Revelația 6
6
1Am văzut cum Mielul a rupt primul dintre cele șapte sigilii. Atunci am auzit pe una dintre cele patru ființe vii, spunându-mi cu mare intensitate (sonoră) în voce, ca un tunet: „Vino!” 2Apoi am văzut un cal alb; iar cel care stătea pe el, avea un arc. I-a fost dată și o coroană (pe cap). El a venit ca un invadator care obține (cu certitudine) victoria. 3Când a rupt Mielul al doilea sigiliu, am auzit a doua ființă vie spunând: „Vino!” 4Atunci a apărut un cal roșu. Celui care stătea pe el, i s-a dat o mare sabie și i s-a permis să ia pacea de pe pământ. În aceste condiții, oamenii se vor înjunghia unii pe alții. 5Când Mielul a rupt al treilea sigiliu, am auzit a treia ființă vie zicându-mi: „Vino!” Și am văzut un cal negru călărit de cineva care avea în mână o balanță. 6Atunci am auzit între cele patru ființe vii ceva asemănător cu o voce, care spunea: „O măsură de grâu pentru un dinar; și trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu stricați uleiul și vinul!” 7Când a rupt Mielul al patrulea sigiliu, am auzit vocea unei alte ființe vii, a patra, spunând: „Vino!” 8Atunci am văzut un cal gălbui. Cel care îl călărea se numea „Moartea” și era urmat de „Locuința morților”. Li s-a dat aprobare să omoare a patra parte din locuitorii pământului; și au putut să facă acest lucru prin războaie, prin foamete, prin epidemii și prin invazia animalelor sălbatice. 9Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut că sub altar erau sufletele celor care fuseseră înjunghiați din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mesajului pe care acei oameni l-au transmis semenilor lor. 10Aceste suflete strigau cu mare intensitate în vocea lor: „Stăpâne sfânt și adevărat, cât timp va mai trece până când vei judeca și vei pedepsi pe locuitorii pământului pentru moartea noastră?” 11Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă; și li s-a spus să mai aștepte puțin în timp ce se odihnesc, până când se va completa numărul sclavilor (Lui Dumnezeu) care vor muri la fel ca ei. 12Am văzut și când Mielul a rupt al șaselea sigiliu. Atunci s-a produs un mare cutremur. Soarele a devenit negru ca pânza unui sac făcută din păr; și luna a devenit (roșie) ca sângele. 13Stelele cerului au căzut pe pământ exact cum cad smochinele verzi atunci când smochinul este scuturat de un mare vânt. 14Cerul s-a strâns și a devenit exact ca un sul înfășurat; iar munții împreună cu toate insulele s-au deplasat din locul lor. 15Regii de pe pământ, conducătorii militari, bogații, cei cu mare influență în lume, toți sclavii și toți oamenii liberi s-au ascuns în peșteri și între stâncile munților. 16Ei vorbeau acelor stânci, zicând: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de prezența Celui care stă pe tron și de mânia Mielului! 17Pentru că a venit acea mare zi a mâniei lor; și cine (Le) poate rezista?”
Selectat acum:
Revelația 6: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: