YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 23

23
1Urmează prezentarea ultimelor cuvinte ale lui David. Acesta este mesajul lui David – fiul lui Ișai – omul pe care l-a înălțat Dumnezeu, unsul Dumnezeului lui Iacov și cântărețul plăcut al lui Israel: 2„Spiritul lui Iahve vorbește prin mine și Cuvântul Lui este pe limba mea. 3Dumnezeul lui Israel a vorbit; Stânca lui Israel mi-a zis: «Cel care îi conduce pe oameni cu dreptate, stăpânind cu frică de Dumnezeu, 4este ca lumina dimineții atunci când răsare soarele pe cerul senin. El seamănă cu razele soarelui după ploaie – care fac să crească iarba din pământ». 5Oare nu este așa familia mea în fața lui Dumnezeu? El a ratificat cu mine un legământ valabil pentru totdeauna, bine conceput în toate aspectele și pe care îl respectă în cele mai mici amănunte. Oare nu va face El să rezulte din respectarea acestui legământ tot ce conduce la salvarea și bucuria mea? 6Dar cei nedrepți sunt toți ca niște spini buni de aruncat, pe care nu poți să îi iei cu mâna. 7Oricine îi atinge, folosește o unealtă de fier sau mânerul unei lance; și îi arde imediat!” 8Urmează lista care cuprinde numele luptătorilor remarcabili pe care îi avea David: Ioșeb-Bașebet – un tahchemonit. El era comandant între primii trei dintre cei mai remarcabili luptători. Ioșeb-Bașebet și-a ridicat lancea și a luptat împotriva a opt sute de dușmani, pe care i-a omorât într-un conflict. 9Următorul era Elazar – fiul lui Dodo – urmașul lui Ahohi. Și el a fost unul dintre cei trei luptători remarcabili care, împreună cu David, s-a opus filistenilor adunați la Pas-Damim pentru război. Atunci, israelienii se retrăgeau; 10dar el a rămas pe loc și a omorât filisteni până când i-a obosit mâna și i-a rămas încleștată pe sabie. Iahve a facilitat o mare victorie în acea zi. Armata s-a întors la Elazar doar ca să ia prada. 11Un alt luptător remarcabil a fost Șama – fiul hararitului Aghe. Odată, filistenii se adunaseră la Lehi, unde exista un teren pe care crescuse linte. Armata (israeliană) fugise din fața filistenilor; 12dar Șama a stat în mijlocul acelui teren și l-a apărat, omorându-i pe filisteni. Iahve a favorizat atunci o mare victorie. 13Altădată, în timpul seceratului, cei trei care făceau parte dintr-un grup de treizeci de comandanți, au venit la David, la peștera Adulam, în timp ce un grup înarmat al filistenilor își stabilise tabăra în valea Refaim. 14David era atunci în fortăreață, iar armata organizată a filistenilor era la Betleem. 15Lui David i s-a făcut sete; și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?” 16Cei trei luptători remarcabili au reușit să treacă neobservați prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o la David evitând orice (posibil) incident. Dar el nu a vrut să o bea; ci a vărsat-o înaintea lui Iahve, 17spunând: „Doamne, în niciun caz nu voi face așa ceva! Să beau eu sângele bărbaților care și-au riscat viața?” Și astfel nu a băut din acea apă. Acesta este un exemplu care arată în ce acțiuni riscante se puteau implica cei trei luptători. 18Abișai – fratele lui Ioab – fiul Țeruiei, era conducătorul lor. El a luptat cu lancea împotriva a trei sute de dușmani; și i-a omorât. Astfel, el și-a câștigat un renume în fața celor trei luptători. 19Era mai respectat decât ceilalți; și a ajuns chiar comandantul lor; dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei luptători. 20Benaia – fiul lui Iehoiada – era și el un luptător remarcabil; și provenea din Cabțeel. Benaia a făcut lucruri extraordinare. El i-a omorât pe doi dintre cei mai renumiți luptători moabiți; iar într-o zi în care ninsese, a coborât într-o fântână, unde a omorât un leu. 21A omorât și un egiptean uriaș. Acela era înarmat cu o lance, în timp ce Benaia s-a dus spre el doar cu un toiag. El a smuls lancea din mâna egipteanului și l-a omorât cu propria lui lance. 22Asemenea acțiuni făcea Benaia – fiul lui Iehoiada; și a devenit la fel de apreciat ca cei trei luptători remarcabili. 23Era mai respectat decât cei treizeci; dar nu a avut performanțele celor trei. David l-a desemnat să îi fie conducătorul gărzii personale. 24Dintre cei treizeci, făceau parte: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem; 25haroditul Șama; haroditul Elica; 26paltitul Heleț; Ira, fiul tecoanitului Icheș; 27Abiezer din Anatot; hușatitul Mebunai; 28ahohitul Țalmon; netofatitul Maharai; 29Heled, fiul netofatitului Baana; Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva beniamiților; 30piratonitul Benaia; Hidai din văile Gaaș; 31arbatitul Abi-Albon; barhumitul Azmavet; 32șaalbonitul Eliahba; fiii lui Iașen; Ionatan, 33fiul araritului Șama; Ahiam, fiul araritului Șarar; 34Elifelet, fiul maacatitului Ahasbai; Eliam, fiul ghilonitului Ahitofel; 35carmelitul Hețrai; arbitul Paarai; 36Igal, fiul lui Natan din Țoba; gaditul Bani; 37amonitul Țelec; beerotitul Naharai, cel care îi transporta armele lui Ioab, fiul Țeruiei; 38itritul Ira, itritul Gareb 39și hititul Urie. Împreună, ei erau treizeci și șapte de luptători.

Selectat acum:

2 Samuel 23: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te