YouVersion
Pictograma căutare

Iacov 2

2
1Frații mei, voi aveți credință în Stăpânul nostru glorios Isus Cristos. Dar în timp ce o practicați, nu trebuie ca ea să fie asociată cu favoritismul. 2De exemplu, să presupunem că în adunarea voastră intră un om care poartă un inel de aur și este îmbrăcat cu haine scumpe. Dar este posibil să intre acolo și un om sărac, îmbrăcat cu haine murdare. 3Voi ați putea să acordați o atenție specială celui care este îmbrăcat cu haine frumoase, și să îi ziceți: „Vă rog, luați loc aici!”. Iar celui sărac ați putea să îi spuneți: „Stai acolo (în picioare)!” sau: „Stai jos, lângă picioarele mele!”. 4Când procedați așa, oare nu aveți o atitudine diferită față de cei care sunt între voi? Deveniți astfel niște judecători părtinitori care gândesc greșit. 5Iubiții mei frați, ascultați-mă: Dumnezeu a ales pe aceia pe care lumea îi consideră săraci, ca să îi facă să fie bogați în credință și moștenitori ai Regatului pe care El l-a promis celor care Îl iubesc. 6Dar voi ați desconsiderat pe cel sărac! Oare nu bogații vă exploatează și vă determină să ajungeți în tribunale? 7Și oare nu tot ei ridiculizează bunul nume pe care îl aveți? 8Dacă respectați legea regească a Scripturii care spune „Iubește-l pe semenul tău exact cum te iubești pe tine!”, procedați corect. 9Dar dacă tratați diferit pe oameni în funcție de aspectul lor exterior, păcătuiți și sunteți condamnați de lege(a mozaică), pentru că nu o respectați! 10Afirmația pe care tocmai am făcut-o, este adevărată pentru că se bazează pe următorul principiu: cine se conformează legii (mozaice) respectând toate celelalte reguli cu excepția uneia, este vinovat (de încălcarea ei) ca și cum le-ar fi încălcat pe toate. 11Cel care a spus „Să nu comiți adulter!”, a mai zis și „Să nu comiți crimă!”. Deci dacă nu comiți adulter dar omori pe cineva, deja ai devenit vinovat de încălcarea legii (mozaice). 12Să vorbiți și să vă comportați ca niște oameni care vor fi judecați de legea libertății. 13Cei care nu au avut milă de alții (în viața lor trăită pe pământ), vor fi judecați (de Dumnezeu) fără să li se acorde milă. Dar mila (pe care a avut-o cineva) va fi un factor care va influența decizia finală la (acea) judecată. 14Frații mei, cât de realistă este afirmația cuiva care spune că are credință, dacă nu are și fapte care să o demonstreze? Poate oare această credință să îl salveze? 15Să presupunem că un frate sau o soră au nevoie de îmbrăcăminte și de hrana zilnică. 16Dacă vreunul dintre voi le spune: „Duceți-vă liniștiți! Vă urez să aveți haine călduroase și să mâncați până vă saturați!”, dar nu le oferă aceste lucruri materiale de care au nevoie, ce se rezolvă doar prin (asemenea) cuvinte? 17Acest exemplu demonstrează faptul că dacă este afirmată (cu gura) dar nedemonstrată prin fapte, acea credință este moartă… 18Dar poate că cineva ar spune: „Tu ai credința, iar eu am faptele.” Demonstrează-mi credința ta fără fapte, iar eu o voi demonstra pe-a mea prin faptele pe care le fac! 19Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar și demonii cred (acest lucru) și au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure. 20Om nechibzuit, vrei să înțelegi că fără fapte, credința este inutilă? 21Strămoșul nostru Avraam nu a fost oare considerat corect (în relația lui cu Dumnezeu) doar atunci când și-a demonstrat credința prin fapte, punându-l pe Isaac ca sacrificiu pe altar? 22Este de remarcat cum credința lui a fost completată de fapte; și astfel ea a lucrat împreună cu ele! 23Acest fapt confirmă textul din Scriptură care spune că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; și a fost considerat corect”; iar Dumnezeu l-a numit prietenul Lui. 24Este evident deci că omul este considerat corect (și) prin fapte, nu doar prin credință! 25Același lucru s-a întâmplat și în cazul prostituatei Rahav, când i-a primit bine în casa ei pe acei spioni și le-a salvat viața, recomandându-le să meargă pe un alt drum. Oare nu a fost ea considerată corectă datorită faptelor pe care le-a făcut? 26Așa cum corpul fără spirit este mort, și credința fără fapte este (tot) moartă.

Selectat acum:

Iacov 2: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te