Neemia 3
3
1Marele preot Eliașib împreună cu rudele lui care erau dintre preoți, au început să reconstruiască „Poarta Oilor”. Au sfințit-o și i-au pus porțile. Ei au reconstruit până la „Turnul celor o sută” – pe care l-au sfințit – și până la „Turnul lui Hananel”. 2Oamenii din Ierihon au reconstruit următoarea parte a zidului; iar Zacur – fiul lui Imri – a reconstruit-o pe următoarea. 3Urmașii lui Hasenaa au reconstruit zidul de la „Poarta Peștilor”. L-au placat cu scânduri și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. 4Meremot – fiul lui Uria, fiul lui Hacoț – a refăcut următoarea parte a zidului; iar Meșulam – fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabel – a reconstruit-o pe următoarea. Țadoc – fiul lui Baana – a refăcut următoarea parte a zidului. 5Apoi, următoarea parte a fost refăcută de oamenii din Tecoa. Dar oamenii bogați nu au participat la lucrarea stăpânilor lor. 6Ioiada – fiul lui Paseah – și Meșulam – fiul lui Besodia – au refăcut zidul de la „Poarta Veche”. Ei l-au placat cu scânduri și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. 7Următoarea parte a zidului a fost refăcută de ghivonitul Melatia și de meronotitul Iadon. Ei proveneau din Ghivon și din Mițpa – teritorii care erau sub autoritatea guvernatorului provinciei de dincolo de râu. 8Uziel – fiul aurarului Harhaia – a refăcut următoarea parte a zidului; iar Hanania – unul dintre producătorii de uleiuri parfumate – a construit următoarea parte. Au refăcut Ierusalimul până la „Zidul Lat”. 9Refaia – fiul lui Hur – care era conducător în jumătate din teritoriul Ierusalimului, a refăcut următoarea parte a zidului. 10Apoi, următoarea parte a zidului a fost refăcută de Iedaia – fiul lui Harumaf – chiar în dreptul casei lui; iar Hatuș – fiul lui Hașabnia – a refăcut următoarea parte de zid. 11O altă parte a zidului și „Turnul Cuptoarelor” au fost refăcute de Malchia – fiul lui Harim – și de Hașub, fiul lui Pahat-Moab. 12Șalum – fiul lui Haloheș – care era conducător pentru cealaltă jumătate a teritoriului Ierusalimului, a refăcut următoarea parte de zid, lucrând împreună cu fiicele lui. 13Hanun și locuitorii din Zanoah au refăcut zona numită „Poarta Văii”. I-au reconstruit zidul și i-au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Tot ei au mai refăcut și o mie de coți de zid: până la „Poarta Gunoiului”. 14Malchia – fiul lui Recab –, conducătorul teritoriului numit Bet-Hacherem, a refăcut „Poarta Gunoiului”. El i-a reconstruit zidul și i-a pus porțile, încuietorile și zăvoarele. 15Șalum – fiul lui Col-Hoze – conducătorul teritoriului Mițpei, a refăcut „Poarta Izvorului”. El i-a reconstruit zidul, i-a făcut acoperiș și i-a pus porțile, încuietorile și zăvoarele. A mai refăcut și zidul „Lacului Siloamului” care era în apropierea grădinii regelui – până la treptele care coboară din Orașul lui David. 16După el, Neemia – fiul lui Azbuc, care era conducător în jumătate din teritoriul Bet-Țurului – a refăcut partea de zid care ajunge până în dreptul mormântului lui David, până la lacul artificial și până la „Casa Vitejilor”. 17După el au lucrat leviții, conduși de Rehum – fiul lui Bani – și au refăcut următoarea parte a zidului. A urmat Hașabia – care era conducător în jumătate din teritoriul Cheilei. El a reconstruit zidul din dreptul teritoriului lui. 18Apoi au lucrat la refacerea zidului și rudele lor împreună cu Binui – fiul lui Henadad – care era conducător în cealaltă jumătate din teritoriul Cheilei. 19Ezer – fiul lui Iosua, care era conducătorul Mițpei – a refăcut o altă parte a zidului: aceea care era în fața drumului care conduce la zona din colț, unde se făceau arme. 20A urmat Baruc – fiul lui Zabai – care a refăcut cu multă pasiune o altă parte a zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliașib. 21A urmat Meremot – fiul lui Uria, fiul lui Hacoț – care a refăcut o altă parte a zidului: de la poarta casei lui Eliașib până la capătul casei lui Eliașib. 22După el, preoții din jurul Ierusalimului au refăcut următoarea parte a zidului. 23Apoi, următoarea parte a fost refăcută de Beniamin și de Hașub, chiar în dreptul caselor lor; iar Azaria – fiul lui Maaseia, fiul lui Anania – a refăcut zidul de lângă casa lui. 24Apoi, o altă parte a zidului a fost refăcută de Binui – fiul lui Henadad: aceea din dreptul casei lui Azaria, până la unghi și până la colț. 25Palal – fiul lui Uzai – a refăcut următoarea parte a zidului în dreptul unghiului și a turnului care se ridică deasupra palatului de sus al regelui – aproape de curtea închisorii. După Palal a urmat Pedaia – fiul lui Paroș – 26și slujitorii de la Templu, care locuiau în Ofel. Ei au refăcut zidul până în dreptul „Porții Apelor” – spre Est – și până la turnul de la ieșire. 27Au urmat oamenii din Tecoa. Ei au refăcut o altă parte a zidului: începând din dreptul marelui turn de la ieșire, până la zidul Ofelului. 28Preoții au refăcut partea de zid care era deasupra „Porții Cailor” – fiecare în dreptul casei lui. 29A urmat Țadoc – fiul lui Imer – care a refăcut zidul în dreptul casei lui. După el, Șemaia – fiul lui Șecania, paznicul „Porții de Est” – a refăcut altă parte de zid. 30Au urmat Hanania – fiul lui Șelemia – și Hanun care era al șaselea fiu al lui Țalaf. Ei au refăcut o altă parte a zidului. După aceștia a urmat Meșulam – fiul lui Berechia – care a refăcut zidul în dreptul locuinței lui modeste. 31A urmat prelucrătorul de aur numit Malchia. El a refăcut zidul până în dreptul caselor slujitorilor de la Templu și ale comercianților. Zidul construit de el a ajuns până în dreptul „Porții de Control” și până la camera care era deasupra colțului. 32De la camera de deasupra colțului până la „Poarta Oilor”, zidul a fost refăcut de prelucrătorii aurului și de comercianți.
Selectat acum:
Neemia 3: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: