În Beniamin, a locuit
Un om cari, Chis, a fost numit.
Era fiul lui Abiel,
Al lui Țeror mai era el,
E al lui Becorat – cel care,
Pe Afiah, tată, îl are –
Și e al unui Beniamit,
Om tare și voinic, vădit.
Un fiu, omul acel avea;
Saul, feciorul se numea
Și era tânăr și frumos.
Îi întrecea, neîndoios,
În înălțime, pe toți cei
Cari fost-au de-ai lui ani, și ei.
Chis, măgărițe, a avut,
Iar într-o zi i s-au pierdut.
Atunci, pe Saul l-a trimis
Ca să le caute și-a zis:
„Ia-ți sluga, iar apoi plecați
De grabă, să îmi căutați
Voi, măgărițele, acum.”
De-ndată, să porniți la drum,
Căci trebuie să le găsim!”
Prin muntele lui Efraim,
Saul și sluga au trecut.
În urmă, ei au străbătut
Țara Șalișa, după care
Țara Șalim. Pe fiecare,
În amănunt, le-a cercetat,
Dar măgărițe n-au aflat.
Spre Beniamin ei s-au grăbit,
Dar ele-au fost de negăsit.
Spre țara Țuf, apoi, s-au dus,
Iar Saul, slugii lui, i-a spus:
„Hai să ne-ntoarcem înapoi,
Ca să nu-și facă griji, de noi –
Că stăm atâta – al meu tată!”
Sluga-i răspunse-atuncea: „Iată,
În fața noastră-n depărtare,
Se află o cetate mare.
În ea, o să găsim – știu eu –
Un om ce-i al lui Dumnezeu.
Tot ceea ce omul vorbește,
Cu siguranță, se-mplinește.
Haidem la el, să-l întrebăm,
Să știm ce drum să apucăm.”
Saul i-a zis slugii apoi:
„Dar ce putem să-i ducem noi,
Acestui om al Domnului?
Merinde-n sacul nostru nu-i.
De daruri, ce să mai vorbim?
Deci, ce putem să-i dăruim?”
Sluga, din nou, a cuvântat:
„Un sfert de siclu, am luat –
De-argint – cu mine. Astfel, eu
Dau omului lui Dumnezeu,
Argintu-acesta, bunăoară.” –
În Israel, odinioară,
Atunci când cineva voia,
De Domnul a-ntreba, zicea:
„Haidem dar, pân’ la văzător!”
Așa le-au spus prorocilor,
În vremile de mult trecute,
Căci vedeau lucruri nevăzute. –
Saul răspunse: „Ai dreptate!
Haidem să mergem, în cetate.”
Apoi, spre casa omului
Care era al Domnului,
Porniră ei, cu pas grăbit.
Mergând pe drum, au întâlnit
Câteva fete cari s-au dus
Să scoată apă, și le-au spus:
„Aicea este văzătorul,
La care merge tot poporul?”
Fetele au răspuns, îndată:
„În fața ta, se află, iată!
Du-te dar, repede, la el!
Astăzi venit-a omu-acel,
Și este foarte ocupat,
Căci tot poporu-i adunat
Pentru că vor ca să se ducă
Pe înălțimi, jertfe, s-aducă.
Dacă-n cetate-o să intrați,
Fiți siguri că o să-l aflați,
Căci el, acasă, s-a oprit,
‘Nainte de-a se fi suit
La locul cel înalt, în care
Așteaptă-ntreaga adunare.
Poporul îl așteaptă, încă,
Și nimenea nici nu mănâncă
Până când nu vine și el,
Ca să mănânce toți astfel.
De-aceea, voi să vă zoriți,
Căci doar acum o să-l găsiți.”
Ei, spre cetate, au plecat,
Iar când, pe poartă, au intrat,
În a lor cale a ieșit
Chiar Samuel, fiind grăbit
Pe înălțime să se ducă
Și jertfe-acolo să aducă.
Dar Domnul, cu o zi ‘nainte,
L-a înștiințat: „Să iei aminte!
La acest ceas, mâine-ți trimit
Un om, din Beniamin venit.
Să-l ungi, când va sosi la voi,
Drept căpetenie apoi,
Peste-al lui Israel popor.
Din mâna Filistenilor,
Prin el, am să vă izbăvesc,
Căci îndurare, Eu voiesc
Să îi arăt poporului,
Pentru că strigătele lui,
Până la Mine s-au urcat.”
Când Samuel l-a observat
Pe Saul, Domnul i-a vorbit:
„Acesta-i omul potrivit,
Cel despre cari vorbisem Eu.
Deci el, peste poporul Meu,
Ca să domnească, va fi pus.”
Saul, la Samuel, s-a dus
Și-i zise astfel: „Îmi arată,
Te rog, unde e așezată –
La voi, aici – casa pe care,
Al vostru văzător o are.”
Când Samuel l-a auzit,
În felu-acesta, i-a vorbit:
„Află că eu sunt văzătorul.
Vino cu mine, căci poporul,
Pe înălțime, este dus.
Vom merge dar, cu toții, sus,
Iar azi, cu mine, vei mânca
Și abia mâine vei pleca.
Am să îți spun – de mergi cu noi –
Tot ce-ai în inimă apoi.
De măgărițele pierdute,
De voi, în zilele trecute,
Să nu-ți faci griji; nu s-au pierdut,
Deși trei zile au trecut
De când voi nu le-ați mai zărit.
Aflați, însă, că s-au găsit.
Și pentru cine s-a păstrat
Tot ce e mai de preț aflat,
În Israel? Nu-s pentru tine
Și pentru-acela care vine,
Din casele tatălui tău?”
Saul a zis, la rândul său:
„Nu sunt eu, oare, Beniamit?
Și oare nu sunt eu ieșit
Din semințiile pe care,
Mai mici, Israelul le are?
Și nu știi că familia mea
Mai mică e – de-asemenea –
Dintre acelea care vin
Din neamul meu, din Beniamin?
De ce, în ăst fel, îmi vorbești,
Când, prima oară, mă-ntâlnești?”
Atunci – îndată – Samuel,
Pe Saul, l-a luat cu el.
Pe slujitor l-a mai luat
Și, împreună, au intrat,
În încăperea ‘ceea care
O foloseau pentru mâncare.
La masă fost-au așezați
În frunte, printre-acei bărbați
Care poftiți au fost și ei.
În număr, oamenii acei,
Cam la treizeci s-au ridicat.
După ce toți s-au așezat
La masă, Samuel s-a dus
La bucătarul său și-a spus:
„Să-mi aduci porția pe care
Ți-am dat-o ție, spre păstrare,
Când te-am chemat, mai la oparte,
Și-am poruncit s-o pui deoparte.”
Omul, atunci, plecă grăbit
Și-apoi, cu spata a venit,
Care – de-asemenea – avea
Tot ceea ce ținea de ea.
Porția astfel pregătită,
Lui Saul fost-a dăruită.
După aceea, Samuel
A cuvântat, în acest fel:
„Iată dar porția păstrată,
Ție îți este-acuma, dată.
Ia și mănâncă! Pentru tine,
Eu am păstrat-o, căci la mine,
Știam că ai să vii, la masă.
Tocmai de-aceea-n a mea casă,
Am strâns popor, în număr mare,
Ca să te vadă fiecare.”
În acea zi, Saul a stat,
Cu Samuel și a mâncat.
De pe-nălțime, înapoi,
Către cetate-au mers apoi,
Unde, pe casă, s-au urcat
Și amândoi de vorbă-au stat.
A doua zi dar, Samuel,
Pe Saul, l-a chemat la el –
Pe-acoperișul casei, sus –
Unde în acest fel i-a spus:
„Scoală, căci te-nsoțesc apoi.”
El s-a sculat și amândoi,
Din casă-n urmă, au ieșit
Și înainte au pornit,
Spre marginea cetății care
Era la mică depărtare.
Puțin au mers, când Samuel,
Lui Saul, i-a vorbit, astfel:
„Trimite-ți sluga înainte,
Iar tu rămâi și ia aminte
La ceea ce-ți voi spune eu,
De la al nostru Dumnezeu.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
