YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 34

34
1Popoare, apropiați-vă și ascultați! Fiți atente, popoare! Să audă pământul și toți cei care îl locuiesc; să înțeleagă lumea împreună cu toate creaturile ei! 2Iahve este mânios pe toate popoarele și foarte supărat pe toate armatele lor. El le distruge total. Le aduce în situația de a fi masacrate. 3Morții lor vor fi lăsați neîngropați. Cadavrele lor vor produce un miros insuportabil, iar din munți vor curge șiroaie din sângele lor. 4Toată armata cerului va fi anihilată; și chiar cerul va fi înfășurat ca un sul. Toată armata lor va cădea ca frunza veștejită a viței-de-vie și ca smochina stricată din pom. 5Sabia Mea s-a îmbătat în cer. Priviți: acum ea coboară să judece Edomul – acel popor pe care l-am destinat distrugerii. 6Sabia lui Iahve este înconjurată de sânge. Ea este acoperită de grăsime, de sângele mieilor, de sângele țapilor și de grăsimea de lângă rinichii berbecilor. Se întâmplă așa pentru că Iahve aduce un sacrificiu la Boțra și face un mare măcel în Edom. 7Bivolii sălbatici vor cădea împreună cu ei și taurii tineri vor fi distruși împreună cu aceia care au o mare forță. Țara lor va avea o baie de sânge, iar praful pământului lor va fi îmbibat de grăsime. 8Se va întâmpla așa pentru că Iahve are o zi a răzbunării, un an în care oferă ca recompensă pedepse – pentru cauza Sionului. 9Pâraiele Edomului vor fi transformate în smoală, iar praful pământului lui va fi făcut sulf. Țara lui va fi ca smoala aprinsă! 10Arzând, nu se va stinge nici noaptea, nici ziua; iar fumul ei se va înălța permanent. Din generație în generație va rămâne un teritoriu nelocuit; și nimeni nu va mai trece vreodată prin ea. 11O vor guverna ariciul și cucuveaua. Bufnița și corbul își vor face cuib acolo. Iahve va întinde peste ea funia de măsură a haosului. El va avea o unitate de măsură pentru greutate cu are va măsura distrugerea. 12Oamenii bogați ai Edomului nu vor mai avea nimic acolo care să poată fi numit regat al lor. Toți prinții lui vor ajunge oameni fără nicio importanță. 13Vor crește spini în palatele lor; iar în fortărețele lor vor răsări și se vor dezvolta urzici și mărăcini. Edomul va deveni vizuină pentru șacali și adăpost pentru struți. 14Animalele deșertului se vor întâlni cu hienele, iar țapii sălbatici se vor chema acolo unul pe altul. Tot acolo, Lilit se va culca și își va găsi un loc de odihnă. 15Bufnița își va construi cuibul acolo și va depune ouă în el; le va cloci și își va strânge puii sub umbra aripilor ei. Șoimii se vor aduna și ei – fiecare cu femela lui. 16Studiați sulul (mesajului) lui Iahve și citiți! Niciunul dintre aceste lucruri (prezise) nu va lipsi; niciunul nu va fi fără perechea lui – pentru că gura lui Iahve a poruncit și Spiritul Său le-a adunat împreună. 17El tras la sorți pentru ele; și mâna Sa le-a împărțit teritoriul cu funia de măsurat. Acestea îl vor guverna (pe Edom) pentru totdeauna și îl vor locui din generație în generație.

Selectat acum:

Isaia 34: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te