Mica 5
5
1Fiică, acum când ești înconjurată de luptători pregătiți de război, strânge-ți armata; pentru că suntem sub asediu! Ei îl vor lovi cu bastonul peste obraz pe judecătorul lui Israel! 2„Dar tu, Betleem Efrata, deși nu ești între teritoriile remarcabile ale lui Iuda, din tine va proveni Acela care va fi Conducător în Israel. El este Cel a cărui origine este stabilită în vremuri străvechi – chiar în eternitate. 3Dar El îi va lăsa (pe evrei la discreția altora) până când va naște aceea care trebuie să nască. Apoi, cei care vor rămâne dintre frații Săi, se vor întoarce la israelieni. 4El Își va face apariția ca păstor al poporul în forța care vine de la Iahve; și va acționa în toată maiestatea numelui lui Iahve care este Dumnezeul Său. Ei vor locui liniștiți; pentru că atunci El va fi faimos până la marginile pământului! 5Și Iahve va fi pacea lor! Când asirianul va invada țara noastră și va pătrunde în fortărețele noastre, ne vom opune lui cu șapte păstori și chiar cu opt conducători (ai poporului). 6Ei vor păstori țara Asiriei cu sabia; iar țara lui Nimrod va fi condusă cu sabia scoasă din teacă. El ne va scăpa de asirian când acesta va invada țara noastră și va pătrunde în teritoriul nostru. 7Atunci cei care vor fi rămas dintre descendenții lui Iacov, vor fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Iahve și ca ploaia măruntă de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu depinde de fiii oamenilor. 8În acele vremuri, cei rămași dintre urmașii lui Iacov vor exista printre celelalte națiuni ca leul între animalele sălbatice ale pădurii. Se vor comporta ca un leu tânăr (care intră) în turmele de oi, trecând și călcând (oile) în picioare. Vor sfâșia fără ca cineva să poată salva. 9Mâna îți va fi ridicată peste dușmanii tăi; și toți aceștia vor fi distruși! 10Iahve îți spune că în acea zi îți va distruge caii (pe care îi vei avea) și îți va sfărâma carele. 11Îți va dărâma orașele din țară și îți va demola toate fortificațiile. 12El îți va distruge vrăjitoriile pe care le practici; și nu vor mai exista în țara ta oameni care ghicesc. 13Îți va distruge idolii și pietrele sacre din mijlocul tău. Astfel, nu te vei mai închina la ce ai făcut cu mâinile tale. 14Îți va disloca bețele lungi închinate pentru Așer din mijlocul tău; și îți va demola orașele. 15Apoi El Se va răzbuna cu mânie și cu mare indignare pe națiunile care nu L-au ascultat.”
Selectat acum:
Mica 5: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: