Levitic 14
14
1Iahve i-a zis lui Moise: 2„Îți voi spune care este legea cu privire la cel lepros în ziua curățării lui (de lepră). Acel om să fie adus înaintea preotului. 3Să iasă din tabără și să îl analizeze acolo. Dacă omul a fost vindecat de lepră, 4preotul să poruncească să se ia pentru cel care trebuie curățat: două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir de culoare roșiatică și isop. 5Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 6Să ia pasărea vie și să o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, cu firul roșiatic și cu isopul, în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare. 7Să îl stropească de șapte ori pe cel care trebuie curățat de lepră. Apoi să îl declare curat și să elibereze pasărea vie pe câmp. 8Cel care fusese lepros și urmează procedurile de curățare, trebuie să își spele hainele, să își radă tot părul și să se îmbăieze. Apoi va fi curat. Ulterior i se permite să vină în tabără; dar trebuie să stea șapte zile în exteriorul cortului lui. 9În a șaptea zi să își radă părul: atât cel de pe cap, cât și de pe barbă – chiar și sprâncenele. Să își radă tot părul din aceste zone. Apoi să își spele hainele și tot corpul în apă; și va fi curat. 10În a opta zi să ia doi miei și o mielușea de un an, fiecare fără defect, plus trei zecimi dintr-o efă de făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei ca dar de mâncare, împreună cu un log de ulei. 11Preotul care face curățarea, să îl aducă pe acel om care trebuie să fie curățat înaintea lui Iahve, la intrarea în Cortul Întâlnirii. 12Preotul să ia unul dintre miei, să îl ofere ca sacrificiu pentru vină împreună cu logul de ulei. Să le prezinte ca sacrificiu legănat înaintea lui Iahve. 13Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate sacrificiile pentru păcat și arderile integrale, adică într-un loc sfânt. La fel ca sacrificiul pentru vină, și sacrificiul pentru păcat va fi al preotului, pentru că acestea sunt foarte sfinte. 14Preotul să ia din sângele sacrificiului pentru vină și să îl pună pe lobul urechii drepte a celui care trebuie curățat, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului lui drept. 15Apoi să ia din logul de ulei, din care să își toarne în palma stângă, 16să își pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi; și cu degetul lui să stropească din ulei de șapte ori înaintea lui Iahve. 17Din uleiul care îi mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui care trebuie curățat, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept; și să arunce cu ulei peste sângele sacrificiului pentru vină. 18Restul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui care trebuie curățat. Apoi preotul să facă achitare în locul acelui om înaintea lui Iahve. 19Preotul să aducă sacrificiul pentru păcat ca să facă achitare pentru cel care trebuie curățat de plaga care îl făcuse necurat. La final, trebuie să înjunghie animalul care va fi ars integral. 20Preotul va aduce arderea integrală și darul de mâncare pe altar. Așa va face el achitare pentru acel om care va deveni astfel curat. 21Dacă omul este sărac și nu poate aduce toate aceste lucruri, să ia un singur miel ca sacrificiu pentru vină. Acel miel va fi oferit legănat, ca să se facă achitare pentru fostul lepros. Să adauge mielului a zecea parte dintr-o efă de făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare, plus un log de ulei. 22Să ia și două turturele sau doi pui de porumbei, conform posibilităților: unul ca sacrificiu pentru păcat și celălalt ca ardere integrală. 23În a opta zi, să le aducă la preot pentru curățarea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea lui Iahve. 24Preotul să ia mielul sacrificiului pentru vină și logul de ulei, pe care urmează să le ofere ca sacrificiu legănat înaintea lui Iahve. 25Apoi să înjunghie mielul sacrificiului pentru vină; și să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui care trebuie curățat, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului lui drept. 26Apoi trebuie ca preotul să își toarne niște ulei în palma mâinii stângi; 27și cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească de șapte ori înaintea lui Iahve din uleiul care este în palma lui stângă. 28Tot preotul să ungă cu uleiul din palma lui lobul urechii drepte a celui care trebuie curățat, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept și locul unde a fost pus sângele sacrificiului pentru vină. 29Restul uleiului din palmă să îl pună pe capul celui care trebuie curățat; și să facă astfel achitare în locul lui înaintea lui Iahve. 30Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, conform posibilităților (fostului lepros): 31unul ca sacrificiu pentru păcat și altul ca ardere integrală, împreună cu darul de mâncare; iar preotul să facă achitare înaintea lui Iahve în locul celui care trebuie curățat. 32Aceasta este legea referitoare la leprosul care nu poate aduce sacrificiile pentru curățarea lui ca ceilalți oameni.” 33Iahve le-a zis lui Moise și lui Aaron: 34„Când veți intra în zona Canaan pe care o voi da în proprietatea voastră, dacă voi trimite o «rană de lepră» în vreo casă din țara pe care o veți avea, 35atunci proprietarul casei să anunțe preotul că a văzut ceva ca o pată în casa lui. 36Înainte de a se deplasa ca să analizeze pata, preotul să poruncească să fie scos totul din acea casă. Astfel, proprietarul ei va evita situația în care tot ce se află în casă, devine necurat. Apoi preotul va putea să intre ca să analizeze casa. 37El să se uite la pată; și dacă pata de pe zidurile casei are niște gropițe verzui sau roșiatice, fiind mai adâncă decât suprafața peretelui, 38preotul să iasă din casă și să o închidă pentru șapte zile. 39În a șaptea zi, preotul să vină din nou să o analizeze. Dacă pata s-a extins pe zidurile casei, 40preotul să poruncească să se scoată pietrele afectate de pată; și să fie aruncate într-un loc necurat, în exteriorul orașului. 41Apoi să pună să se răzuiască tot interiorul casei; și tot ce s-a răzuit, să se arunce într-un loc necurat, în exteriorul orașului. 42Apoi să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase și să se tencuiască din nou casa (la interior). 43Dacă pata reapare pe zidul casei după ce au fost scoase pietrele și după ce ea a fost răzuită și tencuită, 44preotul să meargă încă o dată și să o analizeze. Dacă pata s-a răspândit pe casă, atunci este o «rană de lepră» care se extinde. Acea casă este necurată. 45Proprietarul ei să o dărâme – atât pietrele și lemnul, cât și toată tencuiala ei – și să le ducă într-un loc necurat, în exteriorul orașului. 46Toți aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necurați până seara; 47și toți oamenii care au dormit sau au mâncat în acea casă, să își spele hainele. 48Dar dacă preotul a venit, a analizat și a constatat că pata nu s-a răspândit pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci să o declare curată; pentru că pata a dispărut. 49Pentru curățarea casei, proprietarul ei trebuie să ia două păsări, lemn de cedru, fir de culoare roșiatică, împreună cu isop; 50și să înjunghie una dintre păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 51Să ia lemnul de cedru, isopul, firul roșiatic și pasărea vie; și să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate. Apoi să le înmoaie și în apa curgătoare; și să stropească acea casă de șapte ori. 52Să curețe astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul roșiatic. 53Apoi să elibereze pe câmp pasărea vie care este în oraș. Astfel va face (preotul) achitare pentru casă; și ea va fi curată. 54Aceasta este legea care stabilește ce trebuie făcut pentru orice fel de rană de lepră sau de scabie, 55pentru lepra de pe haine și de pe case, 56pentru umflături, pentru erupții și pentru pete. 57Ea precizează când anume un lucru este necurat sau curat. Acesta a fost conținutul legii pentru lepră.”
Selectat acum:
Levitic 14: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: