care ardeau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, stelelor și tuturor astrelor de pe cer. A scos stâlpul Astartei din casa lui Iahve și l-a dus în valea Chidron, în exteriorul Ierusalimului. L-a ars lângă valea Chidron, transformându-l în cenușă. Apoi i-a împrăștiat cenușa pe mormintele oamenilor. A dărâmat locuințele bărbaților care practicau prostituția în casa lui Iahve. Tot acolo erau și femeile care împleteau corturi pentru Astarte. Iosia i-a alungat pe toți preoții idolatri din orașele teritoriului numit Iuda; și a distrus înălțimile unde aceia ardeau tămâie: de la Gheva până la Beer-Șeba. A dărâmat și înălțimile de la porți: pe cele care erau la intrarea porții lui Iosua – conducătorul orașului – amplasate în partea stângă a porții orașului. Deși preoții înălțimilor nu slujeau la altarul lui Iahve din Ierusalim, ei mâncau turte printre rudele lor. Regele a profanat și Tofetul – localitate care este în valea hinomiților – pentru ca nimeni să nu își mai treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moleh.