1 Samuel 1
1
ELI ȘI SAMUEL, CEI DIN URMĂ DOI JUDECĂTORI ÎN ISRAEL
Penina necăjește pe Ana
1Era un om, din Efraim –
De la Ramataim-Țofim –
Care, Elcana, se numea.
Tatăl pe care îl avea
Fusese, Ieroham, numit
Și de Elihu-i zămislit;
Elihu e acela care,
Pe Tohu, drept părinte-l are;
Tohu în lume a venit,
Prin Țuf, cari fost-a Efratit.
2Două neveste-avea Elcana:
Pe cea dintâi o chema Ana,
Iar cea de-a doua se numea
Penina. Omul se suia,
3Din Silo – din cetatea lui –
Să se închine Domnului.
Astfel, bărbatul se pornea,
O dată-n an, și se ducea –
Alături de al său popor –
Ca Domnului oștirilor,
Să Îi dea jertfe potrivite,
Care-s prin Lege rânduite.
Pe-atunci, doi preoți i-au slujit
Lui Dumnezeu. Ei s-au numit
Hofni și Fineas; cei doi, iată,
Pe Eli, îl aveau, drept tată.
4În ziua-n care își ducea
Elcana jertfa, îi dădea
Peninei, câteva bucăți,
Apoi – ca și în alte dăți –
Copiilor ce îi avea –
Pe care îi născuse ea –
Le dăruia, la fiecare,
Bucăți din jertfă, după care
5Dădea o parte îndoită,
Pentru soția sa iubită,
Cari Ana se chemase. Ea,
Copii să aibă, nu putea,
Căci Domnul, stearpă, o făcuse.
6Penina, ăst fapt, îl știuse
Și de aceea, niciodat’,
S-o necăjească, n-a-ncetat.
7În anii toți care-au trecut,
La fel, Penina a făcut.
De câte ori Ana mergea
La casa Domnului, venea
Penina-ndată să-i vorbească
Și astfel, să o necăjească.
Ana, atunci, amar plângea
Și să mănânce, nu voia.
8Bărbatul ei a căutat
S-o mângâie și-a cuvântat:
„De ce plângi Ano? Ce te-apasă,
De nici nu vrei să stai la masă?
De ce ți-e inima-ntristată
Și tot mereu ești supărată?
Ano privește-acum, la mine,
Și spune-mi: oare, pentru tine,
Nu prețuiesc, mult mai mult, eu,
Decât zece feciori, mereu?”
Rugăciunea Anei
9Când toți sfârșit-au de mâncat,
Ana, la Templu, a plecat.
Eli, preotul Domnului,
Lângă ușiorii Templului,
Era, pe-un scaun așezat.
10Ana, cu sufletu-ntristat,
Plângea și se ruga, mereu,
Sprijind cerând, lui Dumnezeu.
11Ea a făcut o juruință,
Căci avusese o dorință:
„O, Doamne al oștirilor!
Dacă vei fi îndurător,
Dacă vei vrea a Te uita,
Cu milă, către roaba Ta
Și ai să-mi dai un fiu și mie,
Atunci Ți-l voi închina Ție.
Va fi-nchinat, lui Dumnezeu,
În toată viața lui, mereu.
Peste-al său cap, brici – niciodat’ –
Să treacă, nu va fi lăsat.”
12Fiindcă-n rugăciune, ea,
De multă vreme se găsea,
Eli cu-atenție-a privit,
La gura ei și s-a gândit
13Că-i beată. Nu îi auzea
Glasul, cu toate că vedea
Că-și mișcă buzele, mereu.
Ea Îi vorbea lui Dumnezeu,
Și-și înălța ruga fierbinte,
Din inimă, făr’ să cuvânte.
14Eli îi zise: „Până când,
Să stai aici, mai ai de gând?
Tu nu vezi cât de beată ești?
Du-te acum, să te trezești!”
15Ana răspunse: „Domnul meu,
Află că beată, nu sunt eu.
N-am băut vin, nici vreo licoare
Care să fie-amețitoare.
Eu sufăr, în inima mea,
Și tot necazul meu, aș vrea,
Să-l vărs în fața Domnului,
Și să cer ajutorul Lui.
16Să nu mă iei drept o stricată,
Căci doar durerea adunată
În inimă – pe-al vieții drum –
M-a-mpins ca să vorbesc, acum.”
17Eli i-a zis: „Du-te în pace,
Căci Dumnezeu știe ce face!
Și poate, El va asculta
Acuma, rugăciunea ta.
Fie să te asculte Cel
Cari Domn îi e, lui Israel!”
18Ana a spus: „În fața ta,
Vreau, trecere, a căpăta!”
Apoi, femeia a plecat,
A stat la masă și-a mâncat,
Iar fața i se-nveselise,
Căci întristarea ei pierise.
Nașterea lui Samuel
19Ana, în zori, s-a deșteptat,
Iar după ce s-a închinat
Cu fața până la pământ
‘Naintea Domnului Cel Sfânt,
S-a-ntors la Rama, unde ea –
Pe vremea ‘ceea – locuia.
Apoi, cu soața lui – cu Ana –
S-a dus și s-a culcat Elcana.
Domnul Și-a amintit de ea
Și de dorința ce-o avea.
20Când timpul i s-a împlinit,
Ana pe lume-a zămislit,
Un fiu, așa cum își dorea.
De bucurie mare, ea
I-a pus copilului acel,
Drept nume-atuncea, Samuel.
Numele-acesta a-nsemnat
Că „Dumnezeu a ascultat”.
Ana spusese: „Fiul meu,
Cerut e, de la Dumnezeu.”
21Elcana și cu casa lui
S-a dus în fața Domnului,
Ca să aducă jertfa dată
În fiecare an o dată
Și – precum îi cerea credința –
Să-și împlinească juruința.
22Dar Ana nu l-a însoțit,
Și-n felu-acesta, i-a vorbit:
„După ce îl voi înțărca
Pe fiul meu, mă voi urca –
Cu el – la casa Domnului,
Ca să îl las în fața Lui,
Așa după cum am promis.”
23Atunci, bărbatul ei a zis:
„Vreau ca al Domnului cuvânt,
Să se-mplinească, pe pământ.
Să faci după a ta dorință,
După cum crezi de cuviință.”
Ana, precum avea de gând,
A stat acasă, până când,
Pe al ei fiu l-a înțărcat.
24După aceea, s-a urcat,
La casa Domnului, cu el.
Când a făcut drumul acel,
Trei tauri a luat cu ea;
A mai luat, de-asemenea,
O efă care era plină –
Până în gură – cu făină.
25Taurii fost-au junghiați
Și-apoi, drept jertfă au fost dați,
Iar cu al ei copil s-a dus
26La Eli și așa i-a spus:
„Te rog, mă iartă, domnul meu,
Și află dar, precum că eu
Sunt chiar femeia care-a stat,
În acest loc și s-a rugat,
Din inimă, lui Dumnezeu.
27Pentru copilu-acesta, eu –
În vremea ‘ceea – m-am rugat,
Iar Dumnezeu m-a ascultat.
28De-aceea, Domnului, eu vreau,
Pe fiul meu, acum, să-l dau,
Ca astfel, toată viața lui,
Să fie doar al Domnului.”
Când a sfârșit de cuvântat,
Lui Dumnezeu, s-au închinat.
Selectat acum:
1 Samuel 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Samuel 1
1
ELI ȘI SAMUEL, CEI DIN URMĂ DOI JUDECĂTORI ÎN ISRAEL
Penina necăjește pe Ana
1Era un om, din Efraim –
De la Ramataim-Țofim –
Care, Elcana, se numea.
Tatăl pe care îl avea
Fusese, Ieroham, numit
Și de Elihu-i zămislit;
Elihu e acela care,
Pe Tohu, drept părinte-l are;
Tohu în lume a venit,
Prin Țuf, cari fost-a Efratit.
2Două neveste-avea Elcana:
Pe cea dintâi o chema Ana,
Iar cea de-a doua se numea
Penina. Omul se suia,
3Din Silo – din cetatea lui –
Să se închine Domnului.
Astfel, bărbatul se pornea,
O dată-n an, și se ducea –
Alături de al său popor –
Ca Domnului oștirilor,
Să Îi dea jertfe potrivite,
Care-s prin Lege rânduite.
Pe-atunci, doi preoți i-au slujit
Lui Dumnezeu. Ei s-au numit
Hofni și Fineas; cei doi, iată,
Pe Eli, îl aveau, drept tată.
4În ziua-n care își ducea
Elcana jertfa, îi dădea
Peninei, câteva bucăți,
Apoi – ca și în alte dăți –
Copiilor ce îi avea –
Pe care îi născuse ea –
Le dăruia, la fiecare,
Bucăți din jertfă, după care
5Dădea o parte îndoită,
Pentru soția sa iubită,
Cari Ana se chemase. Ea,
Copii să aibă, nu putea,
Căci Domnul, stearpă, o făcuse.
6Penina, ăst fapt, îl știuse
Și de aceea, niciodat’,
S-o necăjească, n-a-ncetat.
7În anii toți care-au trecut,
La fel, Penina a făcut.
De câte ori Ana mergea
La casa Domnului, venea
Penina-ndată să-i vorbească
Și astfel, să o necăjească.
Ana, atunci, amar plângea
Și să mănânce, nu voia.
8Bărbatul ei a căutat
S-o mângâie și-a cuvântat:
„De ce plângi Ano? Ce te-apasă,
De nici nu vrei să stai la masă?
De ce ți-e inima-ntristată
Și tot mereu ești supărată?
Ano privește-acum, la mine,
Și spune-mi: oare, pentru tine,
Nu prețuiesc, mult mai mult, eu,
Decât zece feciori, mereu?”
Rugăciunea Anei
9Când toți sfârșit-au de mâncat,
Ana, la Templu, a plecat.
Eli, preotul Domnului,
Lângă ușiorii Templului,
Era, pe-un scaun așezat.
10Ana, cu sufletu-ntristat,
Plângea și se ruga, mereu,
Sprijind cerând, lui Dumnezeu.
11Ea a făcut o juruință,
Căci avusese o dorință:
„O, Doamne al oștirilor!
Dacă vei fi îndurător,
Dacă vei vrea a Te uita,
Cu milă, către roaba Ta
Și ai să-mi dai un fiu și mie,
Atunci Ți-l voi închina Ție.
Va fi-nchinat, lui Dumnezeu,
În toată viața lui, mereu.
Peste-al său cap, brici – niciodat’ –
Să treacă, nu va fi lăsat.”
12Fiindcă-n rugăciune, ea,
De multă vreme se găsea,
Eli cu-atenție-a privit,
La gura ei și s-a gândit
13Că-i beată. Nu îi auzea
Glasul, cu toate că vedea
Că-și mișcă buzele, mereu.
Ea Îi vorbea lui Dumnezeu,
Și-și înălța ruga fierbinte,
Din inimă, făr’ să cuvânte.
14Eli îi zise: „Până când,
Să stai aici, mai ai de gând?
Tu nu vezi cât de beată ești?
Du-te acum, să te trezești!”
15Ana răspunse: „Domnul meu,
Află că beată, nu sunt eu.
N-am băut vin, nici vreo licoare
Care să fie-amețitoare.
Eu sufăr, în inima mea,
Și tot necazul meu, aș vrea,
Să-l vărs în fața Domnului,
Și să cer ajutorul Lui.
16Să nu mă iei drept o stricată,
Căci doar durerea adunată
În inimă – pe-al vieții drum –
M-a-mpins ca să vorbesc, acum.”
17Eli i-a zis: „Du-te în pace,
Căci Dumnezeu știe ce face!
Și poate, El va asculta
Acuma, rugăciunea ta.
Fie să te asculte Cel
Cari Domn îi e, lui Israel!”
18Ana a spus: „În fața ta,
Vreau, trecere, a căpăta!”
Apoi, femeia a plecat,
A stat la masă și-a mâncat,
Iar fața i se-nveselise,
Căci întristarea ei pierise.
Nașterea lui Samuel
19Ana, în zori, s-a deșteptat,
Iar după ce s-a închinat
Cu fața până la pământ
‘Naintea Domnului Cel Sfânt,
S-a-ntors la Rama, unde ea –
Pe vremea ‘ceea – locuia.
Apoi, cu soața lui – cu Ana –
S-a dus și s-a culcat Elcana.
Domnul Și-a amintit de ea
Și de dorința ce-o avea.
20Când timpul i s-a împlinit,
Ana pe lume-a zămislit,
Un fiu, așa cum își dorea.
De bucurie mare, ea
I-a pus copilului acel,
Drept nume-atuncea, Samuel.
Numele-acesta a-nsemnat
Că „Dumnezeu a ascultat”.
Ana spusese: „Fiul meu,
Cerut e, de la Dumnezeu.”
21Elcana și cu casa lui
S-a dus în fața Domnului,
Ca să aducă jertfa dată
În fiecare an o dată
Și – precum îi cerea credința –
Să-și împlinească juruința.
22Dar Ana nu l-a însoțit,
Și-n felu-acesta, i-a vorbit:
„După ce îl voi înțărca
Pe fiul meu, mă voi urca –
Cu el – la casa Domnului,
Ca să îl las în fața Lui,
Așa după cum am promis.”
23Atunci, bărbatul ei a zis:
„Vreau ca al Domnului cuvânt,
Să se-mplinească, pe pământ.
Să faci după a ta dorință,
După cum crezi de cuviință.”
Ana, precum avea de gând,
A stat acasă, până când,
Pe al ei fiu l-a înțărcat.
24După aceea, s-a urcat,
La casa Domnului, cu el.
Când a făcut drumul acel,
Trei tauri a luat cu ea;
A mai luat, de-asemenea,
O efă care era plină –
Până în gură – cu făină.
25Taurii fost-au junghiați
Și-apoi, drept jertfă au fost dați,
Iar cu al ei copil s-a dus
26La Eli și așa i-a spus:
„Te rog, mă iartă, domnul meu,
Și află dar, precum că eu
Sunt chiar femeia care-a stat,
În acest loc și s-a rugat,
Din inimă, lui Dumnezeu.
27Pentru copilu-acesta, eu –
În vremea ‘ceea – m-am rugat,
Iar Dumnezeu m-a ascultat.
28De-aceea, Domnului, eu vreau,
Pe fiul meu, acum, să-l dau,
Ca astfel, toată viața lui,
Să fie doar al Domnului.”
Când a sfârșit de cuvântat,
Lui Dumnezeu, s-au închinat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca