Coloseni 2
2
1„Doresc să știți bine, apoi,
Ce luptă duc eu, pentru voi –
Pentru cei care vă aflați
În Laodiceea, dragi frați,
Și pentru cei ce n-au putut,
Fața, încă, să-mi fi văzut.
2Mă lupt ca-mbărbătați să fie,
În inimi – ei – și să se ție
Uniți în dragoste, să poată
S-adune bogăția toată
A plinătății de știință,
Prin care vor avea putință
Ca să cunoască fiecare,
Apoi, această taină mare,
A Dumnezeului de Sus –
Adică, pe Hristos Iisus –
3În care fost-au așezate
Comorile nemăsurate,
De-nțelepciune, de știință,
Și orice fel de cunoștință.
4V-am spus ăst lucru, iubiți frați,
Ca voi să nu fiți înșelați
De cei ce vor veni la voi,
Cu vorbe-amăgitoare-apoi.
5Chiar dacă eu – pe al meu drum –
Departe sunt, de voi, acum,
Totuși – cu duhul – negreșit,
Sunt lângă voi, necontenit,
Privind cu bucurie-apoi,
La rânduiala dintre voi
Și la tăria de credință,
Pe cari, cu mare sârguință,
O țineți, în Hristos Iisus.
6De-aceea, după cum v-am spus,
Cum ați știut ca să-L primiți
Pe Domnul, trebuie să știți
Ca să umblați, mereu, în El
7Și înrădăcinați astfel,
Să fiți voi, în Hristos, zidiți
Și prin credință, întăriți,
După învățătura care
A căpătat-o fiecare,
Sporind în ea apoi, mereu,
Cu mulțumiri, lui Dumnezeu.
8Seama luați ca nu cumva,
Să vă înșele cineva,
Care, la voi, are să vie,
Vorbind de vreo filosofie,
Sau atacând a voastră fire,
Cu vreo deșartă amăgire,
A datinilor omenești,
Sau cu învățături firești,
Pe care, doar la început,
Lumea aceasta le-a avut.
Ele n-aduc nici un folos,
Dacă nu sunt după Hristos,
9Pentru că doar în El – trupește –
Dumnezeirea locuiește.
10Iată că voi aveți, astfel,
Totul, deplin, numai în El.
El este Capul cel pe care
Orice domnie-n frunte-l are,
Precum și orice stăpânire
Care se află peste fire.
11În El, voi toți, dragii mei frați,
Sunteți dar, împrejur, tăiați,
Nu cu tăierea cea firească
Pe care mâna omenească,
O poate face, ne-ndoios,
Ci cu tăria în Hristos,
Cari șade într-o lepădare
De faptele cele pe care,
Doar firea noastră pământească
Și pofta, pot să le rodească.
12Așadar, împrejur tăiați
Suntem acum, căci, îngropați,
Printr-un botez, am fost, cu El
Și-apoi, am înviat, la fel –
Tot împreună – prin credința,
În Cel care-a avut putința,
Să spargă ale morții porți
Și să-L învie, dintre morți.
13Pe voi, cei care v-ați aflat
Morți, în greșeală și-n păcat,
În firea pământească-odată –
Cari, împrejur, n-a fost tăiată –
La viața veșnică, mereu,
Ați fost aduși, de Dumnezeu,
Prin El, după ce v-a iertat
Orice greșeli și-orice păcat.
14Căci Dumnezeu a șters, atunci,
Zapisu-acela cu porunci,
Cari împotriva noastră-a stat
Și-n urmă, ne-a eliberat,
Prin faptul că l-a pironit,
Pe cruce, și l-a nimicit.
15Domnii și stăpâniri, astfel,
Făcute-au fost, de către El –
În fața lumii – de ocară,
După ce El, întâia oară,
S-a dovedit biruitor,
Prin cruce doar, asupra lor.
16Deci, nimeni nu-ndrăznească-apoi,
Ca să vă judece, pe voi,
În ce privește o mâncare,
O băutură oarecare,
O sărbătoare anumită,
O lună nouă născocită,
Sau cu privire la Sabat,
17Căci ele-acum s-au arătat,
Drept umbra lucrurilor care,
În viitor doar, vor apare.
18Deci, nimeni să nu reușească,
Apoi, cumva, să vă răpească,
Premiul, neprețuit de mare,
Pentru a voastră alergare,
Făcându-și numai voia lui,
Printr-o smerenie-a omului
Și printr-un fel de închinare,
Spre-a îngerilor venerare,
Amestecându-se, astfel,
În niște lucruri, pe cari el
Nu le-a văzut și nu le știe,
Umflat fiind, doar de-o mândrie
Deșartă, care s-a născut
Din gânduri ce au apărut
Prin ce-a putut ca să rodească,
Din firea lui, cea pământească,
19Făr’ a se ține de Acel
Cari este Cap, prin care-astfel,
Întregul trup este hrănit
Și este bine întărit,
Fiind și bine închegat
Precum și strâns unit legat,
Prin tot felul de legături
Și-apoi și prin încheieturi,
Primindu-și creșterea, mereu,
Cari dată e, de Dumnezeu.
20Dacă-mpreună cu Hristos,
Voi ați murit, neîndoios,
Față de ceea ce-a avut,
Învățături, la început,
Lumea, oare de ce, atunci,
Vă mai supuneți la porunci –
De parcă mai trăiți în lume –
Cum sunt acestea, și anume:
21„Să nu atingi – cu mâna ta –
Cutare lucru, nu gusta,
Nu-ntinde mâna, ca să iei!”?
22Aceste lucruri – dragii mei –
Cari sunt sortite la pieire,
Odată cu-a lor folosire –
Având temei, legi, pe măsură,
23Și-o omenească-nvățătură –
Par a avea – se poate spune –
O față de înțelepciune.
O închinare au – voită –
Au o smerenie anumită
Și o asprime, totodată,
Care, față de trup, se-arată;
Dar toate-acestea – pot să zic –
Că nu au preț, că sunt nimic,
Față de gâdilarea firii
Ce aparține omenirii.”
Selectat acum:
Coloseni 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Coloseni 2
2
1„Doresc să știți bine, apoi,
Ce luptă duc eu, pentru voi –
Pentru cei care vă aflați
În Laodiceea, dragi frați,
Și pentru cei ce n-au putut,
Fața, încă, să-mi fi văzut.
2Mă lupt ca-mbărbătați să fie,
În inimi – ei – și să se ție
Uniți în dragoste, să poată
S-adune bogăția toată
A plinătății de știință,
Prin care vor avea putință
Ca să cunoască fiecare,
Apoi, această taină mare,
A Dumnezeului de Sus –
Adică, pe Hristos Iisus –
3În care fost-au așezate
Comorile nemăsurate,
De-nțelepciune, de știință,
Și orice fel de cunoștință.
4V-am spus ăst lucru, iubiți frați,
Ca voi să nu fiți înșelați
De cei ce vor veni la voi,
Cu vorbe-amăgitoare-apoi.
5Chiar dacă eu – pe al meu drum –
Departe sunt, de voi, acum,
Totuși – cu duhul – negreșit,
Sunt lângă voi, necontenit,
Privind cu bucurie-apoi,
La rânduiala dintre voi
Și la tăria de credință,
Pe cari, cu mare sârguință,
O țineți, în Hristos Iisus.
6De-aceea, după cum v-am spus,
Cum ați știut ca să-L primiți
Pe Domnul, trebuie să știți
Ca să umblați, mereu, în El
7Și înrădăcinați astfel,
Să fiți voi, în Hristos, zidiți
Și prin credință, întăriți,
După învățătura care
A căpătat-o fiecare,
Sporind în ea apoi, mereu,
Cu mulțumiri, lui Dumnezeu.
8Seama luați ca nu cumva,
Să vă înșele cineva,
Care, la voi, are să vie,
Vorbind de vreo filosofie,
Sau atacând a voastră fire,
Cu vreo deșartă amăgire,
A datinilor omenești,
Sau cu învățături firești,
Pe care, doar la început,
Lumea aceasta le-a avut.
Ele n-aduc nici un folos,
Dacă nu sunt după Hristos,
9Pentru că doar în El – trupește –
Dumnezeirea locuiește.
10Iată că voi aveți, astfel,
Totul, deplin, numai în El.
El este Capul cel pe care
Orice domnie-n frunte-l are,
Precum și orice stăpânire
Care se află peste fire.
11În El, voi toți, dragii mei frați,
Sunteți dar, împrejur, tăiați,
Nu cu tăierea cea firească
Pe care mâna omenească,
O poate face, ne-ndoios,
Ci cu tăria în Hristos,
Cari șade într-o lepădare
De faptele cele pe care,
Doar firea noastră pământească
Și pofta, pot să le rodească.
12Așadar, împrejur tăiați
Suntem acum, căci, îngropați,
Printr-un botez, am fost, cu El
Și-apoi, am înviat, la fel –
Tot împreună – prin credința,
În Cel care-a avut putința,
Să spargă ale morții porți
Și să-L învie, dintre morți.
13Pe voi, cei care v-ați aflat
Morți, în greșeală și-n păcat,
În firea pământească-odată –
Cari, împrejur, n-a fost tăiată –
La viața veșnică, mereu,
Ați fost aduși, de Dumnezeu,
Prin El, după ce v-a iertat
Orice greșeli și-orice păcat.
14Căci Dumnezeu a șters, atunci,
Zapisu-acela cu porunci,
Cari împotriva noastră-a stat
Și-n urmă, ne-a eliberat,
Prin faptul că l-a pironit,
Pe cruce, și l-a nimicit.
15Domnii și stăpâniri, astfel,
Făcute-au fost, de către El –
În fața lumii – de ocară,
După ce El, întâia oară,
S-a dovedit biruitor,
Prin cruce doar, asupra lor.
16Deci, nimeni nu-ndrăznească-apoi,
Ca să vă judece, pe voi,
În ce privește o mâncare,
O băutură oarecare,
O sărbătoare anumită,
O lună nouă născocită,
Sau cu privire la Sabat,
17Căci ele-acum s-au arătat,
Drept umbra lucrurilor care,
În viitor doar, vor apare.
18Deci, nimeni să nu reușească,
Apoi, cumva, să vă răpească,
Premiul, neprețuit de mare,
Pentru a voastră alergare,
Făcându-și numai voia lui,
Printr-o smerenie-a omului
Și printr-un fel de închinare,
Spre-a îngerilor venerare,
Amestecându-se, astfel,
În niște lucruri, pe cari el
Nu le-a văzut și nu le știe,
Umflat fiind, doar de-o mândrie
Deșartă, care s-a născut
Din gânduri ce au apărut
Prin ce-a putut ca să rodească,
Din firea lui, cea pământească,
19Făr’ a se ține de Acel
Cari este Cap, prin care-astfel,
Întregul trup este hrănit
Și este bine întărit,
Fiind și bine închegat
Precum și strâns unit legat,
Prin tot felul de legături
Și-apoi și prin încheieturi,
Primindu-și creșterea, mereu,
Cari dată e, de Dumnezeu.
20Dacă-mpreună cu Hristos,
Voi ați murit, neîndoios,
Față de ceea ce-a avut,
Învățături, la început,
Lumea, oare de ce, atunci,
Vă mai supuneți la porunci –
De parcă mai trăiți în lume –
Cum sunt acestea, și anume:
21„Să nu atingi – cu mâna ta –
Cutare lucru, nu gusta,
Nu-ntinde mâna, ca să iei!”?
22Aceste lucruri – dragii mei –
Cari sunt sortite la pieire,
Odată cu-a lor folosire –
Având temei, legi, pe măsură,
23Și-o omenească-nvățătură –
Par a avea – se poate spune –
O față de înțelepciune.
O închinare au – voită –
Au o smerenie anumită
Și o asprime, totodată,
Care, față de trup, se-arată;
Dar toate-acestea – pot să zic –
Că nu au preț, că sunt nimic,
Față de gâdilarea firii
Ce aparține omenirii.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca