Chiar dacă, însă, eu aș vrea,
Vreo laudă, n-aș fi nebun,
Căci, adevărul doar, îl spun.
Dar m-am ferit, căci nu am vrut,
În nici un fel, să-și fi făcut
Păreri mai ‘nalte, cineva,
Despre persoana mea, cumva,
Peste ce va vedea, mereu,
În mine, sau voi spune eu.
Însă, ca nu cumva să-mi fie
Inima plină, de mândrie,
Pentru descoperirea care,
Atâta strălucire are,
În carne, mi-a fost pus, pe dată,
Un mic țepuș, care se-arată
Sol al Satanei și, mereu,
Fiind prezent în trupul meu,
Mă pălmuiește, ne-ncetat,
Ferindu-mă de-a fi-ngâmfat.
De trei ori, eu am stăruit,
La Domnul meu – căci am dorit
Să-mi ia acest țepuș ascuns –
Dar El, atuncea, mi-a răspuns:
„Destul îți este harul Meu.
Iată, puterea Mea, mereu,
În slăbiciune, e vădită
Că a ajuns desăvârșită.”
Deci, mult mai bucuros – mereu –
Cu slăbiciuni, mă laud eu,
Căci doar așa, puterea care,
Domnul Iisus Hristos o are,
Poate ca să rămână-n mine.
De-aceea, chiar îmi pare bine,
Și simt plăcere-n încercări,
În slăbiciuni, în defăimări,
În prigoniri și în nevoi,
Precum și-n strâmtorări apoi,
Pe cari le sufăr, în Hristos.
Căci dacă-s slab, neîndoios,
Atunci, am o putere mare,
Ce mă va face să fiu tare.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
