YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 30

30
1Iahve zice: „Vai de copiii rebeli și neascultători care fac planuri ce nu provin de la Mine și alianțe care nu vin din Spiritul Meu, adăugând astfel păcat peste păcat! 2Ei se duc în Egipt fără să îmi ceară sfatul, căutând acolo adăpost în protecția faraonului și securitate la umbra Egiptului! 3Din această cauză, protecția faraonului va fi pentru voi o rușine. Securitatea găsită la umbra Egiptului, vă va umili. 4Se va întâmpla așa pentru că deși are prinți în Țoan și emisarii lui au ajuns până la Hanes, 5fiecare va fi determinat să îi fie rușine – printr-un popor care nu le este deloc util, care nu aduce nici ajutor, nici câștig, ci doar rușine și dezonoare.” 6Urmează o profeție despre animalele din Neghev. „Ei își prezintă bogățiile, expunându-le într-un teritoriu al necazului și al dificultăților. Este o zonă a leoaicei și a leului care rage, a viperei și a dragonului. Ei își transportă bogățiile pe spatele măgarilor; și își duc averile pe cocoașa cămilelor, deplasându-se spre acel popor care nu poate ajuta – 7spre Egipt, al cărui ajutor este inutil și care nu mai reprezintă nimic. Din această cauză, ei îl numesc: «Rahab care nu face nimic.»” 8„Acum, du-te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță. Scrie-le pe un sul, ca să fie o dovadă eternă pentru vremea care vine! 9Ei sunt un popor neascultător, niște copii mincinoși; și în timp ce nu vor să respecte legea lui Iahve, 10zic vizionarilor: «Să nu mai aveți viziuni!»; iar profeților le spun: «Nu ne mai profețiți (învățându-ne despre) ce este corect! Spuneți-ne lucruri care ne flatează. Profețiți-ne iluzii! 11Abandonați drumul (corect)! Deviați de la el; și nu ne mai confruntați cu sfântul lui Israel!» 12Din această cauză, sfântul lui Israel vă vorbește astfel: «Pentru că respingeți acest mesaj, pentru că vă puneți încrederea în exploatare(a semenilor) și în înșelăciune, bazându-vă pe ele, 13această nedreptate va fi pentru voi exact ca spărtura într-un zid înalt care se lărgește și care îi determină prăbușirea. Ea va veni subit, fulgerător. 14Va sparge zidul ca pe un vas de lut. Va fi sfărâmat atât de cinic, încât printre cioburile lui nu va mai fi nici măcar unul pentru luat cărbuni din vatră sau pentru scos apă din fântână!» 15Iahve care este Stăpânul numit (și) sfântul lui Israel, vorbește astfel: (V-am spus:) «Salvarea voastră va veni prin pocăință și prin așteptare. Forța voastră va consta în calm și în încredere.» Dar voi nu ați vrut! 16Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!». Tocmai din această cauză, veți fi obligați să fugiți! Ați mai zis: «Vom călări pe cai rapizi!» Tocmai din această cauză, urmăritorii voștri vor fi și ei rapizi! 17La amenințarea unuia, vor fugi o mie; iar la amenințarea a cinci dintre ei, veți fugi toți până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe cea mai înaltă zonă a unui deal. 18Totuși, Iahve așteaptă să Îi dați ocazia să Își demonstreze bunătatea Lui față de voi! El vine să vă ofere milă – pentru că Iahve este un Dumnezeu al dreptății! Toți cei care speră în El, sunt binecuvântați! 19Da, tu, poporul Sionului care locuiești în Ierusalim, nu vei mai plânge! El va fi bun cu tine când îți va auzi strigătul de ajutor. Imediat după ce te va auzi, îți va răspunde. 20Deși Stăpânul vă va da pâinea necazului și apa suferinței, învățătorii voștri nu se vor mai ascunde; ci ochii voștri îi vor vedea. 21Indiferent că vă veți întoarce spre dreapta sau spre stânga, veți auzi în spatele vostru o voce care va spune: «Acesta este drumul! Mergeți pe el!» 22Atunci vă veți profana idolii poleiți cu argint și imaginile acoperite cu aur. Le veți arunca în toate direcțiile ca pe niște haine rupte și murdare, zicându-le: «Afară! Nu veți mai sta aici!» 23El va da ploaie pentru sămânța pe care o semeni în pământ; și ce va produce pământul, va fi gustos și va crește din abundență. În acea zi, turmele voastre vor paște pe pășuni de mari dimensiuni. 24Boii și măgarii care sunt folosiți la munca agricolă, vor mânca furaj sărat care a fost vânturat cu lopata și cu furca. 25Pe fiecare munte impunător și pe orice deal înalt vor curge pâraie – în ziua marelui măcel – când vor cădea turnurile. 26Luna va străluci ca soarele, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai intensă – așa cum este lumina a șapte zile – atunci când Iahve va vindeca poporul Său strivit. El îi va vindeca rănile făcute de loviturile Lui. 27Priviți: numele lui Iahve vine de departe. El vine cu o mare mânie și este înconjurat de un nor gros de fum. Buzele Sale sunt pline de indignare, iar limba Sa este ca un foc distrugător care consumă totul. 28Suflarea Lui este ca un potop de apă care ajunge până la gât. Vine să cearnă popoarele prin sita distrugerii și să pună o zăbală în fălcile lor. Astfel, El îi va deruta și îi va determina să se rătăcească. 29Veți cânta ca în noaptea unei sărbători sfinte. Vi se va bucura inima ca atunci când mergeți la muntele lui Iahve, la stânca lui Israel – în timp ce va cânta flautul. 30Iahve va face să se audă vocea Sa impunătoare și să fie văzut brațul Său pregătit să lovească. El va acționa cu o intensă mânie, cu flacără de foc distrugător, cu rupere de nori, cu furtună și cu grindină. 31Când se va auzi vocea lui Iahve, Asiria va tremura! El o va lovi cu toiagul Său. 32La fiecare lovitură cu nuiaua pedepsei pe care Iahve o va îndrepta împotriva ei, se va auzi sunetul tamburinelor și al lirelor. El se va război cu ea dându-i lovituri cu brațul Său. 33Tofetul este de mult timp pregătit. El este pregătit chiar și pentru rege. Groapa lui a fost săpată adânc și este largă. Ea are foc și lemn din abundență. Acest foc este aprins de suflarea lui Iahve care vine ca o dâră de sulf.

Selectat acum:

Isaia 30: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te