2 Cronici 30
30
Prăznuirea Paștelor
1Soli, Ezechia a trimis,
În țară, pentru că a scris
Scrisori și pentru Israel
Și pentru Iuda și – la fel –
Pentru cei care se găseau
În Efraim sau se trăgeau
Din spița care se-ntrupase
Din seminția lui Manase.
El, prin scrisorile trimise,
Întregului popor, îi zise
Ca la Ierusalim să vină –
La Casa Domnului – să țină
O sărbătoare-a Paștelor,
Precum cerea datina lor.
2Căci Ezechia, cu cei cari,
Peste popor erau mai mari,
Chiar la Ierusalim au stat
Și au ținut un mare sfat,
Prin care-n urmă au găsit
Că timpul cel mai potrivit
În care să se pregătească
Și Paștele să-l prăznuiască,
Pare să fie luna care
A doua e, la numărare.
3Acest praznic al Paștelor
Nu s-a ținut la vremea lor,
Căci preoții n-au reușit,
Cu toții, de-a se fi sfințit,
Iar timpul, scurt, se dovedea;
Și nici poporul nu putea,
Pân’ la Ierusalim să vină,
Ca acel praznic să se țină.
4Lucrul fiind încuviințat
De Ezechia și-al său sfat,
5S-a hotărât ca despre el,
Vești să se dea în Israel –
De la Beer-Șeba începând
Și pân’ la Dan, apoi, mergând –
Ca la Ierusalim să vină
Poporul, Paștele, să-l țină,
Acolo-n cinstea Domnului,
Căci sărbătoarea Paștelui,
De mult nu s-a mai fost ținut,
Așa precum era cerut.
6Alergători-au dus, astfel –
În Iuda și în Israel –
Scrisorile-mpăratului,
Precum și-ale sfatului lui.
În orice loc ei au sosit,
În felu-acesta au vorbit:
„Scrisori avem, de la-mpărat,
Precum și de la al său sfat.
Vă sfătuim dar, ca apoi,
Să luați bine seama voi –
Cari sunteți fii din Israel –
Și să vă-ntoarceți la Acel
Care fusese, tot mereu,
Al lui Avram sfânt Dumnezeu,
Al lui Isac și Iacov. Voi
Întoarceți-vă înapoi,
Pentru că doar în acest fel,
La voi să se întoarcă El,
Căci de-mpăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
Doar voi scăpară-ți – negreșit –
Și-o rămășiță v-ați vădit.
7Nu fiți la fel precum erau
Părinți voști’ pe când trăiau,
Și nici precum s-au dovedit
Ai voștri frați care-au greșit
Față de Dumnezeu, iar El
I-a părăsit și-n acest fel,
Ajuns-au, pustiirii, pradă,
Așa precum pot toți să vadă.
8Grumazul, nu vă-nțepeniți
La fel după cum – bine știți –
Părinții voști’ că au făcut,
Iar ce-au pățit, voi ați văzut.
Acum dați mâna Domnului.
Veniți la sfânt locașul Lui,
Pe care El – precum se știe –
Sfințitu-l-a, pentru vecie.
Astfel, mânia Lui, apoi,
Se va abate de la voi.
9Dacă vă-ntoarceți la Acel
Cari Domn îi e lui Israel,
Ai voștri fii și-ai voștri frați –
Care-n robie sunt aflați –
Milă găsi-vor, iar apoi,
Se vor întoarce înapoi,
În țara lor, căci Dumnezeu
Se-arată milostiv, mereu,
Iar fața Sa o să privească
Spre cei ce n-au să-l părăsească.”
10Alergătorii au plecat
Și prin cetăți au colindat,
De prin Manase începând,
Din Efraim și ajungând
În Zabulon, către sfârșit.
Dar cei cărora le-au vorbit,
Doar în batjocură-i luau
Iar de al lor cuvânt, râdeau.
11Dar câțiva oameni din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Și din Așer au auzit
Al lor cuvânt și s-au smerit.
Ale lor vorbe le-ascultară
Și la Ierusalim plecară.
12În Iuda, mâna Domnului,
La inima poporului –
În acea vreme – a lucrat,
Încât cu toți au ascultat
Porunca împăratului
Și-a căpeteniilor lui.
13În vremea-n care se vădea
Luna a doua că-ncepea,
S-a strâns mulțime de popor,
La praznicul azimilor,
Praznic care – după cum știm –
Fusese la Ierusalim.
14Întreg poporul adunat,
În urmă, a îndepărtat
Toate altarele aflate,
Pe vremea ‘ceea, în cetate.
Altarele ce le aveau –
Pe care, jertfe, aduceau –
Și cele ce s-au folosit
Pentru tămâie, negreșit,
Îndată fost-au dărâmate
Iar resturile aruncate
În apele Chedronului.
15Apoi, Paștele Domnului,
A fost jertfit, când începea
Ziua care se dovedea
A paisprezecea-n luna care
A doua e, la numărare.
Un mare număr de preoți,
Alături cu Leviții toți,
Plini de rușine s-au sfințit
Și-n acest fel s-au pregătit,
Jertfe s-aducă Domnului,
Pe-altarul de la Casa Lui.
Jertfele-acestea se socot
A fi drept ardere de tot.
16Leviții, toți, s-au rânduit
În locul lor obișnuit –
După cum robul Domnului,
Moise, lăsase-n Legea lui –
Iar preoții, sânge, luau,
Din mâna lor și îl stropeau
Peste altarul cel pe care,
Casa lui Dumnezeu îl are.
17La sărbătoarea Paștelor,
A fost, atuncea, mult popor.
Mulți oameni, nici nu s-au sfințit
Și-astfel Leviți-au trebuit
Ca să aducă, pentru ei –
Deci pentru oamenii acei
Cari necurați s-au dovedit –
Jertfe pe cari le-au dăruit
Spre-a fi-nchinate Domnului.
18O parte a poporului –
Din Efraim sau din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Și-asemenea din Isahar –
Nu se sfințise. Așadar,
Oameni-aceștia n-au mâncat
Jertfa de Paști, cum a lăsat
Moise înscris în Legea lui,
După porunca Domnului.
Dar Ezechia s-a rugat
Lui Dumnezeu și-a cuvântat:
„Domnul e bun, plin de-ndurare
Și-l va ierta pe fiecare,
19Dacă-L vor căuta, mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Chiar dacă ei nu s-au făcut
Curați, așa cum s-a cerut.”
20Domnul, atunci, l-a ascultat
Pe Ezechia și-a iertat
Poporul cari nu s-a sfințit
În față-I, cum a trebuit.
21Astfel, toți fiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are –
Cari la Ierusalim sosiră –
O săptămână prăznuiră
Serbările azimilor,
Spre bucuria tuturor.
Zilnic, soborul de preoți –
Și-alături lor Leviții toți,
Cu instrumente – înălțau
Cântări, prin care-L lăudau
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are.
Mare fusese bucuria
22Și-n timpu-acela, Ezechia,
Să le vorbească, a dorit,
Leviților ce-au dovedit
Pricepere în ce făceau,
Pe Dumnezeu, când Îl slujeau.
Din dobitoacele jertfite
În șapte zile împlinite,
Întreg poporul a mâncat,
Iar Domnului I-au închinat –
În urmă – jertfe cu menire
De jertfe pentru mulțumire,
Cântând și lăudând mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu.
23Apoi, cu cale, au găsit
Că este foarte potrivit
Ca sărbătoarea s-o lungească
Și astfel s-o mai prăznuiască
Câteva zile încă, până
Se va mai face-o săptămână,
24Căci Ezechia dăruise
Poporului care venise
La praznic, șapte mii de oi
Și-o mie de viței apoi;
Iar căpitani-au dat și ei,
Atunci, o mie de viței;
Tot ei au dăruit apoi,
Mulțimii, zece mii de oi.
Tocmai atuncea s-a vădit
Că și mulți preoți s-au sfințit.
25Întreg poporul adunat,
Din Iuda, mult s-a bucurat,
Alături de ai lui preoți,
Precum și de Leviții toți.
La sărbătoare, mulți erau,
Care din Israel veneau.
Și mulți străini au mai venit
Care în țară-au locuit,
26Iar veselia cuprinsese
Ierusalimul. Nu fusese
Așa o mare bucurie,
Din vremea-n cari, la-mpărăție,
Fusese Solomon, cel care,
Pe David, drept părinte-l are.
27Preoții și Leviți-ndat’,
Poporu-au binecuvântat,
Iar rugăciunea lor ajunse
Până la ceruri și pătrunse
Chiar în lăcașul Domnului,
În sfântă locuința Lui.
Selectat acum:
2 Cronici 30: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Cronici 30
30
Prăznuirea Paștelor
1Soli, Ezechia a trimis,
În țară, pentru că a scris
Scrisori și pentru Israel
Și pentru Iuda și – la fel –
Pentru cei care se găseau
În Efraim sau se trăgeau
Din spița care se-ntrupase
Din seminția lui Manase.
El, prin scrisorile trimise,
Întregului popor, îi zise
Ca la Ierusalim să vină –
La Casa Domnului – să țină
O sărbătoare-a Paștelor,
Precum cerea datina lor.
2Căci Ezechia, cu cei cari,
Peste popor erau mai mari,
Chiar la Ierusalim au stat
Și au ținut un mare sfat,
Prin care-n urmă au găsit
Că timpul cel mai potrivit
În care să se pregătească
Și Paștele să-l prăznuiască,
Pare să fie luna care
A doua e, la numărare.
3Acest praznic al Paștelor
Nu s-a ținut la vremea lor,
Căci preoții n-au reușit,
Cu toții, de-a se fi sfințit,
Iar timpul, scurt, se dovedea;
Și nici poporul nu putea,
Pân’ la Ierusalim să vină,
Ca acel praznic să se țină.
4Lucrul fiind încuviințat
De Ezechia și-al său sfat,
5S-a hotărât ca despre el,
Vești să se dea în Israel –
De la Beer-Șeba începând
Și pân’ la Dan, apoi, mergând –
Ca la Ierusalim să vină
Poporul, Paștele, să-l țină,
Acolo-n cinstea Domnului,
Căci sărbătoarea Paștelui,
De mult nu s-a mai fost ținut,
Așa precum era cerut.
6Alergători-au dus, astfel –
În Iuda și în Israel –
Scrisorile-mpăratului,
Precum și-ale sfatului lui.
În orice loc ei au sosit,
În felu-acesta au vorbit:
„Scrisori avem, de la-mpărat,
Precum și de la al său sfat.
Vă sfătuim dar, ca apoi,
Să luați bine seama voi –
Cari sunteți fii din Israel –
Și să vă-ntoarceți la Acel
Care fusese, tot mereu,
Al lui Avram sfânt Dumnezeu,
Al lui Isac și Iacov. Voi
Întoarceți-vă înapoi,
Pentru că doar în acest fel,
La voi să se întoarcă El,
Căci de-mpăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are,
Doar voi scăpară-ți – negreșit –
Și-o rămășiță v-ați vădit.
7Nu fiți la fel precum erau
Părinți voști’ pe când trăiau,
Și nici precum s-au dovedit
Ai voștri frați care-au greșit
Față de Dumnezeu, iar El
I-a părăsit și-n acest fel,
Ajuns-au, pustiirii, pradă,
Așa precum pot toți să vadă.
8Grumazul, nu vă-nțepeniți
La fel după cum – bine știți –
Părinții voști’ că au făcut,
Iar ce-au pățit, voi ați văzut.
Acum dați mâna Domnului.
Veniți la sfânt locașul Lui,
Pe care El – precum se știe –
Sfințitu-l-a, pentru vecie.
Astfel, mânia Lui, apoi,
Se va abate de la voi.
9Dacă vă-ntoarceți la Acel
Cari Domn îi e lui Israel,
Ai voștri fii și-ai voștri frați –
Care-n robie sunt aflați –
Milă găsi-vor, iar apoi,
Se vor întoarce înapoi,
În țara lor, căci Dumnezeu
Se-arată milostiv, mereu,
Iar fața Sa o să privească
Spre cei ce n-au să-l părăsească.”
10Alergătorii au plecat
Și prin cetăți au colindat,
De prin Manase începând,
Din Efraim și ajungând
În Zabulon, către sfârșit.
Dar cei cărora le-au vorbit,
Doar în batjocură-i luau
Iar de al lor cuvânt, râdeau.
11Dar câțiva oameni din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Și din Așer au auzit
Al lor cuvânt și s-au smerit.
Ale lor vorbe le-ascultară
Și la Ierusalim plecară.
12În Iuda, mâna Domnului,
La inima poporului –
În acea vreme – a lucrat,
Încât cu toți au ascultat
Porunca împăratului
Și-a căpeteniilor lui.
13În vremea-n care se vădea
Luna a doua că-ncepea,
S-a strâns mulțime de popor,
La praznicul azimilor,
Praznic care – după cum știm –
Fusese la Ierusalim.
14Întreg poporul adunat,
În urmă, a îndepărtat
Toate altarele aflate,
Pe vremea ‘ceea, în cetate.
Altarele ce le aveau –
Pe care, jertfe, aduceau –
Și cele ce s-au folosit
Pentru tămâie, negreșit,
Îndată fost-au dărâmate
Iar resturile aruncate
În apele Chedronului.
15Apoi, Paștele Domnului,
A fost jertfit, când începea
Ziua care se dovedea
A paisprezecea-n luna care
A doua e, la numărare.
Un mare număr de preoți,
Alături cu Leviții toți,
Plini de rușine s-au sfințit
Și-n acest fel s-au pregătit,
Jertfe s-aducă Domnului,
Pe-altarul de la Casa Lui.
Jertfele-acestea se socot
A fi drept ardere de tot.
16Leviții, toți, s-au rânduit
În locul lor obișnuit –
După cum robul Domnului,
Moise, lăsase-n Legea lui –
Iar preoții, sânge, luau,
Din mâna lor și îl stropeau
Peste altarul cel pe care,
Casa lui Dumnezeu îl are.
17La sărbătoarea Paștelor,
A fost, atuncea, mult popor.
Mulți oameni, nici nu s-au sfințit
Și-astfel Leviți-au trebuit
Ca să aducă, pentru ei –
Deci pentru oamenii acei
Cari necurați s-au dovedit –
Jertfe pe cari le-au dăruit
Spre-a fi-nchinate Domnului.
18O parte a poporului –
Din Efraim sau din Manase,
Din ale lui Zabulon case
Și-asemenea din Isahar –
Nu se sfințise. Așadar,
Oameni-aceștia n-au mâncat
Jertfa de Paști, cum a lăsat
Moise înscris în Legea lui,
După porunca Domnului.
Dar Ezechia s-a rugat
Lui Dumnezeu și-a cuvântat:
„Domnul e bun, plin de-ndurare
Și-l va ierta pe fiecare,
19Dacă-L vor căuta, mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Chiar dacă ei nu s-au făcut
Curați, așa cum s-a cerut.”
20Domnul, atunci, l-a ascultat
Pe Ezechia și-a iertat
Poporul cari nu s-a sfințit
În față-I, cum a trebuit.
21Astfel, toți fiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are –
Cari la Ierusalim sosiră –
O săptămână prăznuiră
Serbările azimilor,
Spre bucuria tuturor.
Zilnic, soborul de preoți –
Și-alături lor Leviții toți,
Cu instrumente – înălțau
Cântări, prin care-L lăudau
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are.
Mare fusese bucuria
22Și-n timpu-acela, Ezechia,
Să le vorbească, a dorit,
Leviților ce-au dovedit
Pricepere în ce făceau,
Pe Dumnezeu, când Îl slujeau.
Din dobitoacele jertfite
În șapte zile împlinite,
Întreg poporul a mâncat,
Iar Domnului I-au închinat –
În urmă – jertfe cu menire
De jertfe pentru mulțumire,
Cântând și lăudând mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu.
23Apoi, cu cale, au găsit
Că este foarte potrivit
Ca sărbătoarea s-o lungească
Și astfel s-o mai prăznuiască
Câteva zile încă, până
Se va mai face-o săptămână,
24Căci Ezechia dăruise
Poporului care venise
La praznic, șapte mii de oi
Și-o mie de viței apoi;
Iar căpitani-au dat și ei,
Atunci, o mie de viței;
Tot ei au dăruit apoi,
Mulțimii, zece mii de oi.
Tocmai atuncea s-a vădit
Că și mulți preoți s-au sfințit.
25Întreg poporul adunat,
Din Iuda, mult s-a bucurat,
Alături de ai lui preoți,
Precum și de Leviții toți.
La sărbătoare, mulți erau,
Care din Israel veneau.
Și mulți străini au mai venit
Care în țară-au locuit,
26Iar veselia cuprinsese
Ierusalimul. Nu fusese
Așa o mare bucurie,
Din vremea-n cari, la-mpărăție,
Fusese Solomon, cel care,
Pe David, drept părinte-l are.
27Preoții și Leviți-ndat’,
Poporu-au binecuvântat,
Iar rugăciunea lor ajunse
Până la ceruri și pătrunse
Chiar în lăcașul Domnului,
În sfântă locuința Lui.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca