1 Cronici 4
4
Urmașii lui Iuda
1Iată ce nume au avut
Cei cari, din Iuda, s-au născut:
Pereț, Hețron, în primul val,
Carmi apoi, Hur și Șobal.
2Apoi, Reaia – acel care,
Părinte, pe Șobal, îl are –
Avu un fiu, numit Iahat,
Care, doi fii, a căpătat:
Pe Ahumai, primul născut,
Și-apoi, pe Lahad, l-a avut.
Familia Țoreatiților
S-a dovedit urmașa lor.
3Iată urmașii cei pe care
Ai lui Etam, tată, îi are:
Primul fusese Izreel;
Ișma și Idbaș, după el
Veniră-apoi. Trei fii erau,
Care, o soră, mai aveau:
Hațeleponi au numit-o
Pe sora cari au dobândit-o.
4Iată-l acum, pe Penuel:
Al lui Ghedor tată, e el
Și al lui Ezer, negreșit,
Care, al doilea, a venit.
Hușa, apoi, este cel care,
Pe Ezer, drept părinte-l are.
Pe-acești urmași, Hur i-a avut.
Hur este cel dintâi născut
Al lui Efrata, acel care,
Pe Betleem, drept fiu, îl are.
5Așhur, al lui Tecoua tată,
Două neveste-avuse. Iată:
Helea, întâia se numea;
Naara, după ea, venea.
6Feciori, Naara a avut:
Pe Ahuzam, întâi născut,
Care, de Hefer, e urmat,
De cel cari Temeni-i chemat
Și de-Ahaștari, la sfârșit.
7Helea, trei fii, a dobândit:
Țeret și cu Șohar și-apoi,
Etan veni, după cei doi.
8Coț, pe Anub, l-a dobândit,
Pe Hațobebe și-n sfârșit,
Pe cei cari țin de Aharhel –
Al lui Harum fiu, este el.
9Dintre toți frații, negreșit,
Că mai cu vază s-a vădit
Că este Iaebeț. Astfel,
Mama lui spuse, despre el:
„Căci cu durere, l-am născut”.
De-aceea, numele avut –
Deci Iaebeț – se dovedește
Precum că „Trist” se tălmăcește.
10Cu Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
În urmă, Iaebeț vorbise
Și-n felu-acesta el Îi zise:
„De mă vei binecuvânta,
De mă-nsoțește mâna Ta,
Dacă hotarele-mi lărgești
Și dacă ai să mă ferești,
Mereu, de vreo nenorocire,
De suferință să n-am știre…”
Iar Dumnezeu l-a ascultat
Și tot ce I-a cerut i-a dat.
11Chelub, fratele ce-l avuse
Șuha, în urmă, îl născuse
Și pe Mechir, acela care,
Apoi, fiu, pe Eșton, îl are.
12Eșton e cel care-a născut
Casa lui Rafa, la-nceput;
E Paseah cel ce-a urmat,
Techina, șirul, l-a-ncheiat,
El fiind tatăl cel pe care
Cetatea lui Nahaș îl are.
Acești bărbați s-au dovedit
Că de la Reca au ieșit.
13Chenaz avut-a și el fii:
Iată-i dar, pe ai săi copii.
Întâi venit-a Otniel;
Seraia fost-a după el.
Și Otniel a căpătat
Un fiu, și-anume, pe Hatat.
14Meonotai e-acela care,
Pe Ofra, drept fecior, îl are.
Un fiu, Seraia-a zămislit,
Care, Ioab, a fost numit.
El este tatăl cel pe care
Valea de lucrători îl are.
Ai săi, cu toții, negreșit,
Drept lucrători s-au dovedit.
15Apoi Caleb – acela care,
Părinte, pe Iefune-l are –
Pe Iru-ntâi, l-a zămislit.
Ela, în urmă, a venit
Și-apoi Naam. De-asemenea,
Urmară fiii ce-i avea
Ela și cu Chenaz. Astfel,
16Fiii lui Iehaleleel
Urmează-apoi: Zif, e chemat
Întâiul care s-a-ntrupat.
Zifa venise după el,
Tiraia și Asareel.
17Fiii lui Ezra sunt: Ieter,
Mered apoi și cu Efer,
Iar ultimul ce s-a-ntrupat
E-acela care s-a chemat
Ialon. Nevasta ce-o avea,
Mered, a zămislit și ea,
Pe Miriam și încă doi:
Șamai și cu Ișbah apoi.
Ișbah este acela care,
Pe Eștemoa, fiu, îl are.
18Nevasta lui se dovedea
Că din Iudeea se trăgea.
Ea, pe Iered, l-a zămislit,
Din care, Ghedor a ieșit.
De Eber, el a fost urmat,
Din care Soco s-a-ntrupat,
Iar l-a sfârșit, Iecutiel;
Tatăl lui Zanoah e el.
Aceștia sunt fiii pe care
Fata lui Faraon îi are.
Precum se știe, acea fată
Fusese Bitia chemată,
Și-ajuns-a cu Mered să fie,
Care-a luat-o de soție.
19Nahu, drept soră, o avea
Pe-o soață a lui Hodia;
Tatăl lui Chehilagarmitul
Și Eștemoa Macatitul.
20Fiii Lui Simeon: Amnon,
Rina, Ben-Hanan și Tilon.
Fiii lui Ișei sunt: Zohet,
Iar la sfârșit e Ben-Zohet.
21Șela este acela care,
Pe Iuda, drept părinte-l are.
Și Șela, fii, a dobândit:
Er este-ntâiul zămislit,
Din care Leca s-a-ntrupat.
Laeda-i cel care-a urmat,
Din cari, Mareșa a ieșit,
Cu toți cei care-au încropit
Familiile casei care
A dovedit îndemânare
În lucrul pânzei. Ei erau
Aceia care-alcătuiau
Casa lui Așbea. La sfârșit,
22Iochim, apoi, a mai ieșit
Și oamenii cari se vădeau
Ai lui Cozeba că erau;
Ioas, apoi, s-a întrupat
Și de Saraf, a fost urmat.
Ei sunt cei care au venit,
Peste Moab, de-au stăpânit
Și Iașubi-Lehem. Știut
E faptul că s-au petrecut
Aste lucrări, de mult, odată,
În vremea cea îndepărtată,
Căci toate-acestea, negreșit,
Drept lucruri vechi s-au dovedit.
23Olari, oameni-acei erau
Și în livezi și lunci ședeau.
Ei locuiau lângă-mpărat,
Căci pentru el doar, au lucrat.
Urmașii lui Simeon
24Iată-i pe fiii cei pe care,
În lume, Simeon îi are:
Întâiul este Nemuel;
Iamin urmează după el,
Iarib, Zerah, iar la sfârșit,
Saul e cel care-a venit.
25Fiul lui Saul s-a chemat
Șalum, din care s-a-ntrupat
Mibsam, care l-a zămislit
Pe cel cari Mișma s-a numit.
26Mișma avut-a fii și el:
Întâiul este Hamuel;
Zacur și cu Șimei urmară,
27Iar din Șimei, se întrupară,
În lume, șaisprezece fii
Și șase fiice. Mulți copii,
Ai săi frați nu au mai avut.
În neamul lor, nu s-au născut
Atâția fii, precum cei care,
Iuda, în neamul său, îi are.
28Ei, la Beer-Șeba, locuiau
Pe la Hațar-Șual ședeau,
Și la Molada; uni-au stat
29La Bilha; s-au mai așezat
Și la Ețem și la Tolad.
30La Betuel, și-au găsit vad,
La Horma și Țiclag; erau
31Și la Bet-Marcabot; ședeau
Și la Hațar-Susim. Găsim
Pe mulți, și la Șaaraim.
De-asemenea, mulți dintre ei
Erau aflați la Bet-Birei.
Aste cetăți, toate, erau
Cele pe care le aveau
Familia lor, precum se știe,
Până atunci când, la domnie,
David, în urmă, a venit.
32La ele, s-au mai alipit
Și satele cetăților,
Care erau în jurul lor.
Etamul, ei îl mai aveau,
Ain și Rimon se-adăugau,
Tochenul și Așanul. Ele
Sunt cinci cetăți. Satele-acele –
33Cari împrejurul lor erau
Și pân’ la Baal se întindeau –
De ele au aparținut.
Iată ce spiță au avut
Oamenii cari le-au locuit:
34Din Meșobab, primi-au ieșit.
Unii erau ai lui Iamlec.
Alții, drept ai lui Ioșa, trec,
Ioșa fiind acela care,
Pe-Amația, părinte-l are.
35Unii ieșiți sunt, din Ioel;
Alții, din Iehu – din acel
Cari din Ioșibia pogoară
Și din Seraia, bunăoară,
Iar la sfârșit, din Asiel.
36Uni-s ieșiți din Adiel,
Din Elionai, din Ieșohaia,
Din Iaacoba, din Asaia.
Sunt, din Iesimiel, ieșiți
Alții, iar unii sunt veniți
De la Benaia. Mulți vădeau
37Că de la Ziza se trăgeau.
Ziza este acela, iată,
Cari pe Șifei, îl are tată,
Pe-Alon, precum și pe Iedaia,
Pe Șimri și-apoi pe Șemaia.
38Aceștia, care-au fost numiți,
Erau cu toții dovediți
Drept domni, peste familia lor.
Apoi, casele tuturor,
Mereu, în număr, au crescut
Și mulți urmași ele-au avut.
39Către Ghedor, ei s-au pornit
Și mers-au către răsărit,
Cătând pe vale, în Ghedor,
Pășune, pentru turma lor.
40Bune și grase s-au vădit
Pășunile ce le-au găsit,
Iar țara era liniștită,
Fiind, de pace, stăpânită,
Pentru că cei ce-o locuiau,
Din ramura lui Ham erau.
41Oameni-aceștia, pomeniți
Cu toți pe nume, sunt veniți
Pe vremea-n care Ezechia
Avea în Iuda-mpărăția.
Ei, mai întâi, au sfărâmat
Corturile celor ce au stat
În țară. Fost-a nimicit
Întreg poporul Maonit,
Care acolo s-a aflat.
În urmă, ei s-au așezat
În locul lor, căci au găsit
Pășuni, așa cum și-au dorit.
42Apoi, din fiii cei pe care,
În lume, Simeon îi are,
Cinci sute, spre Seir, plecară
Și-n munte, ei se așezară.
În fruntea lor, erau: Nearia,
Pelatia și cu Refaia,
Și Uziel. Toți acești fii
Au fost ai lui Ișei copii.
43În drumul lor, au întâlnit
Oameni de neam Amalecit,
Pe care-apoi i-au alungat
Și-n locul lor s-au așezat,
Iar până astăzi se vădesc
Că tot acolo locuiesc.
Selectat acum:
1 Cronici 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Cronici 4
4
Urmașii lui Iuda
1Iată ce nume au avut
Cei cari, din Iuda, s-au născut:
Pereț, Hețron, în primul val,
Carmi apoi, Hur și Șobal.
2Apoi, Reaia – acel care,
Părinte, pe Șobal, îl are –
Avu un fiu, numit Iahat,
Care, doi fii, a căpătat:
Pe Ahumai, primul născut,
Și-apoi, pe Lahad, l-a avut.
Familia Țoreatiților
S-a dovedit urmașa lor.
3Iată urmașii cei pe care
Ai lui Etam, tată, îi are:
Primul fusese Izreel;
Ișma și Idbaș, după el
Veniră-apoi. Trei fii erau,
Care, o soră, mai aveau:
Hațeleponi au numit-o
Pe sora cari au dobândit-o.
4Iată-l acum, pe Penuel:
Al lui Ghedor tată, e el
Și al lui Ezer, negreșit,
Care, al doilea, a venit.
Hușa, apoi, este cel care,
Pe Ezer, drept părinte-l are.
Pe-acești urmași, Hur i-a avut.
Hur este cel dintâi născut
Al lui Efrata, acel care,
Pe Betleem, drept fiu, îl are.
5Așhur, al lui Tecoua tată,
Două neveste-avuse. Iată:
Helea, întâia se numea;
Naara, după ea, venea.
6Feciori, Naara a avut:
Pe Ahuzam, întâi născut,
Care, de Hefer, e urmat,
De cel cari Temeni-i chemat
Și de-Ahaștari, la sfârșit.
7Helea, trei fii, a dobândit:
Țeret și cu Șohar și-apoi,
Etan veni, după cei doi.
8Coț, pe Anub, l-a dobândit,
Pe Hațobebe și-n sfârșit,
Pe cei cari țin de Aharhel –
Al lui Harum fiu, este el.
9Dintre toți frații, negreșit,
Că mai cu vază s-a vădit
Că este Iaebeț. Astfel,
Mama lui spuse, despre el:
„Căci cu durere, l-am născut”.
De-aceea, numele avut –
Deci Iaebeț – se dovedește
Precum că „Trist” se tălmăcește.
10Cu Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
În urmă, Iaebeț vorbise
Și-n felu-acesta el Îi zise:
„De mă vei binecuvânta,
De mă-nsoțește mâna Ta,
Dacă hotarele-mi lărgești
Și dacă ai să mă ferești,
Mereu, de vreo nenorocire,
De suferință să n-am știre…”
Iar Dumnezeu l-a ascultat
Și tot ce I-a cerut i-a dat.
11Chelub, fratele ce-l avuse
Șuha, în urmă, îl născuse
Și pe Mechir, acela care,
Apoi, fiu, pe Eșton, îl are.
12Eșton e cel care-a născut
Casa lui Rafa, la-nceput;
E Paseah cel ce-a urmat,
Techina, șirul, l-a-ncheiat,
El fiind tatăl cel pe care
Cetatea lui Nahaș îl are.
Acești bărbați s-au dovedit
Că de la Reca au ieșit.
13Chenaz avut-a și el fii:
Iată-i dar, pe ai săi copii.
Întâi venit-a Otniel;
Seraia fost-a după el.
Și Otniel a căpătat
Un fiu, și-anume, pe Hatat.
14Meonotai e-acela care,
Pe Ofra, drept fecior, îl are.
Un fiu, Seraia-a zămislit,
Care, Ioab, a fost numit.
El este tatăl cel pe care
Valea de lucrători îl are.
Ai săi, cu toții, negreșit,
Drept lucrători s-au dovedit.
15Apoi Caleb – acela care,
Părinte, pe Iefune-l are –
Pe Iru-ntâi, l-a zămislit.
Ela, în urmă, a venit
Și-apoi Naam. De-asemenea,
Urmară fiii ce-i avea
Ela și cu Chenaz. Astfel,
16Fiii lui Iehaleleel
Urmează-apoi: Zif, e chemat
Întâiul care s-a-ntrupat.
Zifa venise după el,
Tiraia și Asareel.
17Fiii lui Ezra sunt: Ieter,
Mered apoi și cu Efer,
Iar ultimul ce s-a-ntrupat
E-acela care s-a chemat
Ialon. Nevasta ce-o avea,
Mered, a zămislit și ea,
Pe Miriam și încă doi:
Șamai și cu Ișbah apoi.
Ișbah este acela care,
Pe Eștemoa, fiu, îl are.
18Nevasta lui se dovedea
Că din Iudeea se trăgea.
Ea, pe Iered, l-a zămislit,
Din care, Ghedor a ieșit.
De Eber, el a fost urmat,
Din care Soco s-a-ntrupat,
Iar l-a sfârșit, Iecutiel;
Tatăl lui Zanoah e el.
Aceștia sunt fiii pe care
Fata lui Faraon îi are.
Precum se știe, acea fată
Fusese Bitia chemată,
Și-ajuns-a cu Mered să fie,
Care-a luat-o de soție.
19Nahu, drept soră, o avea
Pe-o soață a lui Hodia;
Tatăl lui Chehilagarmitul
Și Eștemoa Macatitul.
20Fiii Lui Simeon: Amnon,
Rina, Ben-Hanan și Tilon.
Fiii lui Ișei sunt: Zohet,
Iar la sfârșit e Ben-Zohet.
21Șela este acela care,
Pe Iuda, drept părinte-l are.
Și Șela, fii, a dobândit:
Er este-ntâiul zămislit,
Din care Leca s-a-ntrupat.
Laeda-i cel care-a urmat,
Din cari, Mareșa a ieșit,
Cu toți cei care-au încropit
Familiile casei care
A dovedit îndemânare
În lucrul pânzei. Ei erau
Aceia care-alcătuiau
Casa lui Așbea. La sfârșit,
22Iochim, apoi, a mai ieșit
Și oamenii cari se vădeau
Ai lui Cozeba că erau;
Ioas, apoi, s-a întrupat
Și de Saraf, a fost urmat.
Ei sunt cei care au venit,
Peste Moab, de-au stăpânit
Și Iașubi-Lehem. Știut
E faptul că s-au petrecut
Aste lucrări, de mult, odată,
În vremea cea îndepărtată,
Căci toate-acestea, negreșit,
Drept lucruri vechi s-au dovedit.
23Olari, oameni-acei erau
Și în livezi și lunci ședeau.
Ei locuiau lângă-mpărat,
Căci pentru el doar, au lucrat.
Urmașii lui Simeon
24Iată-i pe fiii cei pe care,
În lume, Simeon îi are:
Întâiul este Nemuel;
Iamin urmează după el,
Iarib, Zerah, iar la sfârșit,
Saul e cel care-a venit.
25Fiul lui Saul s-a chemat
Șalum, din care s-a-ntrupat
Mibsam, care l-a zămislit
Pe cel cari Mișma s-a numit.
26Mișma avut-a fii și el:
Întâiul este Hamuel;
Zacur și cu Șimei urmară,
27Iar din Șimei, se întrupară,
În lume, șaisprezece fii
Și șase fiice. Mulți copii,
Ai săi frați nu au mai avut.
În neamul lor, nu s-au născut
Atâția fii, precum cei care,
Iuda, în neamul său, îi are.
28Ei, la Beer-Șeba, locuiau
Pe la Hațar-Șual ședeau,
Și la Molada; uni-au stat
29La Bilha; s-au mai așezat
Și la Ețem și la Tolad.
30La Betuel, și-au găsit vad,
La Horma și Țiclag; erau
31Și la Bet-Marcabot; ședeau
Și la Hațar-Susim. Găsim
Pe mulți, și la Șaaraim.
De-asemenea, mulți dintre ei
Erau aflați la Bet-Birei.
Aste cetăți, toate, erau
Cele pe care le aveau
Familia lor, precum se știe,
Până atunci când, la domnie,
David, în urmă, a venit.
32La ele, s-au mai alipit
Și satele cetăților,
Care erau în jurul lor.
Etamul, ei îl mai aveau,
Ain și Rimon se-adăugau,
Tochenul și Așanul. Ele
Sunt cinci cetăți. Satele-acele –
33Cari împrejurul lor erau
Și pân’ la Baal se întindeau –
De ele au aparținut.
Iată ce spiță au avut
Oamenii cari le-au locuit:
34Din Meșobab, primi-au ieșit.
Unii erau ai lui Iamlec.
Alții, drept ai lui Ioșa, trec,
Ioșa fiind acela care,
Pe-Amația, părinte-l are.
35Unii ieșiți sunt, din Ioel;
Alții, din Iehu – din acel
Cari din Ioșibia pogoară
Și din Seraia, bunăoară,
Iar la sfârșit, din Asiel.
36Uni-s ieșiți din Adiel,
Din Elionai, din Ieșohaia,
Din Iaacoba, din Asaia.
Sunt, din Iesimiel, ieșiți
Alții, iar unii sunt veniți
De la Benaia. Mulți vădeau
37Că de la Ziza se trăgeau.
Ziza este acela, iată,
Cari pe Șifei, îl are tată,
Pe-Alon, precum și pe Iedaia,
Pe Șimri și-apoi pe Șemaia.
38Aceștia, care-au fost numiți,
Erau cu toții dovediți
Drept domni, peste familia lor.
Apoi, casele tuturor,
Mereu, în număr, au crescut
Și mulți urmași ele-au avut.
39Către Ghedor, ei s-au pornit
Și mers-au către răsărit,
Cătând pe vale, în Ghedor,
Pășune, pentru turma lor.
40Bune și grase s-au vădit
Pășunile ce le-au găsit,
Iar țara era liniștită,
Fiind, de pace, stăpânită,
Pentru că cei ce-o locuiau,
Din ramura lui Ham erau.
41Oameni-aceștia, pomeniți
Cu toți pe nume, sunt veniți
Pe vremea-n care Ezechia
Avea în Iuda-mpărăția.
Ei, mai întâi, au sfărâmat
Corturile celor ce au stat
În țară. Fost-a nimicit
Întreg poporul Maonit,
Care acolo s-a aflat.
În urmă, ei s-au așezat
În locul lor, căci au găsit
Pășuni, așa cum și-au dorit.
42Apoi, din fiii cei pe care,
În lume, Simeon îi are,
Cinci sute, spre Seir, plecară
Și-n munte, ei se așezară.
În fruntea lor, erau: Nearia,
Pelatia și cu Refaia,
Și Uziel. Toți acești fii
Au fost ai lui Ișei copii.
43În drumul lor, au întâlnit
Oameni de neam Amalecit,
Pe care-apoi i-au alungat
Și-n locul lor s-au așezat,
Iar până astăzi se vădesc
Că tot acolo locuiesc.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca