YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 37

37
1Iacov și-a stabilit locuința pe teritoriul unde a locuit (și) tatăl lui: în Canaan. 2Urmează istoria (urmașilor) lui Iacov. La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații lui. Aceștia erau fiii Bilhei și ai Zilpei – soțiile tatălui lui. El povestea tatălui lor despre comportamentul rău al acestora. 3Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai lui, pentru că i se născuse când era deja bătrân. Și i-a făcut o haină specială. 4Când au văzut frații lui că tatăl lor îl iubește mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif. Și nu au putut să îi vorbească binevoitori. 5Iosif a avut un vis pe care l-a relatat fraților lui. Dar aceștia l-au urât mai mult decât până atunci. 6El le-a zis: „Ascultați visul pe care l-am avut! 7Noi eram la legatul snopilor pe câmp. Snopul meu s-a ridicat, iar snopii voștri s-au adunat în jurul lui și s-au aplecat spre el!” 8Frații lui i-au răspuns: „Vrei să spui că tu vei fi șeful nostru?! Pretinzi astfel că ne vei deveni stăpân?!” Din cauza viselor și a relatărilor lui, ei l-au urât (pe Iosif) mai mult decât înainte. 9Iosif a mai avut un vis; și l-a povestit și pe acesta fraților lui. El a spus: „Am mai avut un vis. În el am văzut că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau înaintea mea!” 10Când a povestit visul și tatălui lui, acesta l-a certat, zicându-i: „Ce vrei să spui relatându-ne acest vis pe care l-ai avut? Oare anticipezi că vom veni eu împreună cu mama ta și cu frații tăi ca să ne aplecăm până la pământ înaintea ta?” 11Frații lui l-au invidiat. Dar tatăl lor a reținut acest vis! 12Frații lui Iosif s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Șehem. 13Israel i-a zis lui Iosif: „Știi că frații tăi pasc oile lângă Șehem. Vino; pentru că vreau să te trimit la ei!” El a răspuns: „Sunt pregătit să plec!” 14Israel i-a zis: „Du-te și vezi dacă frații tăi și turma sunt bine; și adu-mi vești (despre ei)!” L-a trimis din valea Hebron; și el ajuns la Șehem. 15Atunci un om l-a găsit rătăcind pe câmp; și l-a întrebat: „Ce cauți?” 16El a răspuns: „Îi caut pe frații mei. Te rog să îmi spui unde pasc ei turma.” 17Acel om i-a răspuns: „Au plecat de aici. I-am auzit zicând: «Să mergem la Dotan!»” Iosif a mers pe traseul pe care merseseră frații lui; și i-a găsit la Dotan. 18Aceștia l-au văzut de la mare distanță; și înainte să ajungă la ei, au decis să îl omoare. 19Au vorbit între ei astfel: „Vine «visătorul»! 20Acum, haideți să îl omorâm și să îl aruncăm într-o groapă. Vom spune că a fost mâncat de un animal sălbatic; și vom vedea ce confirmare vor mai avea visele lui!” 21Dar când a auzit Ruben despre acest plan, a încercat să îl scape, zicând: „Să nu îl omorâm!” 22El a continuat spunând: „Să nu (facem să) curgă sânge! Vă propun să îl aruncați în această groapă din deșert; dar fără să îl omorâți!”. Le-a vorbit astfel ca să îl salveze din mâinile lor și să îl aducă înapoi la tatăl lui. 23Când a ajuns Iosif la frații lui, aceștia l-au dezbrăcat de haina specială pe care o purta. 24Apoi l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Aceea era o fântână care nu mai avea apă în ea. 25Apoi s-au așezat să mănânce. Dar privind în depărtare, au observat că se apropiau niște comercianți ismaeliți care veneau din Galaad. Ei mergeau spre Egipt. Cămilele lor transportau condimente, balsam și ulei parfumat. 26Iuda le-a zis fraților lui: „Ce avantaj avem dacă ne omorâm fratele și îi ascundem sângele? 27Mai bine haideți să îl vindem ismaeliților și să nu îl omorâm cu mâinile noastre; pentru că el este fratele nostru și avem o origine comună.” Frații lui i-au acceptat propunerea. 28Când s-au apropiat comercianții madianiți, frații lui l-au scos pe Iosif din fântână și l-au vândut ismaeliților cu douăzeci de șecheli de argint. Ei l-au dus pe Iosif în Egipt. 29Când s-a dus Ruben la fântână și a constatat că Iosif nu mai era acolo, și-a rupt hainele în bucăți (de necaz). 30Apoi s-a dus la frații lui și le-a zis: „Copilul nu mai este acolo! Acum ce voi face?” 31Dar ei au luat haina specială a lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat-o în sânge(le lui). 32I-au trimis tatălui lor acea haină specială, împreună cu următorul mesaj: „Am găsit această haină. Vezi dacă ea este acea haină (specială) a fiului tău (Iosif)!” 33El a recunoscut-o și a zis: „Este haina (specială a) fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic! Sunt convins că Iosif a fost făcut bucăți…” 34Atunci Iacov și-a rupt hainele, și-a pus un sac în jurul șoldurilor și l-a jelit pe fiul lui multe zile. 35Toți fiii și fiicele lui au venit să îl consoleze, dar el nu a acceptat. Ci l-a plâns mult, zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în locuința morților!” 36Madianiții l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar care era demnitar și comandant al gărzii lui Faraon.

Selectat acum:

Geneza 37: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te