Prin îndurarea cari mereu Le-a arătat-o Dumnezeu, Cei patru tineri au primit Știință și au dobândit, Apoi, putința să adune O cât mai mare-nțelepciune Ce le-a adus pricepere La orice fel de scriere Deosebită. Astfel, El Făcutu-l-a pe Daniel – A cărui minte o deschise – Deștept în viziuni și vise. Apoi, când vremea sorocită De împărat fost-a-mplinită, Cel ce era cârmuitor Al tuturor famenilor I-a dus la Nebucadențar. El le-a vorbit tuturor, dar În rândul lor nu s-a găsit Nimeni a fi asemuit Cu-Azaria ori Daniel, Hanania sau Mișael. În toate lucrurile care Cereau înțelepciune mare – Lucruri la care răspundeau Tineri-aceștia când erau, De împărat chiar, întrebați – Mereu, ei fost-au lăudați; Iar împăratul – negreșit – Drept mai destoinici i-a găsit – De zece ori – decât sunt cei Care de-o vârstă sunt cu ei, Decât toți cei ce-s vrăjitori, Sau sunt, în stele, cititori. Așa a dus-o Daniel – Și cei care au fost cu el – Până când Cir, drept împărat, Ajunse-a fi încoronat. Și până când avea să vie Întâiul său an de domnie.
Citește Daniel 1
Partajează
Compară toate versiunile: Daniel 1:17-21
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri