2 Samuel 24
24
Numărătoarea poporului
1Domnul, din nou, S-a mâniat
Pe Israel, și l-a chemat
Pe David, iar când a venit,
În felu-acesta, i-a vorbit:
„Du-te și fă o numărare,
A tuturor acelor care,
În Iuda sunt și-n Israel!”
2Atuncea, pe Ioab, la el –
Îndată – David l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Ai să pornești prin Israel,
Și-l vei străbate-n acest fel,
De la Beer-Șeba începând,
În Dan – în urmă – ajungând!
Numeri poporul, ca să poți,
Să-mi spui, câți oameni sunt de toți!”
3Ioab a zis, către-mpărat:
„Domnul să facă, ne-ncetat,
Să se sporească-al tău popor,
Să vezi numărul tuturor
Crescând de-o sută de ori dar,
În al lui Israel hotar!
De ce vrea domnul meu, acum,
Ca să pornesc la acest drum?”
4David, atunci, a stăruit
În ceea ce a poruncit,
Iar căpitanii oștilor –
Și toți însoțitorii lor –
S-au dus, spre-a împlini pe dat’,
Porunca dată de-mpărat,
Așa precum li s-a cerut.
5Peste Iordan, ei au trecut
Și au ajuns, la Aroer –
În valea Gad – lângă Iazer,
Unde-o cetate e aflată,
Pe partea dreaptă, așezată.
6Spre Galaad, se îndreptară,
Iar de acolo-apoi plecară
S-atingă țara celui care,
Tahtim-Hodoși, drept nume, are.
Pân’ la Dan-Ian, ei au pătruns
Și-astfel, în urmă, au ajuns
Lângă Sidon. De-acolo-apoi,
7Spre Tir porniră, înapoi,
Către cetățile Hevite
Și către cele Canaanite.
Spre miazăzi s-au îndreptat
Și în Beer-Șeba au intrat,
Să cerceteze țara care,
Iuda în stăpânire-o are.
8Când au sfârșit drumul prin țară,
Către Ierusalim plecară.
Trecut-au nouă luni, la rând,
Și douăzeci de zile, când
Porunca dată o-mpliniră
Și spre Ierusalim porniră.
9Ioab a mers la împărat,
Să-i spună ceea ce-a aflat.
Au fost la opt sute de mii –
Dintre-ai lui Israel copii –
Oamenii care mânuiau
Săbii și de război erau;
Iar dintre ai lui Iuda fii,
Au fost la cin’sute de mii.
Ciuma
10În clipa-n care-a terminat
Al său popor de numărat,
David, puternic, își simțea –
În piept – cum inima-i bătea.
El, către Domnul, a vorbit:
„Mare păcat am săvârșit,
Când acest lucru l-am făcut!
Abia acuma am văzut
Că lucru-acesta este rău!
Doamne, greșit-a robul tău!
Iartă a sa nelegiuire,
Căci a făcut-o fără știre!
O Doamne, trebuie să-Ți spun
Că am lucrat ca un nebun!”
11Către prorocul Gad – pe care
David, drept văzător, îl are –
Domnul, din ceruri, a vorbit:
12„Spune-i lui David: „M-am gândit
Ca trei nenorociri s-adun
Și-n a ta față să le pun.
Alege una – cum vei vrea –
Iar Eu te voi lovi cu ea!”
13Atuncea Gad – iute – s-a dus
Până la David și i-a spus:
„Vrei, șapte ani acum să-ți vie,
În care foamete să fie?
Sau vrei trei luni când urmărit
Ești de vrăjmași și hăituit?
Ori vrei trei zile, bunăoară,
Când ciuma va lovi, în țară?
Alege dar” – Gad l-a-ndemnat –
„Și cheamă-mă apoi, de-ndat’,
Să știu ce voi avea de zis,
Către Cel care m-a trimis.”
14David, apoi – îngândurat –
I-a zis, lui Gad: „Sunt strâmtorat!
Și mie și poporului,
Mai bine-n mâna Domnului
O să ne fie – de cădem –
Căci îndurări, la El avem;
Și știu că o să fim iertați,
Căci iarăși fi-vom ridicați.
Știu că-ndurarea Lui, cea mare,
E veșnică, fără hotare.
Mai bine-n mâna Domnului,
Decât în mâna omului!”
15Domnul – așa precum a zis –
Ciumă-n Israel, a trimis.
Din zori, ea s-a făcut simțită,
Până la vremea sorocită.
De la Beer-Șeba începând
Și-n Dan, în urmă, ajungând,
Pierit-au șaptezeci de mii,
Dintre-ai lui Israel copii
16Pe când îngerul Domnului
Își întinsese brațul lui –
Către Ierusalim, cătând
Spre-al nimici cât mai curând –
Domnul, din ceruri, S-a căit
De răul ce s-a săvârșit;
A zis dar, îngerului care
Se pregătise să omoare,
Poporul din Ierusalim:
„Gata! E timpul să sfârșim!” –
Și a adăugat apoi –
„Îți trage brațul, înapoi!”
Lângă o arie ședea
Îngerul Domnului, iar ea
Fusese-a unui Iebusit
Care, Aravna, s-a numit.
17David, pe înger, îl zărise
Și trist, spre Domnul, se grăbise.
În fața Lui, s-a închinat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată că am păcătuit!
Eu sunt de vină, negreșit!
Dar aste oi ce au făcut?
Mânia ce s-a abătut,
Spre mine să o-ndrepți, mereu,
Spre casele tatălui meu!”
18În acea zi, Gad a venit,
La David și a glăsuit:
„Du-te în aria pe care
Aravna-n stăpânire-o are,
Și un altar al Domnului
Zidește, pe câmpia lui.”
19David s-a dus și a făcut
Ceea ce Domnul i-a cerut.
20Aravna-n zare s-a uitat
Și l-a văzut pe împărat,
Cu slujitorii săi, venind,
Către al său ogor, grăbind.
Fugind, în cale le-a ieșit,
S-a închinat și le-a vorbit:
21„Oare de ce, domnul meu vine
Acum, în țarină la mine?”
Când la-mpărat, el a ajuns,
David i-a dat acest răspuns:
„Aicea – Domnului Ceresc –
Vreau, un altar, să Îi zidesc.
Îmi vinde dar, aria asta,
Să pot opri, astfel, năpasta.”
22Aravna zise: „Cum dorești!
Ia aria, să pregătești,
Jertfe, lui Dumnezeu. De vrei,
Îi dau, drept jertfe, boii mei.
Uneltele, carele mele,
Lemne de foc să-ți fie ele.”
23Aravna-n urmă i-a mai dat,
Tot ce-a avut și i-a urat:
„Să te primească Dumnezeu!”
24David răspunse: „Vreau ca eu
Să cumpăr totul, de la tine,
Pe preț de-argint! Așa e bine!
Nu pot – și nu voiesc – să iau,
Ca Domnului, apoi, să-I dau
Jertfe, pe cari le-am căpătat
Și cari, nimic, nu m-au costat!”
Cincizeci de sicli, a plătit
David – care s-au cântărit –
În preț de-argint. El i-a luat
Și lui Aravna-apoi i-a dat,
Drept plată a ogorului.
25Pentru cinstirea Domnului,
El, un altar, a ridicat,
Pe care-apoi, jertfe, I-a dat.
Acestea au avut menire
De jertfe pentru mulțumire,
Iar ele, date se socot
Că fost-au ardere de tot.
Domnul, atunci, Și-a potolit
Mâniile și a oprit
Urgia ce-o aduse El,
Peste întregul Israel.
Selectat acum:
2 Samuel 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Samuel 24
24
Numărătoarea poporului
1Domnul, din nou, S-a mâniat
Pe Israel, și l-a chemat
Pe David, iar când a venit,
În felu-acesta, i-a vorbit:
„Du-te și fă o numărare,
A tuturor acelor care,
În Iuda sunt și-n Israel!”
2Atuncea, pe Ioab, la el –
Îndată – David l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Ai să pornești prin Israel,
Și-l vei străbate-n acest fel,
De la Beer-Șeba începând,
În Dan – în urmă – ajungând!
Numeri poporul, ca să poți,
Să-mi spui, câți oameni sunt de toți!”
3Ioab a zis, către-mpărat:
„Domnul să facă, ne-ncetat,
Să se sporească-al tău popor,
Să vezi numărul tuturor
Crescând de-o sută de ori dar,
În al lui Israel hotar!
De ce vrea domnul meu, acum,
Ca să pornesc la acest drum?”
4David, atunci, a stăruit
În ceea ce a poruncit,
Iar căpitanii oștilor –
Și toți însoțitorii lor –
S-au dus, spre-a împlini pe dat’,
Porunca dată de-mpărat,
Așa precum li s-a cerut.
5Peste Iordan, ei au trecut
Și au ajuns, la Aroer –
În valea Gad – lângă Iazer,
Unde-o cetate e aflată,
Pe partea dreaptă, așezată.
6Spre Galaad, se îndreptară,
Iar de acolo-apoi plecară
S-atingă țara celui care,
Tahtim-Hodoși, drept nume, are.
Pân’ la Dan-Ian, ei au pătruns
Și-astfel, în urmă, au ajuns
Lângă Sidon. De-acolo-apoi,
7Spre Tir porniră, înapoi,
Către cetățile Hevite
Și către cele Canaanite.
Spre miazăzi s-au îndreptat
Și în Beer-Șeba au intrat,
Să cerceteze țara care,
Iuda în stăpânire-o are.
8Când au sfârșit drumul prin țară,
Către Ierusalim plecară.
Trecut-au nouă luni, la rând,
Și douăzeci de zile, când
Porunca dată o-mpliniră
Și spre Ierusalim porniră.
9Ioab a mers la împărat,
Să-i spună ceea ce-a aflat.
Au fost la opt sute de mii –
Dintre-ai lui Israel copii –
Oamenii care mânuiau
Săbii și de război erau;
Iar dintre ai lui Iuda fii,
Au fost la cin’sute de mii.
Ciuma
10În clipa-n care-a terminat
Al său popor de numărat,
David, puternic, își simțea –
În piept – cum inima-i bătea.
El, către Domnul, a vorbit:
„Mare păcat am săvârșit,
Când acest lucru l-am făcut!
Abia acuma am văzut
Că lucru-acesta este rău!
Doamne, greșit-a robul tău!
Iartă a sa nelegiuire,
Căci a făcut-o fără știre!
O Doamne, trebuie să-Ți spun
Că am lucrat ca un nebun!”
11Către prorocul Gad – pe care
David, drept văzător, îl are –
Domnul, din ceruri, a vorbit:
12„Spune-i lui David: „M-am gândit
Ca trei nenorociri s-adun
Și-n a ta față să le pun.
Alege una – cum vei vrea –
Iar Eu te voi lovi cu ea!”
13Atuncea Gad – iute – s-a dus
Până la David și i-a spus:
„Vrei, șapte ani acum să-ți vie,
În care foamete să fie?
Sau vrei trei luni când urmărit
Ești de vrăjmași și hăituit?
Ori vrei trei zile, bunăoară,
Când ciuma va lovi, în țară?
Alege dar” – Gad l-a-ndemnat –
„Și cheamă-mă apoi, de-ndat’,
Să știu ce voi avea de zis,
Către Cel care m-a trimis.”
14David, apoi – îngândurat –
I-a zis, lui Gad: „Sunt strâmtorat!
Și mie și poporului,
Mai bine-n mâna Domnului
O să ne fie – de cădem –
Căci îndurări, la El avem;
Și știu că o să fim iertați,
Căci iarăși fi-vom ridicați.
Știu că-ndurarea Lui, cea mare,
E veșnică, fără hotare.
Mai bine-n mâna Domnului,
Decât în mâna omului!”
15Domnul – așa precum a zis –
Ciumă-n Israel, a trimis.
Din zori, ea s-a făcut simțită,
Până la vremea sorocită.
De la Beer-Șeba începând
Și-n Dan, în urmă, ajungând,
Pierit-au șaptezeci de mii,
Dintre-ai lui Israel copii
16Pe când îngerul Domnului
Își întinsese brațul lui –
Către Ierusalim, cătând
Spre-al nimici cât mai curând –
Domnul, din ceruri, S-a căit
De răul ce s-a săvârșit;
A zis dar, îngerului care
Se pregătise să omoare,
Poporul din Ierusalim:
„Gata! E timpul să sfârșim!” –
Și a adăugat apoi –
„Îți trage brațul, înapoi!”
Lângă o arie ședea
Îngerul Domnului, iar ea
Fusese-a unui Iebusit
Care, Aravna, s-a numit.
17David, pe înger, îl zărise
Și trist, spre Domnul, se grăbise.
În fața Lui, s-a închinat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată că am păcătuit!
Eu sunt de vină, negreșit!
Dar aste oi ce au făcut?
Mânia ce s-a abătut,
Spre mine să o-ndrepți, mereu,
Spre casele tatălui meu!”
18În acea zi, Gad a venit,
La David și a glăsuit:
„Du-te în aria pe care
Aravna-n stăpânire-o are,
Și un altar al Domnului
Zidește, pe câmpia lui.”
19David s-a dus și a făcut
Ceea ce Domnul i-a cerut.
20Aravna-n zare s-a uitat
Și l-a văzut pe împărat,
Cu slujitorii săi, venind,
Către al său ogor, grăbind.
Fugind, în cale le-a ieșit,
S-a închinat și le-a vorbit:
21„Oare de ce, domnul meu vine
Acum, în țarină la mine?”
Când la-mpărat, el a ajuns,
David i-a dat acest răspuns:
„Aicea – Domnului Ceresc –
Vreau, un altar, să Îi zidesc.
Îmi vinde dar, aria asta,
Să pot opri, astfel, năpasta.”
22Aravna zise: „Cum dorești!
Ia aria, să pregătești,
Jertfe, lui Dumnezeu. De vrei,
Îi dau, drept jertfe, boii mei.
Uneltele, carele mele,
Lemne de foc să-ți fie ele.”
23Aravna-n urmă i-a mai dat,
Tot ce-a avut și i-a urat:
„Să te primească Dumnezeu!”
24David răspunse: „Vreau ca eu
Să cumpăr totul, de la tine,
Pe preț de-argint! Așa e bine!
Nu pot – și nu voiesc – să iau,
Ca Domnului, apoi, să-I dau
Jertfe, pe cari le-am căpătat
Și cari, nimic, nu m-au costat!”
Cincizeci de sicli, a plătit
David – care s-au cântărit –
În preț de-argint. El i-a luat
Și lui Aravna-apoi i-a dat,
Drept plată a ogorului.
25Pentru cinstirea Domnului,
El, un altar, a ridicat,
Pe care-apoi, jertfe, I-a dat.
Acestea au avut menire
De jertfe pentru mulțumire,
Iar ele, date se socot
Că fost-au ardere de tot.
Domnul, atunci, Și-a potolit
Mâniile și a oprit
Urgia ce-o aduse El,
Peste întregul Israel.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca