2 Cronici 35
35
Prăznuirea Paștelor
1Când luna-ntâia începea –
În ziua a paisprezecea –
Un praznic, Iosia a dat,
Căci Paștele, el le-a serbat
Atunci, în cinstea Domnului,
Alături de poporul lui.
2În slujbă, i-a pus pe preoți
Și-apoi, i-a-mbărbătat pe toți,
Să intre-n Casa Domnului
Și să-mplinească slujba Lui.
3Leviților cari se vădeau,
Pe Israel, că-l învățau –
Fiind în slujba Domnului,
Căci ei erau închinați Lui –
Le zise Iosia: „Luați
Chivotul sfânt și îl mutați
În casa-anume pregătită,
Ce-a fost, de Solomon, zidită,
Căci Solomon este cel care,
Pe David, drept părinte-l are.
Pe umeri, nu-l veți mai purta,
Pentru că-n acel loc va sta.
Slujiți-L doar pe Dumnezeu
Și pe poporul Său, mereu.
4După familii rânduiți,
Doresc dar, să vă pregătiți,
Așa cum David a lăsat
Pe când fusese împărat
Și precum scris-a Solomon,
Atunci când s-a urcat pe tron.
5În templul sfânt vreau să intrați
Și locurile vă luați,
După familii împărțiți –
Precum sunteți de feluriți –
În cete-ale Leviților,
După familiile lor.
6Mergeți acum, să vă sfințiți
Ca Paștele să le jertfiți
Pentru întreg poporul meu,
După cum Însuși Dumnezeu,
Pentru noi toți, a poruncit
Când El, prin Moise, ne-a vorbit.”
7Atuncea, Iosia a dat,
Pentru poporul adunat
De Paști acolo, țapi și miei:
Treizeci de mii fuseră ei.
De-asemenea, mai dete-apoi,
Un număr de trei mii de boi.
Aceste animale date
De împărat, au fost luate
Din propria lui avuție
Și date-au fost, cu bucurie.
8Când căpitanii au văzut
Ce fel de daruri a făcut,
De Paște, al lor împărat,
Și ei, de bună voie-au dat
Poporului, preoților
Și-asemenea Leviților,
Un mare dar. Atunci, la fel,
Și Hilchia, cu Iehiel
Și Zaharia au luat
Un dar, pe care-apoi l-au dat,
La preoții poporului,
Căci peste Casa Domnului,
Pe-atuncea, ei erau cei cari
S-au dovedit a fi mai mari.
Din ale lor mari bogății,
Au dăruit la două mii
Și șase sute miei. Apoi,
Au dat și trei sute de boi.
9Șemaia, Conia – la fel –
Și-asemenea Nataneel,
Cu frații săi – Hașabia,
Cu Iozabad, de-asemenea,
Și Iehiel – aceia cari,
Peste Leviți erau mai mari,
Pentru întreg neamul Levit
În dar, de Paști, au dăruit
Cinci mii de miei, iar mai apoi
Au dat și cinci sute de boi.
10În acest fel, s-a rânduit
Slujba și-apoi s-au pregătit
Cetele de Leviți și toți
Cei care fuseră preoți,
Așa după cum a sunat
Porunca dată de-mpărat.
11Preoții, jertfe, junghiară,
Iar al lor sânge îl luară –
De la Leviți – și au venit
Pân’ la altar, de l-au stropit.
Leviți-au jupuit de piele
Toate-animalele acele,
12Iar jertfele cari se socot
A fi drept ardere de tot,
Le-au pus deoparte, să le dea
Poporului, care avea
Să le aducă Domnului,
Cum scris-a Moise-n cartea lui.
La fel au procedat apoi,
Cu jertfele date din boi.
13Au strâns Paștele într-un loc
Și-n urmă, ei l-au fiert, în foc,
Precum cerea – fără-ndoială –
Întreaga lor orânduială.
Au fiert și lucrurile sfinte,
Cum se scrisese înainte.
Cazane și căldări aveau
Și tigăi multe foloseau.
În grabă-apoi au împărțit
Poporului, ce-au pregătit.
14Când au sfârșit, s-au apucat
Să pregătească-apoi, de-ndat’,
Paști pentru neamul de preoți
Și pentru ei. Preoții toți –
Cari fii ai lui Aron erau –
De Paște, multă treabă-aveau,
Căci până când s-a înnoptat,
Grăsimi și-arderi de tot au dat.
De-aceea, fost-au nevoiți
Aceia cari erau Leviți,
Paști să gătească pentru toți
Cei care se vădeau preoți.
15Cei care cântăreți erau –
Și-ai lui Asaf fii se vădeau –
La locurile lor au stat,
Așa după cum a lăsat
David atunci când a domnit,
Asaf, Heman și negreșit,
Chiar Iedutun, cari – la-mpărat –
Drept văzător fusese-aflat.
16În acest fel s-a întocmit
Slujba prin cari s-a prăznuit
Atunci, Paștele Domnului,
Cu jertfe pe altarul Lui,
Pentru că totul se făcuse,
După cum Iosia ceruse.
17Atunci, fiii lui Israel,
Care se-aflau în locu-acel –
Pe lângă Paști – au prăznuit
O săptămână, negreșit,
Și sărbătoarea-azimilor.
18Nici o serbare-a Paștelor
Nu a mai fost astfel serbată,
Din vremea cea îndepărtată,
Din vremea când, în Israel,
Trăia prorocul Samuel.
Nici unul dintre cei aflați
În Israel, ca împărați,
Paștele n-au sărbătorit,
Cum Iosia le-a prăznuit,
Cu tot soborul de preoți,
Precum și cu Leviții toți
Și cu poporul adunat
Cari la Ierusalim a stat.
19Când Paștele se prăznuiau,
Ani optsprezece se făceau
De când, în Iuda, împărat,
Fusese Iosia ‘nălțat.
Iosia ucis
20După ce Iosia-ncheiase
Lucrările și reparase
Totul la Casa Domnului,
Mai marele Egiptului –
Cel care Neco s-a chemat –
Spre Charchemiș s-a îndreptat
Cu oaste mare, vrând apoi,
Ca să pornească un război,
Căci Charchemișul se vădea
Că lângă Eufrat era.
Când Iosia a auzit,
Grabnic, ‘nainte, i-a ieșit.
21Neco, atuncea, a trimis
Soli de îndată și i-a zis:
„Ce am cu tine? Ce voiești
Tu, care-n Iuda stăpânești?
Nu împotrivă-ți am venit,
Ci eu, încoace, am pornit,
Căci cu o casă avem noi,
Acum, ca să purtăm război.
Nu mi te-mpotrivi, căci eu
Cu mine-L am pe Dumnezeu
Și n-aș vrea ca să te lovească
Și astfel să te nimicească.”
22Dar Iosia nu a voit
S-asculte ceea ce-a rostit
Neco – deși cuvântul lui,
Venea din partea Domnului –
Ci grabnic el s-a ridicat
Și hainele și le-a schimbat
Dorind să plece mai apoi,
Contra lui Neco, cu război.
Astfel, cu oastea, a pornit
Și la Meghido a ieșit
În calea împăratului.
23Arcașii Faraonului,
Să tragă-asuprăi, s-au pornit
Și astfel, grav, ei l-au rănit.
Către slujbașii cari erau
În jurul său și îl vegheau,
Iosia zise: „Mă luați
Și de-acest loc mă-ndepărtați
Căci de arcași, am fost lovit
Și iată că sunt greu rănit!”
24Slujbașii săi, când l-au văzut
Că e rănit și a căzut,
Din carul său l-au ridica
Și în alt car l-au așezat.
Din luptă ei l-au scos afară
Și spre Ierusalim plecară.
Acolo însă, a murit,
Fiind și el adăugit
La neamul său. Poporul lui
A plâns moartea-mpăratului.
Ierusalimul tot – la fel –
A plâns atuncea, după el.
25Iar Ieremia a-ntocmit
Un cânt, prin care l-a jelit.
Apoi, în cântecele lor,
Soborul cântăreților,
Neîncetat l-au pomenit
Și-n acest fel a devenit
O datină, în Israel.
Cântece scrise, despre el –
După cum s-a găsit cu cale –
Sunt în „Cântările de jale”.
26Dar toate câte le-a făcut
Iosia-atunci – cum a cerut
Legea pe care o urmase,
Așa cum Dumnezeu lăsase –
27În cărțile-mpăraților
Sunt scrise, cari, peste popor,
În Israel au stăpânit
Și-n Iuda au împărățit.
Selectat acum:
2 Cronici 35: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Cronici 35
35
Prăznuirea Paștelor
1Când luna-ntâia începea –
În ziua a paisprezecea –
Un praznic, Iosia a dat,
Căci Paștele, el le-a serbat
Atunci, în cinstea Domnului,
Alături de poporul lui.
2În slujbă, i-a pus pe preoți
Și-apoi, i-a-mbărbătat pe toți,
Să intre-n Casa Domnului
Și să-mplinească slujba Lui.
3Leviților cari se vădeau,
Pe Israel, că-l învățau –
Fiind în slujba Domnului,
Căci ei erau închinați Lui –
Le zise Iosia: „Luați
Chivotul sfânt și îl mutați
În casa-anume pregătită,
Ce-a fost, de Solomon, zidită,
Căci Solomon este cel care,
Pe David, drept părinte-l are.
Pe umeri, nu-l veți mai purta,
Pentru că-n acel loc va sta.
Slujiți-L doar pe Dumnezeu
Și pe poporul Său, mereu.
4După familii rânduiți,
Doresc dar, să vă pregătiți,
Așa cum David a lăsat
Pe când fusese împărat
Și precum scris-a Solomon,
Atunci când s-a urcat pe tron.
5În templul sfânt vreau să intrați
Și locurile vă luați,
După familii împărțiți –
Precum sunteți de feluriți –
În cete-ale Leviților,
După familiile lor.
6Mergeți acum, să vă sfințiți
Ca Paștele să le jertfiți
Pentru întreg poporul meu,
După cum Însuși Dumnezeu,
Pentru noi toți, a poruncit
Când El, prin Moise, ne-a vorbit.”
7Atuncea, Iosia a dat,
Pentru poporul adunat
De Paști acolo, țapi și miei:
Treizeci de mii fuseră ei.
De-asemenea, mai dete-apoi,
Un număr de trei mii de boi.
Aceste animale date
De împărat, au fost luate
Din propria lui avuție
Și date-au fost, cu bucurie.
8Când căpitanii au văzut
Ce fel de daruri a făcut,
De Paște, al lor împărat,
Și ei, de bună voie-au dat
Poporului, preoților
Și-asemenea Leviților,
Un mare dar. Atunci, la fel,
Și Hilchia, cu Iehiel
Și Zaharia au luat
Un dar, pe care-apoi l-au dat,
La preoții poporului,
Căci peste Casa Domnului,
Pe-atuncea, ei erau cei cari
S-au dovedit a fi mai mari.
Din ale lor mari bogății,
Au dăruit la două mii
Și șase sute miei. Apoi,
Au dat și trei sute de boi.
9Șemaia, Conia – la fel –
Și-asemenea Nataneel,
Cu frații săi – Hașabia,
Cu Iozabad, de-asemenea,
Și Iehiel – aceia cari,
Peste Leviți erau mai mari,
Pentru întreg neamul Levit
În dar, de Paști, au dăruit
Cinci mii de miei, iar mai apoi
Au dat și cinci sute de boi.
10În acest fel, s-a rânduit
Slujba și-apoi s-au pregătit
Cetele de Leviți și toți
Cei care fuseră preoți,
Așa după cum a sunat
Porunca dată de-mpărat.
11Preoții, jertfe, junghiară,
Iar al lor sânge îl luară –
De la Leviți – și au venit
Pân’ la altar, de l-au stropit.
Leviți-au jupuit de piele
Toate-animalele acele,
12Iar jertfele cari se socot
A fi drept ardere de tot,
Le-au pus deoparte, să le dea
Poporului, care avea
Să le aducă Domnului,
Cum scris-a Moise-n cartea lui.
La fel au procedat apoi,
Cu jertfele date din boi.
13Au strâns Paștele într-un loc
Și-n urmă, ei l-au fiert, în foc,
Precum cerea – fără-ndoială –
Întreaga lor orânduială.
Au fiert și lucrurile sfinte,
Cum se scrisese înainte.
Cazane și căldări aveau
Și tigăi multe foloseau.
În grabă-apoi au împărțit
Poporului, ce-au pregătit.
14Când au sfârșit, s-au apucat
Să pregătească-apoi, de-ndat’,
Paști pentru neamul de preoți
Și pentru ei. Preoții toți –
Cari fii ai lui Aron erau –
De Paște, multă treabă-aveau,
Căci până când s-a înnoptat,
Grăsimi și-arderi de tot au dat.
De-aceea, fost-au nevoiți
Aceia cari erau Leviți,
Paști să gătească pentru toți
Cei care se vădeau preoți.
15Cei care cântăreți erau –
Și-ai lui Asaf fii se vădeau –
La locurile lor au stat,
Așa după cum a lăsat
David atunci când a domnit,
Asaf, Heman și negreșit,
Chiar Iedutun, cari – la-mpărat –
Drept văzător fusese-aflat.
16În acest fel s-a întocmit
Slujba prin cari s-a prăznuit
Atunci, Paștele Domnului,
Cu jertfe pe altarul Lui,
Pentru că totul se făcuse,
După cum Iosia ceruse.
17Atunci, fiii lui Israel,
Care se-aflau în locu-acel –
Pe lângă Paști – au prăznuit
O săptămână, negreșit,
Și sărbătoarea-azimilor.
18Nici o serbare-a Paștelor
Nu a mai fost astfel serbată,
Din vremea cea îndepărtată,
Din vremea când, în Israel,
Trăia prorocul Samuel.
Nici unul dintre cei aflați
În Israel, ca împărați,
Paștele n-au sărbătorit,
Cum Iosia le-a prăznuit,
Cu tot soborul de preoți,
Precum și cu Leviții toți
Și cu poporul adunat
Cari la Ierusalim a stat.
19Când Paștele se prăznuiau,
Ani optsprezece se făceau
De când, în Iuda, împărat,
Fusese Iosia ‘nălțat.
Iosia ucis
20După ce Iosia-ncheiase
Lucrările și reparase
Totul la Casa Domnului,
Mai marele Egiptului –
Cel care Neco s-a chemat –
Spre Charchemiș s-a îndreptat
Cu oaste mare, vrând apoi,
Ca să pornească un război,
Căci Charchemișul se vădea
Că lângă Eufrat era.
Când Iosia a auzit,
Grabnic, ‘nainte, i-a ieșit.
21Neco, atuncea, a trimis
Soli de îndată și i-a zis:
„Ce am cu tine? Ce voiești
Tu, care-n Iuda stăpânești?
Nu împotrivă-ți am venit,
Ci eu, încoace, am pornit,
Căci cu o casă avem noi,
Acum, ca să purtăm război.
Nu mi te-mpotrivi, căci eu
Cu mine-L am pe Dumnezeu
Și n-aș vrea ca să te lovească
Și astfel să te nimicească.”
22Dar Iosia nu a voit
S-asculte ceea ce-a rostit
Neco – deși cuvântul lui,
Venea din partea Domnului –
Ci grabnic el s-a ridicat
Și hainele și le-a schimbat
Dorind să plece mai apoi,
Contra lui Neco, cu război.
Astfel, cu oastea, a pornit
Și la Meghido a ieșit
În calea împăratului.
23Arcașii Faraonului,
Să tragă-asuprăi, s-au pornit
Și astfel, grav, ei l-au rănit.
Către slujbașii cari erau
În jurul său și îl vegheau,
Iosia zise: „Mă luați
Și de-acest loc mă-ndepărtați
Căci de arcași, am fost lovit
Și iată că sunt greu rănit!”
24Slujbașii săi, când l-au văzut
Că e rănit și a căzut,
Din carul său l-au ridica
Și în alt car l-au așezat.
Din luptă ei l-au scos afară
Și spre Ierusalim plecară.
Acolo însă, a murit,
Fiind și el adăugit
La neamul său. Poporul lui
A plâns moartea-mpăratului.
Ierusalimul tot – la fel –
A plâns atuncea, după el.
25Iar Ieremia a-ntocmit
Un cânt, prin care l-a jelit.
Apoi, în cântecele lor,
Soborul cântăreților,
Neîncetat l-au pomenit
Și-n acest fel a devenit
O datină, în Israel.
Cântece scrise, despre el –
După cum s-a găsit cu cale –
Sunt în „Cântările de jale”.
26Dar toate câte le-a făcut
Iosia-atunci – cum a cerut
Legea pe care o urmase,
Așa cum Dumnezeu lăsase –
27În cărțile-mpăraților
Sunt scrise, cari, peste popor,
În Israel au stăpânit
Și-n Iuda au împărățit.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca