2 Cronici 25
25
Amația, împăratul lui Iuda
1Amația-i cel ce-a venit
Și-n Iuda a împărățit.
Ani douăzeci și cinci avuse,
Când împărat el se făcuse
Și două’șinouă împlinise,
Cât – la Ierusalim – domnise.
Amația este cel care,
Mamă, pe Ioadan, o are.
2Amația – cum e știut –
Doar lucruri bune a făcut,
Mereu, în fața Domnului;
Dar nu era inima lui
Dată-ntru totul Celui care
E Dumnezeu veșnic și mare.
3Apoi, când el și-a întărit
Împărăția, i-a lovit
Pe cei cari îl slujiseră
Și care îl uciseră
Pe tatăl său, când – împărat –
Fusese-n Iuda așezat.
4Dar n-a ucis pe fiii lor –
Pe cei ai slujitorilor –
Căci Moise-n legea lui, a scris:
„Nu trebuie a fi ucis
Părintele, pentru-al săi fiu,
Ci trebuie-a fi lăsat viu.
Să nu ia viața fiilor
Nimeni, pentru părinții lor,
Ci fiecare – negreșit –
Are să fie pedepsit,
Doar pentru ceea ce-a făcut.”
5Amația a mai cerut
Locuitorilor pe care
Țara lui Iuda-n ea îi are,
Să se adune-n fața lui.
Din mijlocul poporului
Alese mai mulți oameni cari
Se arătau drept cei mai mari,
Puși peste cetele făcute
Din mii de oameni și din sute.
La fel a fost cu cei ce vin
Din ramura cu Beniamin.
Întreg poporul adunat,
În urmă, fost-a numărat –
Așa precum fusese spus –
De la ani douăzeci în sus.
Astfel, dintre ai țării fii
Au fost aflații trei sute mii
De oameni, care se vădeau
Că armele le mânuiau.
Așa după cum s-a văzut,
Ei purtau sulițe și scut.
6Cu plată și-a tocmit apoi,
Oameni viteji, pentru război.
Dintre ai lui Israel fii,
A strâns, astfel, o sută mii
De oameni. Oastea pregătită
Fusese în argint plătită.
Talanții ăstor oșteni dați
Sunt la o sută numărați.
7Un om al Domnului s-a dus,
Pân’ la Amația, și-a spus:
„Ascultă împărate, bine:
Să nu meargă, acum, cu tine,
Oastea din Israel luată,
Pentru că Domnul nostru, iată,
Nu-i cu acești feciori pe care,
Neamul lui Efraim îi are.
8Dacă cu ei te însoțești,
Chiar dacă-n luptă săvârșești
Doar fapte mari, cu vitejie,
Să știi că Domnul n-o să-ți fie
Alăturea și vei vedea
Precum că te va-ngenunchea
Al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu
Te poate ajuta mereu,
Sau dimpotrivă, El, chiar azi,
Te poate face ca să cazi.”
9Amația l-a întrebat
Pe omul Domnului, de-ndat’:
„Cu suta de talanți, cu care
Eu am plătit oastea cea mare,
Care din Israel îmi vine,
Ce fac acuma? Cum e bine?”
Omul lui Dumnezeu i-a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus –
De care eu, mereu, ascult –
Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”
10Amația a despărțit
Oștenii care au venit
Din Efraim și i-a lăsat,
Acasă să se-ntoarcă-ndat’.
Acești oșteni, când au văzut
Lucrul acesta, s-au umplut
De furie și-ncrâncenați,
Plecară-acasă, supărați.
11Amația s-a-mbărbătat
Și-n Valea Sării a plecat,
Unde bătut-a zece mii
Dintre ai lui Seir copii.
12În lupta care s-a purtat,
Fiii lui Iuda au luat
Prinși de război, vreo zece mii
De oameni, care-au fost prinși vii.
Sus, pe o stâncă, i-au urcat,
Și-n vale-apoi i-au aruncat,
Încât cu toții au pierit.
13Dar cei pe care i-a tocmit
Ahazia, pentru război,
Și-acasă i-a trimis apoi,
Cetățile le-au atacat,
Care în Iuda s-au aflat,
De la Samaria-ncepând
Până la Bet-Horon, la rând.
Trei mii de inși au omorât,
Când în cetăți au tăbărât.
De prin cetăți, au strâns apoi,
O mare pradă de război.
Războiul cu Ioas
14De la război, în a sa țară,
Amația se-ntoarse iară,
Luând cu el pe cei pe care
Drept dumnezei Edomu-i are.
În țara lui i-a așezat
Și-n fața lor s-a închinat.
Arzând tămâie-n cinstea lor,
În fața-ntregului popor.
15Domnul, furios pe-Amația
Pentru tot ceea ce făcea,
Trimise un proroc la el
Și i-a vorbit, în acest fel:
„De ce-ai luat zeii pe care
Poporul din Seir îi are,
Când ei – așa cum ai văzut –
Să-i izbăvească, n-au putut,
Din mâna ta?” Amația,
16Pe când prorocul mai vorbea,
Îi zise: „Pleacă de la mine!
Te-am făcut sfetnic eu, pe tine?
Oare la mine ai venit
Pentru că vrei să fii lovit?”
Prorocu-a zis, când a plecat:
„Acuma sunt încredințat
Că Dumnezeu te-a părăsit
Și astfel, fi-vei nimicit,
Pentru că rău, tu te-ai purtat
Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
17Cu sfetnicii ce îi avuse,
Amația, un sfat, ținuse.
Apoi, către Ioas – cela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are,
Fiu al lui Iehu fiind el
Și împărat în Israel –
În urmă, soli, el a trimis,
Prin care, în ăst fel, a zis:
„Vino, și fața îți arată!”
18Ioas trimise soli, de-ndată
Și lui Amația i-a spus:
„Spinul, cel din Liban, a pus,
Cedrului ca să i se spună:
„Ascultă dar, cu vorbă bună,
Și fă după cum îți cer eu:
Nevastă, pentru fiul meu,
Pe fiica ta, o vreau, de-ndată!”
Atunci, au năvălit, deodată,
Fiarele câmpului, pe care
Ținutul din Liban le are
Și în picioare au călcat
Spinul care s-a-ncumetat
Să-i poruncească cedrului.
19Tu, oștile Edomului –
Precum aflat-am – le-ai bătut
Și văd că a și început
Să-ți crească inima. Mai bine,
Cred eu că este pentru tine,
La a ta casă de vei sta,
Mândrindu-te cu slava ta.
De ce vrei să stârnești un rău –
Acuma – peste capul tău,
Prin cari distrusă o să fie
Și a lui Iuda-mpărăție?”
20Amația nu l-a luat
În seamă, și n-a ascultat,
Căci hotărârea Domnului
Fusese împotriva lui,
Pentru că Dumnezeu voia,
Vrăjmașului, în mâini, să-l dea.
21Ioas, spre Iuda, a pornit.
Pe-Amația l-a întâlnit
Lângă Bet-Șemeșul pe care
Iuda în stăpânire-l are.
22Iuda a fost – în locu-acel –
Bătut, de către Israel,
Și fiecare-alergat
La cortul său, înspăimântat.
23Ioas – cel care a domnit
În Israel – a reușit
Să-l prindă pe Amația
Care în Iuda-mpărățea,
Și se vădea a fi cel care
Părinte pe Ioas îl are
Și-apoi, în spița neamului,
Și Ioahaz e tatăl lui.
Lângă Bet-Șemeș se găsea –
Când a fost prins – Amația.
Către Ierusalim s-a dus
Ioas apoi, unde a pus
Ca să se spargă zidul lui.
Deci de la poarta unghiului,
Până la cea pe care-o știm
Că este a lui Efraim,
Zidul întreg a fost surpat.
Atuncea când s-a măsurat –
Coți – patru sute a avut
Spărtura care s-a făcut.
24Ioas – cu sine – a luat
Mult aur și argint aflat
Atât în Casa Domnului,
Cât și a împăratului.
De la Obed-Edom apoi,
Mai luă pradă de război.
Ostatici a mai luat el
Și-apoi s-a-ntors în Israel
Și în Samaria a stat
Unde fusese împărat.
25Amația – acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are –
Ani cincisprezece a trăit
Și-n Iuda a împărățit
După ce fost-a îngropat
Ioas, cel care împărat
Fusese peste Israel;
Fiu al lui Ioahaz, e el.
26Dar toate câte le-a făcut
Amația, nu s-au trecut
În cărțile-mpăraților
Care-au venit peste popor,
Când peste Iuda stăpâniră
Sau peste Israel domniră?
27Amația s-a lepădat
De Domul său și s-a-nchinat
La dumnezei străini de el
Și de poporul Israel.
Atuncea, el s-a pomenit
Că-n contra lui s-a uneltit
Chiar la Ierusalim. Astfel,
A trebuit să fugă el,
Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat.
Uneltitorii l-au aflat
Și-acolo, și l-au omorât.
28L-au pus pe cai și-au pogorât
Astfel, cu toții, înapoi,
Iar la Ierusalim apoi,
Cu-ai săi părinți l-au îngropat.
Mormântul lui a fost săpat
Chiar în cetatea cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
Selectat acum:
2 Cronici 25: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Cronici 25
25
Amația, împăratul lui Iuda
1Amația-i cel ce-a venit
Și-n Iuda a împărățit.
Ani douăzeci și cinci avuse,
Când împărat el se făcuse
Și două’șinouă împlinise,
Cât – la Ierusalim – domnise.
Amația este cel care,
Mamă, pe Ioadan, o are.
2Amația – cum e știut –
Doar lucruri bune a făcut,
Mereu, în fața Domnului;
Dar nu era inima lui
Dată-ntru totul Celui care
E Dumnezeu veșnic și mare.
3Apoi, când el și-a întărit
Împărăția, i-a lovit
Pe cei cari îl slujiseră
Și care îl uciseră
Pe tatăl său, când – împărat –
Fusese-n Iuda așezat.
4Dar n-a ucis pe fiii lor –
Pe cei ai slujitorilor –
Căci Moise-n legea lui, a scris:
„Nu trebuie a fi ucis
Părintele, pentru-al săi fiu,
Ci trebuie-a fi lăsat viu.
Să nu ia viața fiilor
Nimeni, pentru părinții lor,
Ci fiecare – negreșit –
Are să fie pedepsit,
Doar pentru ceea ce-a făcut.”
5Amația a mai cerut
Locuitorilor pe care
Țara lui Iuda-n ea îi are,
Să se adune-n fața lui.
Din mijlocul poporului
Alese mai mulți oameni cari
Se arătau drept cei mai mari,
Puși peste cetele făcute
Din mii de oameni și din sute.
La fel a fost cu cei ce vin
Din ramura cu Beniamin.
Întreg poporul adunat,
În urmă, fost-a numărat –
Așa precum fusese spus –
De la ani douăzeci în sus.
Astfel, dintre ai țării fii
Au fost aflații trei sute mii
De oameni, care se vădeau
Că armele le mânuiau.
Așa după cum s-a văzut,
Ei purtau sulițe și scut.
6Cu plată și-a tocmit apoi,
Oameni viteji, pentru război.
Dintre ai lui Israel fii,
A strâns, astfel, o sută mii
De oameni. Oastea pregătită
Fusese în argint plătită.
Talanții ăstor oșteni dați
Sunt la o sută numărați.
7Un om al Domnului s-a dus,
Pân’ la Amația, și-a spus:
„Ascultă împărate, bine:
Să nu meargă, acum, cu tine,
Oastea din Israel luată,
Pentru că Domnul nostru, iată,
Nu-i cu acești feciori pe care,
Neamul lui Efraim îi are.
8Dacă cu ei te însoțești,
Chiar dacă-n luptă săvârșești
Doar fapte mari, cu vitejie,
Să știi că Domnul n-o să-ți fie
Alăturea și vei vedea
Precum că te va-ngenunchea
Al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu
Te poate ajuta mereu,
Sau dimpotrivă, El, chiar azi,
Te poate face ca să cazi.”
9Amația l-a întrebat
Pe omul Domnului, de-ndat’:
„Cu suta de talanți, cu care
Eu am plătit oastea cea mare,
Care din Israel îmi vine,
Ce fac acuma? Cum e bine?”
Omul lui Dumnezeu i-a spus:
„Iată că Domnul Cel de Sus –
De care eu, mereu, ascult –
Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”
10Amația a despărțit
Oștenii care au venit
Din Efraim și i-a lăsat,
Acasă să se-ntoarcă-ndat’.
Acești oșteni, când au văzut
Lucrul acesta, s-au umplut
De furie și-ncrâncenați,
Plecară-acasă, supărați.
11Amația s-a-mbărbătat
Și-n Valea Sării a plecat,
Unde bătut-a zece mii
Dintre ai lui Seir copii.
12În lupta care s-a purtat,
Fiii lui Iuda au luat
Prinși de război, vreo zece mii
De oameni, care-au fost prinși vii.
Sus, pe o stâncă, i-au urcat,
Și-n vale-apoi i-au aruncat,
Încât cu toții au pierit.
13Dar cei pe care i-a tocmit
Ahazia, pentru război,
Și-acasă i-a trimis apoi,
Cetățile le-au atacat,
Care în Iuda s-au aflat,
De la Samaria-ncepând
Până la Bet-Horon, la rând.
Trei mii de inși au omorât,
Când în cetăți au tăbărât.
De prin cetăți, au strâns apoi,
O mare pradă de război.
Războiul cu Ioas
14De la război, în a sa țară,
Amația se-ntoarse iară,
Luând cu el pe cei pe care
Drept dumnezei Edomu-i are.
În țara lui i-a așezat
Și-n fața lor s-a închinat.
Arzând tămâie-n cinstea lor,
În fața-ntregului popor.
15Domnul, furios pe-Amația
Pentru tot ceea ce făcea,
Trimise un proroc la el
Și i-a vorbit, în acest fel:
„De ce-ai luat zeii pe care
Poporul din Seir îi are,
Când ei – așa cum ai văzut –
Să-i izbăvească, n-au putut,
Din mâna ta?” Amația,
16Pe când prorocul mai vorbea,
Îi zise: „Pleacă de la mine!
Te-am făcut sfetnic eu, pe tine?
Oare la mine ai venit
Pentru că vrei să fii lovit?”
Prorocu-a zis, când a plecat:
„Acuma sunt încredințat
Că Dumnezeu te-a părăsit
Și astfel, fi-vei nimicit,
Pentru că rău, tu te-ai purtat
Iar de-al meu sfat, n-ai ascultat.”
17Cu sfetnicii ce îi avuse,
Amația, un sfat, ținuse.
Apoi, către Ioas – cela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are,
Fiu al lui Iehu fiind el
Și împărat în Israel –
În urmă, soli, el a trimis,
Prin care, în ăst fel, a zis:
„Vino, și fața îți arată!”
18Ioas trimise soli, de-ndată
Și lui Amația i-a spus:
„Spinul, cel din Liban, a pus,
Cedrului ca să i se spună:
„Ascultă dar, cu vorbă bună,
Și fă după cum îți cer eu:
Nevastă, pentru fiul meu,
Pe fiica ta, o vreau, de-ndată!”
Atunci, au năvălit, deodată,
Fiarele câmpului, pe care
Ținutul din Liban le are
Și în picioare au călcat
Spinul care s-a-ncumetat
Să-i poruncească cedrului.
19Tu, oștile Edomului –
Precum aflat-am – le-ai bătut
Și văd că a și început
Să-ți crească inima. Mai bine,
Cred eu că este pentru tine,
La a ta casă de vei sta,
Mândrindu-te cu slava ta.
De ce vrei să stârnești un rău –
Acuma – peste capul tău,
Prin cari distrusă o să fie
Și a lui Iuda-mpărăție?”
20Amația nu l-a luat
În seamă, și n-a ascultat,
Căci hotărârea Domnului
Fusese împotriva lui,
Pentru că Dumnezeu voia,
Vrăjmașului, în mâini, să-l dea.
21Ioas, spre Iuda, a pornit.
Pe-Amația l-a întâlnit
Lângă Bet-Șemeșul pe care
Iuda în stăpânire-l are.
22Iuda a fost – în locu-acel –
Bătut, de către Israel,
Și fiecare-alergat
La cortul său, înspăimântat.
23Ioas – cel care a domnit
În Israel – a reușit
Să-l prindă pe Amația
Care în Iuda-mpărățea,
Și se vădea a fi cel care
Părinte pe Ioas îl are
Și-apoi, în spița neamului,
Și Ioahaz e tatăl lui.
Lângă Bet-Șemeș se găsea –
Când a fost prins – Amația.
Către Ierusalim s-a dus
Ioas apoi, unde a pus
Ca să se spargă zidul lui.
Deci de la poarta unghiului,
Până la cea pe care-o știm
Că este a lui Efraim,
Zidul întreg a fost surpat.
Atuncea când s-a măsurat –
Coți – patru sute a avut
Spărtura care s-a făcut.
24Ioas – cu sine – a luat
Mult aur și argint aflat
Atât în Casa Domnului,
Cât și a împăratului.
De la Obed-Edom apoi,
Mai luă pradă de război.
Ostatici a mai luat el
Și-apoi s-a-ntors în Israel
Și în Samaria a stat
Unde fusese împărat.
25Amația – acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are –
Ani cincisprezece a trăit
Și-n Iuda a împărățit
După ce fost-a îngropat
Ioas, cel care împărat
Fusese peste Israel;
Fiu al lui Ioahaz, e el.
26Dar toate câte le-a făcut
Amația, nu s-au trecut
În cărțile-mpăraților
Care-au venit peste popor,
Când peste Iuda stăpâniră
Sau peste Israel domniră?
27Amația s-a lepădat
De Domul său și s-a-nchinat
La dumnezei străini de el
Și de poporul Israel.
Atuncea, el s-a pomenit
Că-n contra lui s-a uneltit
Chiar la Ierusalim. Astfel,
A trebuit să fugă el,
Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat.
Uneltitorii l-au aflat
Și-acolo, și l-au omorât.
28L-au pus pe cai și-au pogorât
Astfel, cu toții, înapoi,
Iar la Ierusalim apoi,
Cu-ai săi părinți l-au îngropat.
Mormântul lui a fost săpat
Chiar în cetatea cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca