Ezechiel 44
44
1M-a dus înapoi la poarta exterioară a sanctuarului care conducea spre Est; dar era închisă. 2Iahve mi-a zis: „Această poartă va rămâne închisă și nu va mai fi deschisă! Nimeni nu va intra pe ea, pentru că Iahve – Dumnezeul lui Israel – a intrat pe ea. Deci va rămâne închisă. 3Numai prințului i se va permite să stea dincolo de poartă ca să mănânce pâine înaintea lui Iahve. Dar trebuie ca el să intre prin porticul porții și să iasă din ea tot pe acolo.” 4M-a dus apoi prin poarta de Nord în fața casei. Am privit și am văzut că gloria lui Iahve umplea casa Lui! Atunci am căzut cu fața spre pământ. 5Iahve mi-a zis: „Fiul omului, fii atent, privește cu interes și ascultă cu atenție tot ce îți spun despre toate reglementările și despre toate legile aplicabile casei lui Iahve. Fii atent la intrarea casei și la toate ieșirile acestui sanctuar. 6Spune-le acestor neascultători – celor care provin din Israel – că Iahve, Cel care este Stăpân, (le) vorbește astfel: «Voi care sunteți urmașii lui Israel, încetați să mai faceți faptele voastre oribile! 7Pe lângă toate oribilele voastre fapte, ați mai adus în sanctuarul Meu și pe niște străini care sunt necircumciși atât în inimă cât și în corpul lor. Astfel, voi Mi-ați profanat casa în timp ce Îmi aduceați pâinea, grăsimea și sângele care se aduc pentru Mine; și ați rupt astfel legământul Meu! 8Nu ați respectat regulamentul stabilit pentru lucrurile Mele sfinte; ci i-ați pus pe alții în locul vostru să aplice regulamentul din sanctuarul Meu.» 9Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel: «Niciun străin având inima și corpul necircumcise, nu va intra în sanctuarul Meu – niciunul dintre străinii care locuiesc printre israelieni! 10Leviții care s-au îndepărtat de Mine atunci când Israel rătăcea și care au deviat de la drumul ascultării de Mine umblând după idoli, își vor suporta pedeapsa pentru acest comportament. 11Ei vor fi în sanctuarul Meu ca slujitori însărcinați cu supravegherea porților casei, ca slujitori ai casei care vor înjunghia arderile integrale și sacrificiile oamenilor din popor. Acești leviți vor sta înaintea lor ca să le slujească. 12Pentru că au slujit înaintea idolilor și au fost o cauză de cădere pentru urmașii lui Israel, Iahve care este Stăpân jură cu mâna ridicată că acești leviți își vor suporta pedeapsa! 13Nu se vor apropia de Mine ca să îmi slujească în postura de preoți; nu se vor apropia de lucrurile Mele sfinte, nici de lucrurile foarte sfinte, ci își vor suporta rușinea pentru faptele oribile pe care le-au comis. 14Totuși, le voi da slujba de observatori ai respectării regulilor din casă, reguli care au fost stabilite pentru tot ce se lucrează în ea și pentru tot ce se face acolo. 15Dar preoții, adică leviții – urmași ai lui Țadoc – care au respectat regulamentul sanctuarului Meu atunci când israelienii rătăceau departe de Mine, se vor putea apropia de Mine ca să îmi slujească; și vor putea sta înaintea Mea ca să Îmi aducă grăsime și sânge. Acesta a fost mesajul lui Iahve, al Celui care este Stăpân. 16Numai ei vor putea intra în sanctuarul Meu și doar ei se vor putea apropia de masa Mea ca să îmi slujească și să pună în aplicare regulamentul Meu. 17Când vor intra pe porțile curții interioare, trebuie să îmbrace haine de in și să nu urce să slujească dincolo de porțile curții interioare sau în casă cu haine de lână pe ei. 18Trebuie să aibă pe cap turban de in; iar pe șolduri să poarte pantaloni subțiri de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i-ar putea determina să transpire. 19Când vor ieși spre curtea exterioară, adică spre acea curte din exterior unde este poporul, să se dezbrace de hainele cu care au slujit și să le lase în camerele sfinte. Să se îmbrace cu alte haine, ca să nu sfințească poporul cu hainele lor. 20Să nu își radă capul și nici să nu își lase părul să crească neîngrijit; ci să îl tundă. 21Niciun preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. 22Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie abandonată de (vreun) bărbat; ci să ia ca soție numai o fată virgină israeliană. Totuși, vor putea să se căsătorească și cu o văduvă care a fost soția unui preot. 23Să Îmi învețe poporul să facă distincție între ce este sfânt și ce este obișnuit; și să le arate diferența dintre ce este necurat și ce este curat. 24În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece și să dea verdicte conform regulilor Mele. Să respecte legile și deciziile Mele care se referă la toate sărbătorile Mele; și să sfințească Sabatele Mele. 25Să nu se apropie de un mort, ca să nu se murdărească. Se vor putea murdări doar dacă mortul i-a fost tată, mamă, fiu, fiică, frate sau soră care nu era căsătorită. 26După ce se va curăța, să numere șapte zile. 27În ziua când va intra în sanctuar, în curtea interioară, ca să slujească în el, să aducă un sacrificiu pentru păcat. Acestea sunt lucrurile pe care vi le spune Iahve, Cel care este Stăpân. 28Vă precizez acum care este moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor! Să nu le dați altă moștenire în Israel, pentru că Eu sunt moștenirea lor! 29Să se hrănească cu sacrificiile (oferite ca dar) de mâncare, cu (carnea de la) sacrificiile pentru păcat și cu sacrificiile pentru vină. Toate lucrurile închinate Mie în Israel, să fie ale lor. 30Cele mai bune dintre primele fructele de orice fel și fiecare dar din toate contribuțiile voastre de orice fel, să fie ale preoților. Să dați preoților și ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. 31Preoților nu li se permite să mănânce nimic care a fost sfâșiat de animale sălbatice, indiferent că este (carne de) pasăre sau (de) animal.
Selectat acum:
Ezechiel 44: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: