Faptele apostolilor 6
6
1În acele zile, când s-a mărit numărul discipolilor, evreii care vorbeau limba greacă, protestau împotriva celorlalți evrei, pentru că văduvele lor nu beneficiau de ajutoarele care erau distribuite în fiecare zi. 2Cei doisprezece (apostoli) au adunat mulțimea discipolilor și au zis: „Nu este normal ca noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu și să ne ocupăm de administrație. 3În consecință, vă propunem, fraților, să alegeți dintre voi șapte bărbați cu o bună reputație, plini de Spiritul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom desemna să facă această slujbă. 4Iar noi vom persevera în rugăciune și în predicarea Cuvântului.” 5Această propunere a fost aprobată de toți cei care erau adunați acolo. Astfel, bărbații pe care i-au ales (ca administratori), au fost următorii: Ștefan, un bărbat plin de Spirit Sfânt și de credință, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae – un (fost) adept al iudaismului care provenea din Antiohia. 6I-au adus pe toți înaintea apostolilor care s-au rugat punându-și mâinile peste ei. 7Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul discipolilor se mărea în Ierusalim și foarte mulți preoți deveneau creștini. 8Ștefan era plin de har, de autoritate și făcea mari minuni și lucruri supranaturale între oameni. 9Exista un loc de închinare numit „Sinagoga oamenilor liberi”. În această clădire se adunau evrei care proveneau din Cirena și din Alexandria. Împreună cu alți iudei din Cilicia și din Asia, aceștia au inițiat o dispută cu Ștefan. 10Dar nu au reușit să îl contrazică, pentru că fiind inspirat de Spiritul Sfânt, le vorbea cu înțelepciune. 11Atunci au vorbit (în secret) cu niște oameni, învățându-i să zică: „Noi l-am auzit (pe Ștefan) pronunțând cuvinte blasfematoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!” 12Au provocat astfel poporul, pe liderii lui și pe învățătorii legii mozaice, care au venit în forță, l-au arestat și l-au dus în Sanhedrin. 13Acolo au adus niște martori mincinoși care au zis: „Acest om nu încetează să blasfemieze acest loc sfânt și legea (mozaică). 14Noi l-am auzit zicând că Isus din Nazaret va dărâma această clădire și că va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise!” 15Toți cei care formau Sanhedrinul s-au uitat fix la Ștefan; și au văzut că avea o față ca de înger.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 6: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: