YouVersion
Pictograma căutare

Coloseni 2

2
1Vreau să știți cât de mult mă lupt pentru voi și pentru cei din Laodiceea, ca și pentru ceilalți care încă nu m-au cunoscut personal. 2Eu îmi dau tot interesul ca toți aceștia să fie încurajați, să trăiască în unitate și în dragoste. Apoi urmăresc să le facilitez accesul la bogățiile convingerilor care provin din înțelegerea completă (a lucrurilor), fapt care va favoriza cunoașterea întregului adevăr ascuns al lui Dumnezeu reprezentat de Cristos. 3În El sunt ascunse toate bogățiile înțelepciunii și ale cunoașterii. 4Vă prezint aceste lucruri, pentru ca nimeni să nu poată să vă înșele cu idei greșite. 5Chiar dacă nu sunt fizic împreună cu voi, sunt acolo în spiritul meu și mă bucur constatând ordinea care este între voi și stabilitatea credinței voastre în Cristos. 6Să continuați să trăiți în El exact ca atunci când L-ați primit pe Cristos Isus, (care este) Stăpânul (nostru). 7Astfel, voi să fiți „înrădăcinați” și „zidiți” în El. Consolidați-vă credința așa cum ați fost învățați; și să mulțumiți mereu lui Dumnezeu. 8Fiți atenți să nu vă deruteze cineva cu idei filosofice inutile. Acestea nu provin de la Cristos, ci au ca bază tradițiile omenești și concepțiile elementare al acestei lumi. 9În Cristos locuiește, practic, toată esența divinității. 10În El, care este Capul oricărei guvernări, voi sunteți total împliniți. 11Fiind în El, voi beneficiați și de circumcizia care nu este făcută de o mână omenească, ci chiar de Cristos. Această circumcizie simbolizează „dezbrăcarea” corpului păcătos. 12Toate acestea s-au întâmplat atunci când v-ați identificat cu Cristos prin acel botez care sugerează (în mod simbolic) înmormântarea și apoi învierea împreună cu El. Voi ați experimentat această realitate prin credința care a eliberat (în favoarea voastră) acea forță a lui Dumnezeu pe care a folosit-o atunci când L-a înviat pe Fiul Său. 13Din punct de vedere spiritual, voi erați morți din cauza păcatelor produse de natura voastră umană decăzută care este „necircumcisă”. Dar ați fost aduși la viață împreună cu Isus, după ce Dumnezeu v-a iertat toate greșelile. 14El a șters documentul care conținea toate acuzațiile legii (mozaice) îndreptate împotriva noastră. Acel document a fost „crucificat”, fiind astfel anulat. 15Cristos a dezarmat autoritățile și guvernările, făcând din ele un spectacol public în care a triumfat împotriva lor prin (moartea Sa pe) cruce. 16Nimeni să nu vă condamne cu privire la ce mâncați sau referitor la ce beți; și nici în legătură cu vreo aniversare sau sărbători ale lunii noi ori despre o zi destinată Sabatului. 17Toate acestea au valoarea unei umbre a lucrurilor care urmau să vină; dar realitatea (de la care a fost proiectată această umbră) este Cristos. 18Există unii oameni care practică o falsă umilință și care se închină îngerilor. Să nu permiteți niciunuia dintre ei să vă priveze de premiul cu care veți fi recompensați la finalul cursei (în care alergați). Acești oameni au o gândire strict omenească și se consideră competenți să vorbească despre lucruri pe care nu le cunosc. 19Cine procedează așa, pierde legătura cu Cel care este Capul și care coordonează dezvoltarea. Această creștere este, de fapt, facilitată de Dumnezeu; și se face prin hrănirea întregului Organism, în unitatea pe care o realizează fiecare „tendon” și fiecare „ligament”. 20Prin identificarea voastră cu Cristos, voi ați murit împreună cu El față de concepțiile care influențează această lume. De ce, totuși, vă comportați ca și cum ați mai aparține sistemului acestei lumi, respectând reguli care încep cu: 21„Nu folosi […]!”, „Nu gusta […]!”, „Nu atinge […]!”? 22Toate aceste lucruri dispar odată cu folosirea lor; și se bazează doar pe reguli și pe învățături omenești. 23Prin restricții severe față de corp, ele par să fie expresia înțelepciunii unei religii care cere o modestie autoimpusă. Dar aceste reguli nu pot bloca manifestarea păcătoasă a naturii noastre umane.

Selectat acum:

Coloseni 2: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te