YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 6:14-18

2 Corinteni 6:14-18 BIV2014

„La jug, să nu vă înjugați, Cu cei necredincioși, dragi frați. Ce legături pot să se lege, Între cei cari sunt făr’ de lege, Și cei ce sunt neprihăniți? Sau, oare, cum vă-nchipuiți Că întunericul se-adună, Stând, cu lumina, împreună? E vreo-nțelegere pe care Hristos, cu Belial, o are? Ce legături – mă rog frumos – Sunt între cel necredincios Și cel ce crede? Sau – zic eu – Un Templu al lui Dumnezeu, Cum poate să se-mpace-apoi, Cu idolii? Voi știți, că noi, Suntem Templul lui Dumnezeu, Precum a zis chiar El, mereu: „Eu am să locuiesc, cu voi, Și în al vost’ mijloc, apoi, Eu am să umblu, ne-ncetat, Căci printre voi, voi fi aflat. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.” De-aceea, Domnu-a zis: „Ieșiți, Din al lor rând, și vă grăbiți Ca să vă depărtați de ei. Nu vă atingeți” – dragii mei – „De ceea ce e necurat, Iar Eu vă voi primi, de-ndat’. Vă voi fi Tată” – Domnul zice – „Iar voi Îmi sunteți fii și fiice.”