YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 44

44
1Dar acum ascultă, Iacov, sclavul Meu! Îți vorbesc ție, Israel, cel pe care te-am ales! 2Iahve – Cel care te-a făcut, te-a conceput (ca) în uter și care te va ajuta, îți vorbește astfel: Sclavul Meu Iacov, nu te teme. Tu ești Ieșurun – cel pe care l-am ales! 3Eu voi turna apă peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat. Voi turna Spiritul Meu peste descendenții tăi și binecuvântarea Mea peste urmașii tăi. 4Ei vor răsări ca iarba de pe pășuni și ca sălciile de lângă izvoarele de apă. 5Unul va zice: ‘Eu sunt al lui Iahve!’. Un altul se va numi cu numele lui Iacov; iar un altul își va scrie pe mână: ‘Al lui Iahve!’; și astfel va adopta numele de Israel.» 6Iahve, Regele lui Israel și Răscumpărătorul lui – numit și Iahve, Dumnezeul Armatelor – vorbește astfel: «Eu sunt Primul și Ultimul; iar în afară de Mine, nu există alt Dumnezeu. 7Cine este ca Mine astfel încât ar putea Să proclame, să anunțe și să prezinte înaintea Mea ce s-a întâmplat în vremurile străvechi – de când Mi-am format poporul? Ce urmează să se mai întâmple? Să ne facă preziceri despre ce se va întâmpla! 8Nu vă temeți și nu vă panicați! Oare nu v-am anunțat și nu v-am prezis aceste lucruri în trecut? Voi sunteți martorii Mei! Există vreun alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă! Eu nu cunosc nici măcar una.» 9Toți cei care fac idoli, sunt nimic; iar lucrurile de care se bucură, nu le sunt deloc utile. Cei care ar trebui să îi apere, nu au vedere și nici cunoaștere. Astfel, ei vor ajunge să le fie rușine (de idoli). 10Cine a modelat vreun zeu sau a turnat vreo statuie – fără să (să urmărească să) aibă vreun avantaj (din relația cu idolul lui)? 11Să știți că acela împreună cu toți cei care îi seamănă, vor ajunge să le fie rușine. Artizanii lui nu sunt altceva decât oameni. Să se adune și să stea în picioare! Vor fi panicați și făcuți de rușine. 12Fierarul ia o matriță pe care o introduce între cărbuni aprinși. O modelează cu lovituri de ciocan și o prelucrează cu forța mâinii lui. Apoi i se face foame și nu mai are energie. Pentru că nu bea apă, rămâne fără forță. 13Tâmplarul măsoară cu o riglă și marchează limitele cu un obiect ascuțit. Apoi finisează lemnul cu o sculă specială și îl măsoară folosind compasul. Îi dă o formă de om. Astfel, acel lemn arată ca un om. Apoi tâmplarul îl pune într-o casă. 14Taie cedri sau își alege un gorun ori un stejar pe care îl lăsase să crească printre ceilalți copaci ai pădurii. Mai poate tăia un dafin pe care îl plantase și care crescuse udat de ploaie. 15Apoi el îl folosește ca lemn de foc. Cu o parte din el se încălzește, aprinde un foc și coace pâine. Dar cu o altă parte a acelui lemn, el face un (dumne)zeu căruia i se închină. Își sculptează un idol înaintea căruia se apleacă până la pământ… 16Pune pe foc jumătate din acel lemn; își prăjește carne, mănâncă și se satură. El se și încălzește (cu o parte din acel lemn) și zice: «Ah! M-am încălzit stând aproape de foc!» 17Din ce îi rămâne, face un (dumne)zeu care este propriul lui idol. Se apleacă până la pământ înaintea lui și i se închină. Se roagă lui, zicându-i: «Salvează-mă, pentru că tu ești zeul meu!» 18Ei nu cunosc, nici nu înțeleg – pentru că ochii le sunt acoperiți ca să nu poată vedea, iar mințile lor sunt întunecate ca să nu poată realiza ce se întâmplă. 19Niciunul nu gândește, nu are cunoaștere sau discernământ, ca să își zică: «Jumătate l-am pus pe foc; pe cărbunii lui mi-am copt pâine, mi-am prăjit carne și am mâncat. Voi face oare din ce a rămas o asemenea oribilă statuie? Să mă aplec eu până la pământ înaintea unei bucăți de lemn?» 20El se hrănește cu cenușă și este condus greșit de o minte înșelătoare. Nu se poate salva singur și nu poate spune: «Ce țin în mână, nu este decât o minciună.» 21«Iacov, reține aceste lucruri – pentru că tu, Israel, ești sclavul Meu! Eu te-am modelat; iar tu ești sclavul Meu. O, Israel, nu te voi uita! 22Ți-am șters nedreptățile cum se duce un nor; și ți-am anulat păcatele exact cum dispare ceața. Întoarce-te la Mine, pentru că Eu te-am răscumpărat!» 23Cer, strigă de bucurie – pentru că Iahve a lucrat! Adâncimi ale pământului, strigați! Munți, declanșați un cântec! Cântați și voi, păduri, cu toți copacii voștri – pentru că Iahve l-a răscumpărat pe Iacov și va fi glorificat în Israel. 24Iahve, Cel care este Răscumpărătorul tău și care te-a țesut în uter, spune: «Eu sunt Iahve, Cel care am făcut toate lucrurile, Cel care a desfășurat singur cerul și care tot singur a întins pământul. 25El este Cel care demonstrează că prezicerile mincinoșilor sunt false. Îi dovedește pe ghicitori ca fiind proști. Îi face pe înțelepți să dea înapoi și le arată că este prostie cunoașterea lor. 26El este Cel care confirmă cuvântul sclavului Său și face să se întâmple prezicerea mesagerilor Lui. Tot El este Cel care zice despre Ierusalim: ‘Va fi locuit!’ și despre orașele din teritoriul numit Iuda: ‘Vor fi reconstruite! Eu le voi reface din ruine!’ 27El spune adâncului mării: ‘Fii uscat! Îți voi seca izvoarele!’; 28Tot El spune despre Cirus: ‘El este păstorul Meu; și va pune în aplicare tot ce doresc Eu. El va da decretul care prevede reconstruirea Ierusalimului și punerea temeliei Templului.’»

Selectat acum:

Isaia 44: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te