2 Timotei 3:3-9

Lipsiți, ei au să se vădească, De orice dragoste firească, Clevetitori, ne-nduplecați, Neîmblânziți și ne-nfrânați; La depărtare, se vor ține, Necontenit, de orice bine; Vor fi obraznici, îngâmfați, Înspre vânzare aplecați, Iubind plăcerile mereu, Mai mult decât pe Dumnezeu. Evlavia ce-o vor avea, De formă numai, va fi ea, Căci ne-ncetat, oameni-acei Tăgăduiesc puterea ei. Tu depărtează-te, mereu, De-astfel de oameni, fiul meu. Unii, prin case, reușesc Ca să se vâre, și momesc Femei ușoare, încărcate De multe pofte și păcate, Care – deși învață – iată, Nu vor ajunge, niciodată, Ca să cunoscă, pe deplin, Tot adevărul cel divin. După cum Iane – însoțit De Iambre – s-a împotrivit Lui Moise, tot așa, și ei – Adică oamenii acei – La adevăr, se-mpotrivesc, Ca și cei care se vădesc Cum că, de minte, sunt lipsiți, Și care-s, astfel, osândiți, În tot ceea ce-i cu privință La starea noastră de credință. Ei nu vor mai înainta, Pentru că se va arăta În urmă-n fața tuturor – Întreagă – nebunia lor, Precum s-a arătat apoi, Și nebunia celor doi.