Neemia 9
9
1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, israelienii, înconjurați la mijloc cu saci și cu pământ pe cap, au venit împreună pentru ținerea unui post. 2Cei care aparțineau poporului Israel, s-au separat de toți străinii; și stând în picioare, și-au mărturisit păcatele lor și nedreptățile strămoșilor lor. 3Apoi s-au dus la locurile lor; și un sfert din zi au citit din cartea legii Dumnezeului lor numit Iahve. Într-un alt sfert al zilei, și-au mărturisit păcatele și s-au închinat Dumnezeul lor care se numește Iahve. 4Iosua, Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s-au urcat pe platforma leviților și au strigat cu mare intensitate spre Dumnezeul lor numit Iahve. 5Leviții, Iosua, Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis: „Ridicați-vă și binecuvântați-L pe Dumnezeul vostru numit Iahve – Cel care este din eternitate în eternitate! Să Îți fie binecuvântat numele Tău glorificat care este deasupra oricărei binecuvântări și deasupra oricărei laude! 6Tu ești Iahve; și în afară de Tine, nu este un altul! Tu ai făcut cerul și cerul cerului cu toată armata constelației lor. Tu ai creat Pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu oferi viață tuturor vietăților. Ție se închină «armata cerului». 7Tu ești Iahve – (Dumne)zeul care l-a ales pe Avram. Tu ești Cel care l-ai scos din Ur – din Caldeea – și i-ai pus numele Avraam. 8Tu ai văzut că în inima lui Îți era loial; și ai ratificat cu el un legământ. În cadrul lui, tu i-ai promis că îi vei da ca țară teritoriul canaaniților, al hitiților, al amoriților, al periziților, al iebusiților și pe cel al ghirgasiților. I-ai promis că tot acel teritoriu îl vei da urmașului lui. Acum noi vedem că Ți-ai respectat promisiunea; pentru că Tu ești corect. 9Apoi ai văzut suferințele strămoșilor noștri în Egipt, ai auzit cum strigau după ajutor de pe malul Mării Roșii. 10Ai făcut semne și minuni împotriva faraonului, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui – pentru că ai văzut mândria lor față de strămoșii noștri – și astfel Ți-ai făcut un renume, cum se poate constata astăzi. 11Ai despărțit marea înaintea lor; și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe un teren uscat. Dar ai aruncat în adâncuri pe urmăritorii lor, ca pe o piatră care ajunge în ape adânci. 12Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua și printr-un stâlp de foc noaptea – ca să le luminezi drumul pe care mergeau. 13Ai coborât pe muntele Sinai și le-ai vorbit din cer. Le-ai dat reguli drepte, legi adevărate, regulamente și porunci bune. 14Le-ai oferit sfântul Tău Sabat și le-ai dat porunci, reguli și o lege prin sclavul Tău numit Moise. 15Atunci când le era foame, le-ai dat pâine din cer; iar atunci când le era sete, le-ai scos apă din stâncă. Le-ai poruncit să vină să ia în proprietate țara despre care Tu ai jurat că le-o vei da. 16Dar ei – strămoșii noștri – au devenit aroganți, și-au făcut ambiții personale și nu Ți-au ascultat poruncile. 17Au refuzat să asculte ce le spuneai; și nu și-au amintit de extraordinarele Tale lucrări pe care le-ai făcut printre ei. Au fost ambițioși; și în revolta lor, și-au desemnat un conducător, intenționând să se întoarcă în sclavia în care trăiseră. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, bun și milos; nu Te mânii imediat și ești plin de bunătate. Așa se explică faptul că nu i-ai abandonat. 18Ei și-au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!»; și au devenit astfel vinovați de multă blasfemie. 19Dar chiar și atunci, Tu Ți-ai demonstrat marea Ta bunătate și nu i-ai abandonat în deșert. Stâlpul de nor nu a încetat să îi ghideze ziua pe drum; iar stâlpul de foc a continuat să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuia să se deplaseze. 20Le-ai dat chiar și bunul Tău Spirit ca să îi învețe. Nu Ți-ai retras mana de la gurile lor; și ai continuat să le dai apă când le era sete. 21Patruzeci de ani i-ai îngrijit în deșert; și nu le-a lipsit nimic. Nu li s-au învechit hainele și nu li s-au umflat picioarele. 22Le-ai dat în mână regate și popoare ale căror teritorii le-ai împărțit între ei. Astfel, au moștenit teritoriul lui Sihon – adică cel condus de regele din Heșbon – și teritoriul lui Og, regele Bașanului. 23Le-ai înmulțit fiii care au ajuns ca stelele cerului; și i-ai adus în țara în care le-ai spus părinților lor să intre ca să o ia în proprietate. 24Fiii lor au intrat și au luat această țară în proprietatea lor. Tu i-ai smerit înaintea israelienilor pe locuitorii acelor teritorii – pe canaaniți – și ai făcut ca (evreii) să îi învingă pe regii lor și pe popoarele țării; iar (israelieni)lor le-a plăcut acest lucru. 25Au cucerit orașe fortificate și terenuri agricole productive. Au luat în proprietatea lor case, diverse bunuri, fântâni deja săpate, vii, măslini și mulți pomi fructiferi. Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrășat și au avut satisfacție pentru că Ți-ai manifestat astfel marea Ta bunătate față de ei. 26Dar apoi au fost neascultători, s-au revoltat împotriva Ta, au aruncat legea Ta la spatele lor, i-au omorât pe profeții Tăi care vorbeau (categoric) împotriva lor ca să îi determine să se întoarcă la Tine; și au devenit astfel vinovați de multă blasfemie. 27Atunci i-ai făcut să ajungă la discreția dușmanilor lor care i-au exploatat. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat spre Tine; iar Tu i-ai auzit din cer. În marea Ta bunătate, le-ai dat salvatori care i-au eliberat din opresiunea dușmanilor lor. 28Dar când au avut odihnă, ei au făcut din nou ce este rău în fața Ta. Atunci iar i-ai lăsat la discreția dușmanilor lor care le-au fost stăpâni. Dar ei s-au întors și au strigat din nou spre Tine; iar Tu i-ai auzit din cer. Manifestându-Ți bunătatea, Tu i-ai salvat de multe ori. 29I-ai avertizat să se întoarcă la respectarea legii Tale; dar ei au devenit aroganți, nu au ascultat de cerințele poruncilor Tale și au păcătuit încălcând deciziile Tale – deși (ai spus că) omul care le respectă, va trăi. Și-au întors spatele cu revoltă, au fost ambițioși și nu au ascultat. 30I-ai tolerat așa mulți ani; dar i-ai avertizat prin Spiritul Tău, vorbindu-le prin profeții Tăi. Totuși, ei nu au luat în considerare ce le spuneai. Astfel, i-ai făcut să ajungă la discreția popoarelor străine. 31Cu toate acestea, datorită marii Tale bunătăți, nu i-ai distrus (total), nici nu i-ai abandonat; pentru că Tu ești un Dumnezeu milos și plin de compasiune! 32Acum, Dumnezeul nostru, – Dumnezeule mare, autoritar și care inspiri frică –, Tu, cel care-Ți menții legământul și bunătatea: nu considera ca fiind puțin lucru toate adversitățile pe care le-am suportat atât noi cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și strămoșii noștri. Deci tot poporul Tău a suportat toate acestea încă din vremea regilor Asiriei și până acum! 33Referitor la tot ce a venit împotriva noastră, recunoaștem că Tu ai fost corect; pentru că ți-ai respectat promisiunile, dar noi am făcut ce este rău! 34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au respectat legea Ta. Ei nu s-au conformat cerințelor poruncilor și nici avertizărilor Tale prin care i-ai prevenit. 35Stând în regatul lor, atunci când trăiau în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine în acea țară mare și bogată pe care le-ai dat-o, ei nu Ți-au slujit și nu s-au întors de la faptele lor rele. 36Și acum stăm astăzi aici ca sclavi în țara pe care le-ai dat-o strămoșilor noștri ca să îi mănânce fructele și ca să beneficieze de bunătățile ei! Suntem sclavi chiar în această țară! 37Producția ei îi îmbogățește pe acei regi pe care Tu i-ai desemnat să fie stăpânii noștri – din cauza păcatelor noastre. Ei sunt stăpâni aici și acționează așa cum doresc împotriva corpurilor noastre și împotriva vitelor noastre; iar noi suntem într-un mare necaz!” 38Cu privire la toate acestea, noi am ratificat în scris o înțelegere irevocabilă. Au semnat acel document conducătorii, leviții și preoții.
Selectat acum:
Neemia 9: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: