Numeri 11
11
1După un timp, poporul a început să se lamenteze în prezența lui Iahve, reclamând dificultățile pe care le avea. Iahve a auzit; și I s-a declanșat mânia. Focul Lui s-a aprins împotriva lor; și a ars total o parte din marginea taberei. 2Atunci poporul a strigat spre Moise. El s-a rugat lui Iahve; și focul s-a stins. 3Acel loc a fost numit Tabera, pentru că focul lui Iahve s-a aprins acolo împotriva lor. 4Apoi grupul de oameni care protestau în mijlocul lor, a început să își ceară satisfacerea dorințelor lor. Astfel, și ceilalți israelieni s-au lamentat din nou, zicând: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5Ne amintim de peștele pe care îl mâncam fără să îl plătim în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. 6Dar acum ni s-a uscat sufletul; pentru că nu mai este nimic înaintea ochilor noștri decât această mană!” 7Mana era formată din niște bobițe de mărimea seminței de coriandru; și avea culoarea rășinii. 8Poporul umbla în jurul taberei și o aduna. O fărâmița cu un instrument de măcinat sau o pisa într-un mic dispozitiv special. Apoi o fierbea în oale; și făcea turte din ea. Avea gust de turtă coaptă, făcută cu ulei. 9Mana cădea în tabără noaptea, atunci când apărea roua. 10Moise a auzit poporul plângând. Fiecare proceda așa în cadrul clanului de care aparținea, stând la intrarea cortului lui. Atunci mânia lui Iahve s-a declanșat cu o foarte mare intensitate. Moise a înțeles că ce făceau ei era un lucru rău. 11Atunci Moise i-a zis lui Iahve: „De ce Te-ai comportat atât de rău cu sclavul Tău? De ce, în loc să găsesc har la Tine, m-ai făcut să suport (singur) dificultățile acestui popor? 12Oare eu l-am conceput? I-am născut eu, ca să îmi spui: «Ține-l la piept așa cum procedează o bonă cu un sugar» (în timp ce ne deplasăm) înspre țara despre care ai jurat părinților lor că le-o vei da? 13De unde să iau carne pentru tot acest popor? Ei vin și plâng înaintea mea, zicând: «Dă-ne carne să mâncăm!» 14Nu pot duce singur acest popor! Este ceva prea dificil pentru mine! 15Dacă Te comporți astfel cu mine, Te rog, mai bine omoară-mă! Dacă am beneficiat de har din partea Ta, omoară-mă! Nu mă mai lăsa să asist la propriul meu dezastru!” 16Iahve i-a răspuns lui Moise: „Adună-Mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel. Aceștia să fie dintre cei despre care știi că sunt consilieri ai poporului și care îl supraveghează. Vino cu ei la cortul Întâlnirii, ca să stea acolo împreună cu tine. 17Eu voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Spiritul care este peste tine, și îl voi pune peste ei. Aceștia vor suporta dificultățile poporului împreună cu tine; și astfel, nu vei mai fi singur. 18Să spui poporului: «Sfințiți-vă pentru ziua de mâine. Veți avea carne să mâncați; pentru că Iahve v-a auzit când ați spus: ‘Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt!’ Astfel, Iahve vă va da carne să mâncați. 19Nu veți avea ocazia să mâncați (carne) o zi sau două; nici măcar cinci, zece sau douăzeci de zile; 20ci o lună întreagă – până vă va ieși pe nări. Și atunci vă veți dezgusta de ea; pentru că ați protestat împotriva lui Iahve care este în mijlocul vostru, zicând: ‘De ce am ieșit oare din Egipt?’»” 21Dar Moise I-a zis: „Poporul care stă aici cu mine, este de șase sute de mii de bărbați care merg pe jos; și Tu zici: «Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!» 22Avem oare suficiente turme și cirezi, din care (urmează) să tăiem (ca să mâncăm)? Este destul pește în mare, ca să îl prindem (pentru hrana acestui popor)?” 23Iahve i-a răspuns lui Moise: „Este oare mâna lui Iahve prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va confirma sau nu Cuvântul Meu!” 24Moise a venit și a spus poporului cuvintele lui Iahve. A adunat șaptezeci de bătrâni din popor, pe care i-a convocat; și le-a spus să vină și să stea în jurul cortului (Sanctuarului). 25Apoi Iahve a coborât în nor și i-a vorbit lui Moise. El a luat din Spiritul care era peste Moise și L-a pus peste acei bătrâni. Când Spiritul S-a stabilit peste ei, au început să profețească. Dar după acel moment, nu au mai profețit. 26În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Spiritul S-a a coborât și peste ei. Aceștia erau dintre cei înscriși (pe lista celor șaptezeci); dar nu se duseseră la acel cort. Astfel, ei au profețit în tabără. 27Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise: „Eldad și Medad profețesc în tabără!” 28Iosua – fiul lui Nun – care slujea lui Moise din tinerețe, i-a zis: „Moise, stăpânul meu, oprește-i!” 29Dar Moise i-a răspuns: „Ești gelos pentru mine? Eu îmi doresc ca tot poporul lui Iahve să fie format din profeți; și Iahve să își pună Spiritul Lui peste ei!” 30Apoi Moise s-a întors în tabără împreună cu grupul bătrânilor consilieri ai lui Israel. 31Iahve a trimis un vânt care a suflat cu mare intensitate. El a adus prepelițe dinspre mare; și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, atât într-o parte cât și în cealaltă a ei, pe o distanță care se putea parcurge (cu picioarele) într-o zi. Aceste prepelițe erau adunate la o înălțime de doi coți de la nivelul pământului. 32Toată ziua, toată noaptea și toată ziua care a urmat, poporul a adunat (acele) prepelițe. Cel care adunase cel mai puțin, avea o cantitate de zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei. 33Dar în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte să o mestece, mânia lui Iahve s-a declanșat împotriva poporului. Atunci El a lovit poporul cu un mare dezastru. 34Acel loc a fost numit Chibrot-Hataava, pentru că acolo i-au înmormântat pe cei care au poftit. 35De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot. A ajuns și s-a oprit acolo.
Selectat acum:
Numeri 11: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: