Lucrul acest să-l ascultați
Voi toți, cei care îl mâncați
Pe cel sărac și-i prăpădiți
Pe cei ce sunt nenorociți!
Voi ziceți: „Când va trece, oare,
Luna cea nouă, după care,
Să vindem grâul adunat?
Când trece ziua de Sabat,
Să descuiem hambarele,
Să micșorăm și efele,
Siclul să îl mărim apoi,
Să înstrâmbăm cumpăna noi
Și pe-orice cale să-ncercăm,
Cât vom putea, să înșelăm?
Pe-argint, pe nevoiași apoi,
Să-i cumpărăm, vom merge noi.
În cuget n-o s-avem mustrări,
Când pe-o pereche de-ncălțări,
Pe cel sărac îl cumpărăm.
În loc de grâu, codină dăm.”
Domnul, atuncea, a jurat
Pe slava care s-a aflat
În Iacov și a zis, de-ndată:
„Nu voi uita Eu, niciodată,
Nimic din ceea ce-am văzut,
Din faptele ce le-au făcut!
Nu o să fie, oare, iară,
Cutremurată-ntreaga țară,
Din pricina ăstor mișei,
Iar toți locuitorii ei
Nu vor jeli, fără-ncetare?
N-o să se umfle țara, oare,
Precum un râu, săltându-se
Și-n urmă pogorându-se
Asemeni apelor pe care
Râul Egiptului le are?”
„În acea zi, voi face Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu –
„Astfel încât o să-nceteze
Soarele, să mai lumineze.
Ameaza când are să vină,
El nu o să mai dea lumină,
Pentru că o să asfințească.
Întreaga-ntindere cerească
Și tot pământu-asemenea,
În beznă-atunci, vor rămânea.
Cântările vi le prefac
În bocet pentru morți și fac –
Din zilele de sărbătoare –
O nesfârșită jale mare,
Iar coapsele acoperite
Cu saci vor fi și pleșuvite
Voi face capetele lor.
Arunc țara ăstui popor,
În jale-adâncă, jale care,
Numai când pierzi un fiu, apare.
Sfârșitul, pentru astă țară,
Va fi ca și o zi amară.”
„Iată că voi aduce Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu –
„O foamete nespus de mare.
Dar nu va fi o foame care
Lipsei de pâine-i datorată,
Ci foametea ce se arată –
Precum și arșița setei –
Va fi din pricina lipsei
Din țară, a cuvântului
Care este al Domnului.
Oameni-atunci, de la o mare,
Vor pribegi la altă mare,
Din miazănoapte-n răsărit,
Până se vor fi istovit
Tot căutând Acel Cuvânt
Rostit de către Domnul Sfânt.
Zadarnic, au să se trudească,
Pentru că nu au să-L găsească.
Când acea zi să vină are,
Se vor topi, de sete, mare
Fete frumoase și feciori.
Ei sunt cei care – deseori –
Pe al Samariei păcat,
Cu jurăminte s-au legat,
Zicând: „Pe al tău Dumnezeu,
Dane, care e viu, mereu!”,
Și-apoi, „Pe drumul Beer-Șebei!”,
Obișnuiesc a zice ei.
Curând, aceștia vor pica
Și nu se vor mai ridica.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
