Ezechiel 11
11
1Apoi Spiritul m-a luat și m-a dus la intrarea dinspre est a casei lui Iahve. Acolo am văzut că la intrarea porții erau douăzeci și cinci de bărbați. Printre ei i-am văzut pe Iaazania – fiul lui Azur – și pe Pelatia – fiul lui Benaia – care erau conducătorii poporului. 2Iahve mi-a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care concep răutatea și care dau sfaturi greșite în acest oraș. 3Ei zic: «Oare nu se apropie vremea favorabilă construirii caselor? Orașul este oala, iar noi suntem carnea!» 4Din această cauză, profețește-le. Fiul omului, profețește!” 5Spiritul lui Iahve a venit peste mine și mi-a zis: „Spune: «Iahve vorbește astfel: ‘Voi, cei care vă numiți urmași ai lui Israel, vorbiți spunând aceste cuvinte. Dar Eu vă cunosc gândurile. 6V-ați înmulțit crimele în acest oraș; și i-ați umplut străzile cu morți!’ 7Din această cauză, Iahve care este Stăpân vă spune că morții pe care i-ați expus în mijlocul acestui oraș, sunt carnea; iar orașul este cazanul. Dar pe voi vă voi scoate din mijlocul orașului. 8Vă temeți de sabie; dar exact sabie voi aduce peste voi. Eu vă prezint mesajul lui Iahve, al Celui care este Stăpân! 9‘Vă voi scoate din mijlocul orașului, vă voi face să ajungeți la discreția străinilor și Îmi voi pune în aplicare deciziile pronunțate împotriva voastră. 10Veți cădea loviți de sabie. Vă voi judeca la limitele teritoriale ale lui Israel; și veți ști atunci că Eu sunt Iahve! 11Acest oraș nu va fi cazanul vostru și nici voi nu îi veți fi carnea; ci vă voi judeca la limitele teritoriului numit Israel. 12Veți ști astfel că Eu sunt Iahve, ale cărui porunci nu le-ați respectat și ale cărui reguli nu le-ați aplicat; ci ați procedat conform legilor popoarelor care vă înconjoară.’»” 13În timp ce profețeam, Pelatia – fiul lui Benaia – a murit. Atunci am căzut cu fața spre pământ și am strigat cu mare intensitate în voce, zicând: „Ah, Doamne, Stăpâne, vei distruge Tu chiar și puținii supraviețuitori ai lui Israel?” 14Cuvântul lui Iahve a venit la mine și mi-a zis: 15„Fiul omului, frații tăi, cei care sunt chiar dintre rudele tale și toată familia lărgită a lui Israel din exil – toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: «Aceia s-au îndepărtat de Iahve! Nouă ne-a fost dată în proprietate această țară!» 16Din această cauză, vorbește despre ei astfel: «Iahve Cel care este Stăpân, vă spune: ‘Deși i-am dus departe printre popoare și i-am împrăștiat în țări străine, totuși Eu le-am fost un sanctuar, pentru un timp, în țările în care au mers.’»” 17Acum, să le spui astfel: „Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește zicând: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost dispersați și vă voi da țara lui Israel.» 18Când vor (re)veni în ea, vor scoate de acolo toți idolii și toate lucrurile oribile. 19Le voi da o altă inimă și voi pune în ei un nou spirit. Voi scoate inima de piatră din corpul lor; și le voi da o inimă de carne, 20pentru ca astfel să respecte deciziile Mele și să aplice legile Mele în practica vieții lor. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor. 21Iahve, Cel care este Stăpân, spune că va întoarce comportamentul împotriva capetelor acelora a căror inimă (încă mai) umblă după idolii și care fac fapte oribile!” 22Apoi heruvimii și-au ridicat aripile însoțiți de roțile care erau în apropierea lor. Gloria Dumnezeului lui Israel era deasupra lor. 23Acea glorie a lui Iahve s-a ridicat din mijlocul orașului și s-a oprit pe muntele de la Estul lui. 24Am fost luat și dus într-o viziune, prin Spiritul lui Dumnezeu, la exilații din Caldeea. După ce a plecat de la mine viziunea pe care o văzusem, 25am relatat exilaților toate cuvintele lui Iahve care îmi fuseseră revelate.
Selectat acum:
Ezechiel 11: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: