2 Samuel 16
16
Țiba înnegrește pe Mefiboșet
1David și tot poporul lui
Trecură creasta muntelui,
Când iată că s-a pomenit
Cu Țiba, omul ce-a slujit
La al lui Saul fiu, cel care,
Mefiboșet, drept nume, are.
Cu sine, doi măgari luase,
Pe care hrană încărcase.
Pâini a adus – vreo două sute –
Iar turte cu stafide-umplute
O sută-au fost. A mai adus
Roade de vară și-a mai pus
Și un burduf, cu vin, umplut.
2David, atunci când l-a văzut,
L-a întrebat: „Ce e cu tine?
Ce vânt te-aduce, pe la mine?”
Țiba răspunse: „Iată, eu
Adus-am, pentru domnul meu,
Acești măgari. Buni au să fie
Să-i folosești la călărie.
Pentru cei tineri, am adus
Pâine și roade. Am mai pus
Și un burduf de vin, s-aveți
Vin, în pustie, ca să beți.”
3„Unde e fiul cel pe care,
Știu că stăpânul tău îl are?” –
David, în urmă, a-ntrebat.
„E la Ierusalim aflat” –
Țiba a zis – „pentru că el
A glăsuit, în acest fel:
„Iată că vremea a sosit,
În care, cred că în sfârșit,
Israeliții au să-mi dea
Împărăția ce-o avea
Al meu părinte, în trecut,
După cum bine e știut.”
4David a zis, când a sfârșit:
„Tot ceea ce a dobândit
Mefiboșet, găsesc cu cale –
De-acum – să fie ale tale.”
Țiba răspunse-ndată: „Eu
Mă-nchin la împăratul meu
Și-atât îți cer, măria-ta:
Dă-mi trecere-naintea ta!”
Șimei blestemă
5Plecând de la Ierusalim,
David s-a dus la Bahurim.
Un om, acolo, a-ntâlnit,
Care, Șimei, era numit.
De neam, din Saul, pogora,
Iar tatăl său, Ghera, era.
Omul acel l-a blestemat,
Pe David, și a aruncat
6Cu pietre-apoi, asupra lui,
Precum și-a oamenilor lui
Care, la drum, îl însoțeau.
Oștenii care îl păzeau,
Pe David, nemișcați, au stat,
În juru-i și l-au apărat.
7Șimei striga, în urma lui:
„Du-te om rău, al sângelui!
8Domnul, acuma, va lăsa
Asupra ta, pedeapsa Sa,
Pentru tot sângele vărsat,
De la acei cari s-au aflat
În a lui Saul casă. Iată
Că te-a chemat la judecată,
Căci tu – lui Saul – i-ai luat
Scaunul său de împărat,
Dar Dumnezeu ia de la tine,
Împărăția – vezi prea bine –
Și o va da fiului tău –
Lui Absalom – căci tu ești rău,
Fiind un om al sângelui!
Împărăția e a lui,
Iar tu ești un nenorocit,
Pribeag mereu și prigonit!”
9Fiul Țeruiei – Abișai –
A zis: „Mă lasă să îi tai
Capul, îndată! Cum cutează,
Cu limba lui, de-nveninează
Pe domnul meu, pe împărat?
De-un câine mort, te lași mușcat?”
10Dar, David s-a împotrivit
Și-n acest fel a glăsuit:
„Fii ai Țeruei, ce-aveți iar,
Cu mine? Ce pot zice dar?
Aud și eu că omu-acel
Mă blestemă. Poate că el,
De către Domnul a fost pus,
Să facă astfel, și i-a spus:
„Iată că David e pe drum:
Du-te și blestemă-l acum!”
Dacă așa s-a întâmplat,
De cine credeți că-ntrebat,
Poate a fi omul acel,
„De ce te porți în acest fel?”?”
11Apoi, le zise și celor
Care erau în jurul lor:
„Cel cari, din mine, s-a-ntrupat
Caută-acuma-nverșunat,
Viața, să-mi ia. Dușman sunt eu,
Pentru acest fecior al meu.
Cu-atât mai mult sunt dușmănit,
De omu-acesta, Beniamit.
Lăsați-l dar, cu toți, în pace,
Pentru că poate că el face
Doar ceea ce i-a poruncit
Domnul să facă, negreșit.
12Poate că la necazul meu,
O să privească Dumnezeu,
Și se va îndura de mine,
Încât are să-mi facă bine,
Chiar dacă blestemat mereu,
De acest om, astăzi, sunt eu.”
13Cu toți, în pace, l-au lăsat
Și mai departe au plecat,
Urcând pe coasta muntelui.
În dreptul împăratului,
Mergea Șimei, tot blestemând,
Spre el, cu pietre, aruncând
Și ridicând, în jurul lui,
Praful din firul drumului.
14David și-ai săi, într-un sfârșit,
La Aiefim au poposit.
Acolo, ei găsit-au tihnă
Și s-au oprit, pentru odihnă.
Hușai la Absalom
15După ce David a plecat
În grabă, Absalom – urmat
De cei ce-au fost de partea lui –
În a Ierusalimului
Cetate, a intrat. Cu el
Fusese și Ahitofel.
16La Absalom, iute-a venit
Hușai – cel care e Archit –
Și plin de râvnă a strigat:
„Trăiască noul împărat!”
Hușai e prietenul pe care,
David, apropiat, îl are.
17Când Absalom l-a auzit,
În acest fel a glăsuit:
„Poate fi oare-adevărat?
Pe-al tău prieten, l-ai uitat?
Mult ai ținut la el – văd bine –
Încât acuma, vii la mine!
De ce nu ai plecat, cu el?”
18Hușai răspunse-n acest fel:
„Iată că eu am înțeles
Că tu, de Domnul, ești ales,
Precum și de acest popor.
Voiesc să mă alătur lor.
De-aceea am venit la tine.
Primește-mă dar, și pe mine!
19De altfel, cui să îi slujesc
Și unde să m-adăpostesc?
Să nu vin oare-acuma eu,
La fiul prietenului meu?
Te voi sluji, de-acuma – iată –
Cum l-am slujit, pe al tău tată.”
Absalom ascultă de Ahitofel
20În urmă, Absalom, la el,
Ceru să vină-Ahitofel,
Iar când acesta a venit,
În felu-acesta i-a vorbit:
„Să mergeți dar, ca să vorbiți,
Căci vreau ca să mă sfătuiți
Ce trebuie să fac apoi.”
21Când se întoarse înapoi,
Ahitofel l-a sfătuit:
„Eu cred că este potrivit,
Să intri-acum, în casa-n care
Se află-acele țiitoare,
Pe cari, de pază le-a lăsat
David, atunci când a plecat.
Du-te la ele și să știi
Că vei ajunge ca să fii
Urât, de tatăl tău. Astfel,
Va ști întregul Israel
Că ești urât de al tău tată,
Și se vor întări, de-ndată,
Brațele celor ce-ți slujesc.
Așa să faci, te sfătuiesc!”
22Un cort, slujbași-au ridicat,
Pe care ei l-au așezat,
Pe-acoperiș. În el avea,
Chiar Absalom, apoi, să stea,
Dar mai întâi – cum i s-a spus –
La țiitoare, el s-a dus.
Tot Israelul a văzut
Lucrul pe care l-a făcut.
23Sfatul, pe care i l-a dat
Ahitofel, s-a arătat
A fi puternic – negreșit –
De parcă ar fi fost primit
Chiar de la Domnul Dumnezeu.
La fel s-a întâmplat, mereu,
Cu sfaturile ce-au fost date,
De-Ahitofel, lui David. Toate
Erau privite, ne-ncetat,
De parcă Dumnezeu le-a dat.
Selectat acum:
2 Samuel 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Samuel 16
16
Țiba înnegrește pe Mefiboșet
1David și tot poporul lui
Trecură creasta muntelui,
Când iată că s-a pomenit
Cu Țiba, omul ce-a slujit
La al lui Saul fiu, cel care,
Mefiboșet, drept nume, are.
Cu sine, doi măgari luase,
Pe care hrană încărcase.
Pâini a adus – vreo două sute –
Iar turte cu stafide-umplute
O sută-au fost. A mai adus
Roade de vară și-a mai pus
Și un burduf, cu vin, umplut.
2David, atunci când l-a văzut,
L-a întrebat: „Ce e cu tine?
Ce vânt te-aduce, pe la mine?”
Țiba răspunse: „Iată, eu
Adus-am, pentru domnul meu,
Acești măgari. Buni au să fie
Să-i folosești la călărie.
Pentru cei tineri, am adus
Pâine și roade. Am mai pus
Și un burduf de vin, s-aveți
Vin, în pustie, ca să beți.”
3„Unde e fiul cel pe care,
Știu că stăpânul tău îl are?” –
David, în urmă, a-ntrebat.
„E la Ierusalim aflat” –
Țiba a zis – „pentru că el
A glăsuit, în acest fel:
„Iată că vremea a sosit,
În care, cred că în sfârșit,
Israeliții au să-mi dea
Împărăția ce-o avea
Al meu părinte, în trecut,
După cum bine e știut.”
4David a zis, când a sfârșit:
„Tot ceea ce a dobândit
Mefiboșet, găsesc cu cale –
De-acum – să fie ale tale.”
Țiba răspunse-ndată: „Eu
Mă-nchin la împăratul meu
Și-atât îți cer, măria-ta:
Dă-mi trecere-naintea ta!”
Șimei blestemă
5Plecând de la Ierusalim,
David s-a dus la Bahurim.
Un om, acolo, a-ntâlnit,
Care, Șimei, era numit.
De neam, din Saul, pogora,
Iar tatăl său, Ghera, era.
Omul acel l-a blestemat,
Pe David, și a aruncat
6Cu pietre-apoi, asupra lui,
Precum și-a oamenilor lui
Care, la drum, îl însoțeau.
Oștenii care îl păzeau,
Pe David, nemișcați, au stat,
În juru-i și l-au apărat.
7Șimei striga, în urma lui:
„Du-te om rău, al sângelui!
8Domnul, acuma, va lăsa
Asupra ta, pedeapsa Sa,
Pentru tot sângele vărsat,
De la acei cari s-au aflat
În a lui Saul casă. Iată
Că te-a chemat la judecată,
Căci tu – lui Saul – i-ai luat
Scaunul său de împărat,
Dar Dumnezeu ia de la tine,
Împărăția – vezi prea bine –
Și o va da fiului tău –
Lui Absalom – căci tu ești rău,
Fiind un om al sângelui!
Împărăția e a lui,
Iar tu ești un nenorocit,
Pribeag mereu și prigonit!”
9Fiul Țeruiei – Abișai –
A zis: „Mă lasă să îi tai
Capul, îndată! Cum cutează,
Cu limba lui, de-nveninează
Pe domnul meu, pe împărat?
De-un câine mort, te lași mușcat?”
10Dar, David s-a împotrivit
Și-n acest fel a glăsuit:
„Fii ai Țeruei, ce-aveți iar,
Cu mine? Ce pot zice dar?
Aud și eu că omu-acel
Mă blestemă. Poate că el,
De către Domnul a fost pus,
Să facă astfel, și i-a spus:
„Iată că David e pe drum:
Du-te și blestemă-l acum!”
Dacă așa s-a întâmplat,
De cine credeți că-ntrebat,
Poate a fi omul acel,
„De ce te porți în acest fel?”?”
11Apoi, le zise și celor
Care erau în jurul lor:
„Cel cari, din mine, s-a-ntrupat
Caută-acuma-nverșunat,
Viața, să-mi ia. Dușman sunt eu,
Pentru acest fecior al meu.
Cu-atât mai mult sunt dușmănit,
De omu-acesta, Beniamit.
Lăsați-l dar, cu toți, în pace,
Pentru că poate că el face
Doar ceea ce i-a poruncit
Domnul să facă, negreșit.
12Poate că la necazul meu,
O să privească Dumnezeu,
Și se va îndura de mine,
Încât are să-mi facă bine,
Chiar dacă blestemat mereu,
De acest om, astăzi, sunt eu.”
13Cu toți, în pace, l-au lăsat
Și mai departe au plecat,
Urcând pe coasta muntelui.
În dreptul împăratului,
Mergea Șimei, tot blestemând,
Spre el, cu pietre, aruncând
Și ridicând, în jurul lui,
Praful din firul drumului.
14David și-ai săi, într-un sfârșit,
La Aiefim au poposit.
Acolo, ei găsit-au tihnă
Și s-au oprit, pentru odihnă.
Hușai la Absalom
15După ce David a plecat
În grabă, Absalom – urmat
De cei ce-au fost de partea lui –
În a Ierusalimului
Cetate, a intrat. Cu el
Fusese și Ahitofel.
16La Absalom, iute-a venit
Hușai – cel care e Archit –
Și plin de râvnă a strigat:
„Trăiască noul împărat!”
Hușai e prietenul pe care,
David, apropiat, îl are.
17Când Absalom l-a auzit,
În acest fel a glăsuit:
„Poate fi oare-adevărat?
Pe-al tău prieten, l-ai uitat?
Mult ai ținut la el – văd bine –
Încât acuma, vii la mine!
De ce nu ai plecat, cu el?”
18Hușai răspunse-n acest fel:
„Iată că eu am înțeles
Că tu, de Domnul, ești ales,
Precum și de acest popor.
Voiesc să mă alătur lor.
De-aceea am venit la tine.
Primește-mă dar, și pe mine!
19De altfel, cui să îi slujesc
Și unde să m-adăpostesc?
Să nu vin oare-acuma eu,
La fiul prietenului meu?
Te voi sluji, de-acuma – iată –
Cum l-am slujit, pe al tău tată.”
Absalom ascultă de Ahitofel
20În urmă, Absalom, la el,
Ceru să vină-Ahitofel,
Iar când acesta a venit,
În felu-acesta i-a vorbit:
„Să mergeți dar, ca să vorbiți,
Căci vreau ca să mă sfătuiți
Ce trebuie să fac apoi.”
21Când se întoarse înapoi,
Ahitofel l-a sfătuit:
„Eu cred că este potrivit,
Să intri-acum, în casa-n care
Se află-acele țiitoare,
Pe cari, de pază le-a lăsat
David, atunci când a plecat.
Du-te la ele și să știi
Că vei ajunge ca să fii
Urât, de tatăl tău. Astfel,
Va ști întregul Israel
Că ești urât de al tău tată,
Și se vor întări, de-ndată,
Brațele celor ce-ți slujesc.
Așa să faci, te sfătuiesc!”
22Un cort, slujbași-au ridicat,
Pe care ei l-au așezat,
Pe-acoperiș. În el avea,
Chiar Absalom, apoi, să stea,
Dar mai întâi – cum i s-a spus –
La țiitoare, el s-a dus.
Tot Israelul a văzut
Lucrul pe care l-a făcut.
23Sfatul, pe care i l-a dat
Ahitofel, s-a arătat
A fi puternic – negreșit –
De parcă ar fi fost primit
Chiar de la Domnul Dumnezeu.
La fel s-a întâmplat, mereu,
Cu sfaturile ce-au fost date,
De-Ahitofel, lui David. Toate
Erau privite, ne-ncetat,
De parcă Dumnezeu le-a dat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca