Pe-atunci, Biserica avea,
Acolo-n Antiohia,
Niște învățători, precum
Și-unii proroci. Iată-i acum:
Barnaba, Simon – poreclit
Și Niger; Luciu – cel venit
De la Cirene; i-a urmat
Cel cari Manaen s-a chemat –
Acesta a copilărit
Cu Saul și cu cel sortit
A fi-n Iudeea împărat
Și cari, Irod, a fost chemat.
Pe când, cu posturi, ei slujeau
Lui Dumnezeu și se rugau,
Duhul Cel Sfânt zise: „Aveți,
Deoparte, Mie, să-Mi puneți
Pe Saul și Barnaba, care
Chemați sunt, pentru-a Mea lucrare.”
Ei au postit și s-au rugat,
Iar după ce și-au așezat,
Toți, mâinile, peste cei doi,
I-au învoit să plece-apoi.
Astfel, Barnaba a pornit
La drum, de Saul, însoțit.
Spre Seleucia plecară,
Trimiși de Duh, și se urcară
Pe o corabie, cu gând
De-a merge-n Cipru. Ajungând
În Salamina – la Iudei –
Cuvântul Domnului, prin ei,
În sinagogă, S-a vestit.
Cât timp au propovăduit,
Acest Cuvânt, Iudeilor,
Ioan le fuse slujitor.
Până la Pafos au umblat,
Pe insulă, în lung și-n lat.
Pe un Iudeu, au întâlnit,
Acolo, Bar-Iisus numit.
Un fals profet fusese el,
Și-un vrăjitor. Omul acel,
Pe dregător îl însoțea.
Paulus Sergius se numea
Înaltul dregător. Îndat’
El, pe Barnaba, l-a chemat,
Iar când și Saul a venit,
Dorința și-a mărturisit
S-asculte-al Domnului Cuvânt.
Văzând că cei doi gata sânt
De a vorbi cu dregătorul,
Furios, Elima „vrăjitorul” –
În felu-acesta-i tălmăcit
Numele lui – s-a-mpotrivit,
Și a-ncercat, cu stăruință,
Pe dregător, de la credință,
Să îl abată, negreșit.
Saul – cari Pavel s-a numit –
Plin de Duh Sfânt, s-a ridicat
Și, la el, țintă, s-a uitat:
„Mult crezi că-ți va mai merge ție?
Om rău și plin de viclenie,
Tu, fiu de drac, tu, om al firii,
Vrăjmaș crunt al neprihănirii,
Nu vei mai înceta tu, oare,
Să strâmbi, a Domnului cărare?!
Acum, mâna lui Dumnezeu,
Are să te apese greu:
O vreme, orb, vei rămânea
Și soarele, nu-l vei vedea!”
Din cer, o ceață-ntunecată
Căzut-a peste el, îndată,
De-a trebuit ca să găsească
Pe cineva, să-l însoțească.
Văzând că orb e vrăjitorul,
Uimit rămase dregătorul,
Crezând, din tot sufletul lui,
Învățătura Domnului.