1 Samuel 18
18
Ionatan și David
1David, cu Saul, a vorbit,
Iar Ionatan l-a auzit.
S-a dus la ei și l-a văzut
Și-apoi, pe David, l-a plăcut.
Cu sufletul, s-a alipit
De David și l-a îndrăgit.
2Saul nu l-a lăsat apoi –
Pe David – de-a pleca-napoi,
La tatăl său, și-n acest fel,
David rămase-atunci, la el.
3De Ionatan, era iubit,
Și-acesta-n urmă a venit,
Să facă legământ, cu el.
4I-a dăruit, în acest fel,
Mantaua care o avea,
Hainele lui și sabia.
Arcul, i l-a mai dăruit,
De cingătoare însoțit.
5David, oriunde se ducea –
Trimis de Saul – izbândea.
Saul l-a așezat apoi,
Peste-ai săi oameni de război.
Întreg poporul îl iubea.
Era iubit, de-asemenea,
Chiar și de cei ce s-au aflat,
Drept slujitori, la împărat.
Cântarea de biruință a femeilor
6Când David s-a întors apoi,
Cu ai săi oameni de război –
Atuncea când i-a biruit
Pe Filistenii ce-au fugit –
Femeile l-au așteptat.
De prin cetăți, s-au adunat
Și-n fața împăratului –
Precum și a oștirii lui –
Ele-au jucat, cu bucurie
Și-au chiuit cu veselie,
În sunetul timpanelor
Precum și-al alăutelor.
7Femeile care cântau,
Unele altora-și ziceau:
„Sunt mii vrăjmașii – am văzut –
Pe care Saul i-a bătut. –
Dar David, zeci de mii, a prins,
Pe care-n urmă i-a învins.”
8Saul, de cum le-a auzit,
S-a mâniat și-a glăsuit:
„Lui David, zeci de mii, i-au dat,
Iar mie-n urmă mi-au lăsat
Câteva mii! Cum se vădește,
Împărăția-i mai lipsește!”
9De-atunci, pe David – negreșit –
Cu ochi răi, Saul l-a privit.
10Domnul, peste-mpăratul Său,
Trimise iar, duhul cel rău.
În zori, duhul l-a apucat,
Iar Saul s-a înfuriat.
David, atunci, grabnic s-a dus,
Iar după ce harfa-a adus,
Să cânte-ndată, a-nceput,
Căci el să-l liniștească-a vrut.
Saul, o suliță, avea
În mână și o cumpănea.
11Deodată, el a ridicat-o
Și către David a-ndreptat-o,
Zicându-și: „Am să îl ucid
Și am să-l pironesc de zid,
Pe David.” Dar el s-a ferit,
Iar Saul nu l-a nimerit.
De două ori a încercat,
Însă mereu, el a scăpat.
12Saul, de David, s-a temut –
Necontenit – căci a văzut
Precum că Domnul Dumnezeu
Îl însoțește, tot mereu,
Căci Domnul, de-al Său împărat,
De mult timp, S-a îndepărtat.
13În urmă, Saul a găsit
Că lucrul cel mai potrivit
Prin care să-l îndepărteze
Pe David, este să-l așeze
Drept căpitan și-astfel să fie
Mai mare pus, peste o mie,
Din oamenii ce i-a avut.
David, atunci, a fost făcut
Drept căpetenie-n popor,
Fiind pe placul tuturor.
14În tot ceea ce a făcut
David, izbândă, a avut,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Alăturea-i era, mereu.
15Saul, văzând că izbutea
În tot ceea ce el făcea,
Teamă avea, mereu, de el.
16Însă întregul Israel,
Precum și cei care erau
Din Iuda, mult îl îndrăgeau,
Căci el era în fruntea lor
Și conducea al lor popor.
David, ginerele împăratului
17Saul, pe David, l-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată, pe fiica mea cea mare –
Cea cari Merab, drept nume, are –
Am hotărât să ți-o dau ție
De-acuma, spre a-ți fi soție.
Un lucru vreau să împlinești:
Cu vitejie să-mi slujești,
Purtând războaiele pe care,
Al nostru Dumnezeu le are.”
În acest fel, Saul vorbea,
Pentru că-n sinea lui gândea:
„Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune.
Las Filistenii a-l răpune.”
18David a zis: „Cine sunt eu
Și cine este tatăl meu
În Israel, de-a fi luat
Ginere-acum, de împărat?”
19Merab, când vremea i-a venit
De a se fi căsătorit,
S-a întâmplat ca, de soție,
Unui alt om, dată, să-i fie.
Numele său e Adriel
Și din Mehola este el.
20Saul, o fată, mai avea.
Mical, aceasta se numea,
Iar ea, pe David, l-a iubit.
Atuncea când a auzit
Saul, ăst fapt, s-a bucurat
21Și-apoi în sine-a cugetat:
„Am să-i dau fata, de soție,
Căci ea, o cursă, vreau să-i fie,
Și-apoi la Filisteni – drept pradă –
David urmează ca să cadă.”
Saul, lui David, i-a vorbit
A doua oară: „Negreșit,
Astăzi, la mine ai să vii,
Căci ginere voiesc să-mi fii!”
22Pe-i săi slujbași, el i-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Pe David, vreau să îl găsiți
Și-apoi, în taină să-i vorbiți:
„Iată, al nostru împărat,
Bunăvoință-a arătat
Față de tine. Negreșit,
De-ale lui slugi, tu ești iubit.
Pe plac fă-i împăratului,
Și fii dar, ginerele lui.”
23În taină, slugile s-au dus,
La David, iar apoi i-au spus
Acestea, la ureche doar.
David le zise: „Credeți dar,
Că-i simplu de-a fi însurat
Cu fiica unui împărat?
Eu sunt sărac. Nu am palate
Și sunt de mică-nsemnătate.”
24La Saul, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce David a vorbit.
25Saul, atunci, a glăsuit:
„Mergeți la David înapoi,
Și astfel să îi spuneți voi:
„Iată-mpăratul nu îți cere
Să-i dai nici zestre, nici avere,
Ci doar un lucru, de-ai putea:
O sută de prepuțuri vrea –
Din ale Filistenilor.
Atunci, pentru tot răul lor,
El o să fie răzbunat.”
Așa vorbea, căci a-ncercat,
Ca Filistenilor să-i cadă
David, în felu-acesta, pradă.
26La David, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce Saul a vorbit.
David, atunci, s-a învoit
Cu ceea ce i s-a cerut
Și-n felu-acesta a putut
Să fie ginerele lui –
Adică-al împăratului.
‘Nainte de-a fi împlinită
Vremea ce fost-a sorocită,
27David s-a dus – cum a promis –
Și două sute a ucis,
Din rândul Filistenilor,
Tăind prepuțurile lor,
Pe care-n urmă le-a luat,
Ca să le ducă la-mpărat.
Saul – așa cum a vorbit –
Pe fiica sa, i-a dăruit.
Mical ajunse ca să fie,
Dată lui David, de soție.
28Saul văzuse și-a-nțeles
Precum că David e ales
De către Domnul Dumnezeu
Care îl însoțea, mereu.
Mical, pe David, îl iubea,
29În timp ce Saul se temea
De el și astfel – negreșit –
Neîncetat, l-a dușmănit.
30Când domnitorii cei pa care
Neamul de Filisteni îi are
Ieșeau în fruntea oștilor,
David mergea-mpotriva lor
Și-ntotdeauna izbutea
Mai mari izbânzi de a avea,
Decât ale-mpăratului
Precum și ale oștii lui.
David, astfel, a reușit
S-ajungă-a fi foarte vestit.
Selectat acum:
1 Samuel 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Samuel 18
18
Ionatan și David
1David, cu Saul, a vorbit,
Iar Ionatan l-a auzit.
S-a dus la ei și l-a văzut
Și-apoi, pe David, l-a plăcut.
Cu sufletul, s-a alipit
De David și l-a îndrăgit.
2Saul nu l-a lăsat apoi –
Pe David – de-a pleca-napoi,
La tatăl său, și-n acest fel,
David rămase-atunci, la el.
3De Ionatan, era iubit,
Și-acesta-n urmă a venit,
Să facă legământ, cu el.
4I-a dăruit, în acest fel,
Mantaua care o avea,
Hainele lui și sabia.
Arcul, i l-a mai dăruit,
De cingătoare însoțit.
5David, oriunde se ducea –
Trimis de Saul – izbândea.
Saul l-a așezat apoi,
Peste-ai săi oameni de război.
Întreg poporul îl iubea.
Era iubit, de-asemenea,
Chiar și de cei ce s-au aflat,
Drept slujitori, la împărat.
Cântarea de biruință a femeilor
6Când David s-a întors apoi,
Cu ai săi oameni de război –
Atuncea când i-a biruit
Pe Filistenii ce-au fugit –
Femeile l-au așteptat.
De prin cetăți, s-au adunat
Și-n fața împăratului –
Precum și a oștirii lui –
Ele-au jucat, cu bucurie
Și-au chiuit cu veselie,
În sunetul timpanelor
Precum și-al alăutelor.
7Femeile care cântau,
Unele altora-și ziceau:
„Sunt mii vrăjmașii – am văzut –
Pe care Saul i-a bătut. –
Dar David, zeci de mii, a prins,
Pe care-n urmă i-a învins.”
8Saul, de cum le-a auzit,
S-a mâniat și-a glăsuit:
„Lui David, zeci de mii, i-au dat,
Iar mie-n urmă mi-au lăsat
Câteva mii! Cum se vădește,
Împărăția-i mai lipsește!”
9De-atunci, pe David – negreșit –
Cu ochi răi, Saul l-a privit.
10Domnul, peste-mpăratul Său,
Trimise iar, duhul cel rău.
În zori, duhul l-a apucat,
Iar Saul s-a înfuriat.
David, atunci, grabnic s-a dus,
Iar după ce harfa-a adus,
Să cânte-ndată, a-nceput,
Căci el să-l liniștească-a vrut.
Saul, o suliță, avea
În mână și o cumpănea.
11Deodată, el a ridicat-o
Și către David a-ndreptat-o,
Zicându-și: „Am să îl ucid
Și am să-l pironesc de zid,
Pe David.” Dar el s-a ferit,
Iar Saul nu l-a nimerit.
De două ori a încercat,
Însă mereu, el a scăpat.
12Saul, de David, s-a temut –
Necontenit – căci a văzut
Precum că Domnul Dumnezeu
Îl însoțește, tot mereu,
Căci Domnul, de-al Său împărat,
De mult timp, S-a îndepărtat.
13În urmă, Saul a găsit
Că lucrul cel mai potrivit
Prin care să-l îndepărteze
Pe David, este să-l așeze
Drept căpitan și-astfel să fie
Mai mare pus, peste o mie,
Din oamenii ce i-a avut.
David, atunci, a fost făcut
Drept căpetenie-n popor,
Fiind pe placul tuturor.
14În tot ceea ce a făcut
David, izbândă, a avut,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Alăturea-i era, mereu.
15Saul, văzând că izbutea
În tot ceea ce el făcea,
Teamă avea, mereu, de el.
16Însă întregul Israel,
Precum și cei care erau
Din Iuda, mult îl îndrăgeau,
Căci el era în fruntea lor
Și conducea al lor popor.
David, ginerele împăratului
17Saul, pe David, l-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată, pe fiica mea cea mare –
Cea cari Merab, drept nume, are –
Am hotărât să ți-o dau ție
De-acuma, spre a-ți fi soție.
Un lucru vreau să împlinești:
Cu vitejie să-mi slujești,
Purtând războaiele pe care,
Al nostru Dumnezeu le are.”
În acest fel, Saul vorbea,
Pentru că-n sinea lui gândea:
„Nu vreau, mâna, pe el a-mi pune.
Las Filistenii a-l răpune.”
18David a zis: „Cine sunt eu
Și cine este tatăl meu
În Israel, de-a fi luat
Ginere-acum, de împărat?”
19Merab, când vremea i-a venit
De a se fi căsătorit,
S-a întâmplat ca, de soție,
Unui alt om, dată, să-i fie.
Numele său e Adriel
Și din Mehola este el.
20Saul, o fată, mai avea.
Mical, aceasta se numea,
Iar ea, pe David, l-a iubit.
Atuncea când a auzit
Saul, ăst fapt, s-a bucurat
21Și-apoi în sine-a cugetat:
„Am să-i dau fata, de soție,
Căci ea, o cursă, vreau să-i fie,
Și-apoi la Filisteni – drept pradă –
David urmează ca să cadă.”
Saul, lui David, i-a vorbit
A doua oară: „Negreșit,
Astăzi, la mine ai să vii,
Căci ginere voiesc să-mi fii!”
22Pe-i săi slujbași, el i-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Pe David, vreau să îl găsiți
Și-apoi, în taină să-i vorbiți:
„Iată, al nostru împărat,
Bunăvoință-a arătat
Față de tine. Negreșit,
De-ale lui slugi, tu ești iubit.
Pe plac fă-i împăratului,
Și fii dar, ginerele lui.”
23În taină, slugile s-au dus,
La David, iar apoi i-au spus
Acestea, la ureche doar.
David le zise: „Credeți dar,
Că-i simplu de-a fi însurat
Cu fiica unui împărat?
Eu sunt sărac. Nu am palate
Și sunt de mică-nsemnătate.”
24La Saul, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce David a vorbit.
25Saul, atunci, a glăsuit:
„Mergeți la David înapoi,
Și astfel să îi spuneți voi:
„Iată-mpăratul nu îți cere
Să-i dai nici zestre, nici avere,
Ci doar un lucru, de-ai putea:
O sută de prepuțuri vrea –
Din ale Filistenilor.
Atunci, pentru tot răul lor,
El o să fie răzbunat.”
Așa vorbea, căci a-ncercat,
Ca Filistenilor să-i cadă
David, în felu-acesta, pradă.
26La David, slugile s-au dus,
În grabă, iar apoi i-au spus
Ceea ce Saul a vorbit.
David, atunci, s-a învoit
Cu ceea ce i s-a cerut
Și-n felu-acesta a putut
Să fie ginerele lui –
Adică-al împăratului.
‘Nainte de-a fi împlinită
Vremea ce fost-a sorocită,
27David s-a dus – cum a promis –
Și două sute a ucis,
Din rândul Filistenilor,
Tăind prepuțurile lor,
Pe care-n urmă le-a luat,
Ca să le ducă la-mpărat.
Saul – așa cum a vorbit –
Pe fiica sa, i-a dăruit.
Mical ajunse ca să fie,
Dată lui David, de soție.
28Saul văzuse și-a-nțeles
Precum că David e ales
De către Domnul Dumnezeu
Care îl însoțea, mereu.
Mical, pe David, îl iubea,
29În timp ce Saul se temea
De el și astfel – negreșit –
Neîncetat, l-a dușmănit.
30Când domnitorii cei pa care
Neamul de Filisteni îi are
Ieșeau în fruntea oștilor,
David mergea-mpotriva lor
Și-ntotdeauna izbutea
Mai mari izbânzi de a avea,
Decât ale-mpăratului
Precum și ale oștii lui.
David, astfel, a reușit
S-ajungă-a fi foarte vestit.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca