1 Samuel 24
24
David în peștera En-Ghedi – Saul cruțat de David
1Saul și cu ai săi oșteni
I-au alungat pe Filisteni.
Când au sfârșit acel război,
Acasă s-au întors apoi.
Atuncea, cineva s-a dus,
La Saul și astfel, i-a spus:
„Iată că la En-Ghedi este
David, acum.” Prinzând de veste,
2Saul, îndată, a luat
Trei mii de inși și a plecat
Să-l caute, să îl găsească
Pe David și să-l nimicească.
Pe vârful muntelui s-a dus –
Pe stâncile cele de sus –
Prin locurile neumblate,
De țapi sălbatici doar, călcate.
3În urmă, s-a întors apoi,
Și-a întâlnit stâne de oi,
Chiar lângă drum. El s-a oprit –
Căci înserarea a venit –
Și-o peșteră a căutat,
În care, să-nnopteze-a stat.
În fundul peșterii erau
David și cei ce-l însoțeau.
4Cei cari, cu David, s-au aflat,
Au zis: „Azi, Domnul ți l-a dat,
În mână, pe vrăjmașul tău,
Care voia să-ți facă rău.
Acuma, iată, vei putea
Să-i faci ceea ce-ți va plăcea.”
David, atuncea, s-a sculat
Și-a mers, tiptil, de i-a tăiat –
În timp ce Saul, dus, dormea –
Un colț din haina ce-o avea.
5Când lucru-acesta l-a făcut,
Inima, tare, i-a bătut,
6Iar celor ce l-au însoțit,
În felu-acesta, le-a vorbit:
„Să mă ferească Dumnezeu,
Să-i fac vreun rău, domnului meu!
Asupra împăratului
Cari este unsul Domnului,
Eu – mâna – n-am să mi-o ridic
Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”
7Prin felu-n care a vorbit
David – pe-ai săi – i-a stăpânit
Și nimeni nu a încercat
Să îl omoare pe-mpărat.
Când zorii zilei au venit,
Saul, la drum, iar a pornit
8David ieși, în urma lui,
Să-i strige, împăratului:
„Te rog, ascultă – domnul meu –
Cuvintele ce le spun eu!”
Saul, în urmă, s-a uitat,
Iar David i s-a închinat,
Pân’ la pământ, zicând apoi:
9„De ce să fim dușmani noi doi?
De ce-i asculți pe-aceia care
Rostesc doar vorbe-nșelătoare,
Spunându-ți: „David, robul tău,
Voiește doar să-ți facă rău!”?
10Cu ochii tăi, tu ai văzut
Că azi, în mână, te-am avut.
Iată că Domnul te-a lăsat,
În mâna mea, dar te-am cruțat,
Deși ai mei m-au sfătuit
Să te omor. Eu n-am voit
Să fac așa cum mi-au cerut,
Deși ușor aș fi putut.
Le-am zis atuncea: „Nu pot eu,
Să-i fac vreun rău domnului meu,
Cari este unsul Domnului.
N-am să m-ating, de viața lui.”
11La straiul tău, te rog, privește.
Un colț, din haină, îți lipsește,
Iar acel colț – ia seama bine –
Uite-l, în mână e, la mine!
Ți l-am tăiat, pe când dormeai.
În mâna mea, tu te aflai,
Iar eu, ușor, aș fi putut,
Să te omor, însă n-am vrut.
Deci după cele întâmplate,
Vei ști că nici o răutate –
Și nici o răzvrătire – n-are,
Față de tine-a mea purtare.
Totuși, tu – curse – îmi întinzi,
Neîncetat, ca să mă prinzi,
Să îmi iei viața, negreșit.
12Dar pentru tot ce-ai făptuit,
Îl las pe Dumnezeu apoi,
Să judece între noi doi.
El mă va răzbuna, pe mine,
Căci eu nu pun mâna pe tine.
13Îți amintești – fără-ndoială –
Ceea ce-a spus vechea zicală:
„Răul, doar de la cei răi, vine”.
Deci n-am să pun mâna, pe tine.
14În contra cui, tu ai pornit?
Pe cine oare-ai urmărit?
Un câine mort, un purice
Ai căutat tu. Pentru ce?
15Domnul să judece și-apoi,
Să hotărască între noi!
El vede tot. El va putea
Să apere pricina mea.
Dreptate, îmi va face El
Și mă va izbăvi, astfel,
Din a ta mână, negreșit.”
16Când David, vorba, a sfârșit,
Saul – uimit – l-a întrebat:
„David, tu ești?” N-a așteptat
Răspunsul, ci a izbucnit
În plâns și-apoi a glăsuit:
17„Iată, mai bun ești decât mine,
Căci ne-ncetat, mi-ai făcut bine,
Chiar și atunci când ai văzut
Că numai rău eu ți-am făcut.
18Azi, bunătate-ai arătat,
Pentru că Dumnezeu m-a dat,
În mâna ta – precum ai zis –
Și totuși, tu nu m-ai ucis.
19Când cineva își întâlnește
Vrăjmașul, îi îngăduiește
Apoi, să plece liniștit,
Fără ca să-l fi pedepsit?
Pentru ce-ai făcut azi, mereu,
Să-ți răsplătească Dumnezeu!
20Acum știu bine, că tu ești
Acela cari ai să domnești,
Pete-al lui Israel popor.
21Când vei ajunge domnitor,
Milă s-areți, neamului meu.
Jură-mi acum, pe Dumnezeu,
Căci gânduri rele – mai apoi –
Nu vei avea, față de noi;
Nu vei stârpi sămânța mea
Și n-ai să ștergi – de-asemenea –
Numele care îl port eu,
Din casele tatălui meu.”
22David, atuncea, a jurat,
Iar el, spre casă, a plecat.
David, în locul întărit –
Cu ai săi oameni – s-a suit.
Selectat acum:
1 Samuel 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Samuel 24
24
David în peștera En-Ghedi – Saul cruțat de David
1Saul și cu ai săi oșteni
I-au alungat pe Filisteni.
Când au sfârșit acel război,
Acasă s-au întors apoi.
Atuncea, cineva s-a dus,
La Saul și astfel, i-a spus:
„Iată că la En-Ghedi este
David, acum.” Prinzând de veste,
2Saul, îndată, a luat
Trei mii de inși și a plecat
Să-l caute, să îl găsească
Pe David și să-l nimicească.
Pe vârful muntelui s-a dus –
Pe stâncile cele de sus –
Prin locurile neumblate,
De țapi sălbatici doar, călcate.
3În urmă, s-a întors apoi,
Și-a întâlnit stâne de oi,
Chiar lângă drum. El s-a oprit –
Căci înserarea a venit –
Și-o peșteră a căutat,
În care, să-nnopteze-a stat.
În fundul peșterii erau
David și cei ce-l însoțeau.
4Cei cari, cu David, s-au aflat,
Au zis: „Azi, Domnul ți l-a dat,
În mână, pe vrăjmașul tău,
Care voia să-ți facă rău.
Acuma, iată, vei putea
Să-i faci ceea ce-ți va plăcea.”
David, atuncea, s-a sculat
Și-a mers, tiptil, de i-a tăiat –
În timp ce Saul, dus, dormea –
Un colț din haina ce-o avea.
5Când lucru-acesta l-a făcut,
Inima, tare, i-a bătut,
6Iar celor ce l-au însoțit,
În felu-acesta, le-a vorbit:
„Să mă ferească Dumnezeu,
Să-i fac vreun rău, domnului meu!
Asupra împăratului
Cari este unsul Domnului,
Eu – mâna – n-am să mi-o ridic
Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”
7Prin felu-n care a vorbit
David – pe-ai săi – i-a stăpânit
Și nimeni nu a încercat
Să îl omoare pe-mpărat.
Când zorii zilei au venit,
Saul, la drum, iar a pornit
8David ieși, în urma lui,
Să-i strige, împăratului:
„Te rog, ascultă – domnul meu –
Cuvintele ce le spun eu!”
Saul, în urmă, s-a uitat,
Iar David i s-a închinat,
Pân’ la pământ, zicând apoi:
9„De ce să fim dușmani noi doi?
De ce-i asculți pe-aceia care
Rostesc doar vorbe-nșelătoare,
Spunându-ți: „David, robul tău,
Voiește doar să-ți facă rău!”?
10Cu ochii tăi, tu ai văzut
Că azi, în mână, te-am avut.
Iată că Domnul te-a lăsat,
În mâna mea, dar te-am cruțat,
Deși ai mei m-au sfătuit
Să te omor. Eu n-am voit
Să fac așa cum mi-au cerut,
Deși ușor aș fi putut.
Le-am zis atuncea: „Nu pot eu,
Să-i fac vreun rău domnului meu,
Cari este unsul Domnului.
N-am să m-ating, de viața lui.”
11La straiul tău, te rog, privește.
Un colț, din haină, îți lipsește,
Iar acel colț – ia seama bine –
Uite-l, în mână e, la mine!
Ți l-am tăiat, pe când dormeai.
În mâna mea, tu te aflai,
Iar eu, ușor, aș fi putut,
Să te omor, însă n-am vrut.
Deci după cele întâmplate,
Vei ști că nici o răutate –
Și nici o răzvrătire – n-are,
Față de tine-a mea purtare.
Totuși, tu – curse – îmi întinzi,
Neîncetat, ca să mă prinzi,
Să îmi iei viața, negreșit.
12Dar pentru tot ce-ai făptuit,
Îl las pe Dumnezeu apoi,
Să judece între noi doi.
El mă va răzbuna, pe mine,
Căci eu nu pun mâna pe tine.
13Îți amintești – fără-ndoială –
Ceea ce-a spus vechea zicală:
„Răul, doar de la cei răi, vine”.
Deci n-am să pun mâna, pe tine.
14În contra cui, tu ai pornit?
Pe cine oare-ai urmărit?
Un câine mort, un purice
Ai căutat tu. Pentru ce?
15Domnul să judece și-apoi,
Să hotărască între noi!
El vede tot. El va putea
Să apere pricina mea.
Dreptate, îmi va face El
Și mă va izbăvi, astfel,
Din a ta mână, negreșit.”
16Când David, vorba, a sfârșit,
Saul – uimit – l-a întrebat:
„David, tu ești?” N-a așteptat
Răspunsul, ci a izbucnit
În plâns și-apoi a glăsuit:
17„Iată, mai bun ești decât mine,
Căci ne-ncetat, mi-ai făcut bine,
Chiar și atunci când ai văzut
Că numai rău eu ți-am făcut.
18Azi, bunătate-ai arătat,
Pentru că Dumnezeu m-a dat,
În mâna ta – precum ai zis –
Și totuși, tu nu m-ai ucis.
19Când cineva își întâlnește
Vrăjmașul, îi îngăduiește
Apoi, să plece liniștit,
Fără ca să-l fi pedepsit?
Pentru ce-ai făcut azi, mereu,
Să-ți răsplătească Dumnezeu!
20Acum știu bine, că tu ești
Acela cari ai să domnești,
Pete-al lui Israel popor.
21Când vei ajunge domnitor,
Milă s-areți, neamului meu.
Jură-mi acum, pe Dumnezeu,
Căci gânduri rele – mai apoi –
Nu vei avea, față de noi;
Nu vei stârpi sămânța mea
Și n-ai să ștergi – de-asemenea –
Numele care îl port eu,
Din casele tatălui meu.”
22David, atuncea, a jurat,
Iar el, spre casă, a plecat.
David, în locul întărit –
Cu ai săi oameni – s-a suit.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca