Dar dacă pata de pe pielea corpului lui este albă și nu se prezintă mai adâncă decât pielea, iar părul din ea nu s-a albit, preotul să izoleze șapte zile pe omul care are acea rană. În a șaptea zi, preotul trebuie să îl analizeze; și dacă va constata că rana a rămas așa cum a fost și nu s-a extins pe piele, să îl mai țină izolat șapte zile. În a șaptea zi, preotul să îl analizeze din nou. Dacă rana a mai scăzut și nu s-a extins pe piele, preotul să îl declare curat. A fost doar o erupție. Acel om să își spele hainele; și apoi va fi curat. Dacă erupția se extinde pe piele după ce omul s-a prezentat în fața preotului pentru a fi declarat curat, trebuie să vină din nou înaintea preotului. Acesta să îl analizeze; și dacă erupția s-a extins pe piele, preotul să îl declare necurat, pentru că (în mod evident,) are lepră. Dacă cineva are o rană de lepră, să fie adus la preot. Acesta să îl analizeze. Dacă are pe piele o umflătură albă în care părul s-a albit și prezintă o urmă de rană deschisă, atunci pe acea zonă a corpului acelui om este o lepră veche. Preotul să îl declare necurat. Să nu îl țină izolat (pentru teste), pentru că este deja necurat! Dar este posibil ca ceva asemănător cu lepra să erupă pe toată pielea corpului de la cap până la picioare; și preotul constată că ea există oriunde se uită el. Atunci să îl analizeze; și dacă presupusa lepră i-a acoperit tot corpul, trebuie să îl declare curat pe cel care are acea erupție. El este curat; pentru că toată erupția s-a albit. Dar dacă mai apare vreo urmă de rană deschisă pe el, va fi necurat. Preotul să analizeze rana deschisă și să îl declare necurat. Rana lui deschisă este necurată, pentru că este lepră! Dacă o rană deschisă se face albă, el trebuie să vină la preot. Acesta să îl analizeze; și dacă rana s-a albit, atunci preotul să îl declare curat pe cel care o are. El este curat. Este posibil ca cineva să aibă pe pielea corpului lui o bubă care ulterior se vindecă. Dacă pe locul unde fusese buba apare o umflătură albă sau o pată colorată alb-roșiatic, acel om să se prezinte înaintea preotului. Acesta să îl analizeze; iar dacă pata se prezintă mai adâncă decât pielea și dacă părul din ea s-a albit, să îl declare necurat. Aceasta este o rană de lepră care a erupt în (fosta) bubă. Dar dacă preotul o analizează și constată că părul din ea nu este alb, iar pata nu se prezintă mai adâncă decât pielea, ci s-a diminuat, să izoleze acel om șapte zile. Dacă acea rană se extinde apoi pe piele, preotul să îl declare necurat: este o rană produsă de lepră. Dar dacă pata rămâne într-un loc și nu se extinde, atunci este doar cicatricea bubei. În acest caz, preotul să îl declare curat.