Daniel 11
11
1„Anul întâi se dovedea,
De când Dariu împărățea.
Med era el, de al său neam.
În acel timp, la el eram,
Ca să-l ajut, să-l întăresc
Și sprijin să îi dăruiesc.
2Acum, tot adevărul – iată –
Am să-l dezvălui, de îndată.
În Persia, trei împărați
Au să mai fie-ncoronați.
Al patrulea, când o să vie,
Strânge mai multă bogăție
Decât toți ceilalți. Apoi când
Puternic se va simți stând –
Prin bogăția adunată –
Are-a se răscula, de-odată,
Contra împărăției care
Puterea Greciei o are.
3Dar un puternic împărat –
Viteaz – se va fi arătat
Și va domni în timpu-acel.
Putere o să aibă el,
Și astfel o să stăpânească
Așa precum o să voiască.
4Cum se va întări, de-odată,
La fel va fi și sfărâmată
Împărăția lui. Zdrobită
Are să fie și-mpărțită
În cele patru vânturi, dar
Nu între cei care apar
Urmași ai lui. N-o să mai fie,
Tare, a lui împărăție,
Precum sub el a fost odată,
Căci în bucăți va fi tăiată,
Dată fiind altora care
Nu sunt urmașii ce îi are.
5Acela care o să fie
Mai mare peste-mpărăție
În miazăzi, se va vedea
Cum că putere va avea.
Dar unul dintre-aceia cari
Se vor vădi ai lui mai mari,
Mai tare fi-va, decât el.
O mare-mpărăție-astfel
Va-ntemeia și-o să domnească.
6În urmă, au să se unească
Acele două-mpărății,
La numai câțiva ani, să știi.
Fata celui ce-i împărat
În miazăzi încoronat,
În miazănoapte o să vie,
Căci ea are a-i fi soție
Celui care s-a înălțat,
În miazănoapte, împărat.
În acest fel, fără-ndoială,
O să se facă o-nvoială.
Însă această încercare,
Ca mijloc de ajutorare,
Nici un folos nu va avea.
Alte-ncercări, de-asemenea –
Așa cum o să se vădească –
Nu vor putea să-i folosească.
Fata, la moarte, va fi dată
Apoi, la fel și al ei tată –
Cu tot alaiul ce-l avea –
Și cei ce s-au legat de ea.
7În locul ei, are să vină –
Chiar din aceeași rădăcină
Din care și ea a ieșit –
Un alt lăstar, deosebit.
Acesta va porni apoi,
Cu Siria, un greu război.
Împărăția cea aflată
În miazănoapte așezată,
În a lui mână, va cădea,
Să facă cu ea, ce va vrea,
Căci el va fi biruitor.
8Va ridica, din locul lor,
Oameni și în Egipt apoi,
Îi va muta, prinși de război.
De-asemenea, vor fi mutate
Și chipurile lor turnate,
Precum și toți idolii cei
Care le sunt lor, dumnezei.
Au să mai fie strămutate
Vasele scumpe, ce-s lucrate
Din aur și argint. Astfel,
În pace îl va lăsa el,
Vreo câțiva ani, pe cel aflat
În miazănoapte, împărat.
9Acesta însă – mai apoi –
O să pornească un război,
Cu cel ce este împărat
În miazăzi încoronat,
Numai că el, în urmă, iară,
O să se-ntoarcă-n a lui țară.
10Totuși, feciorii lui, apoi,
Au să înceapă alt război.
O oaste mare va avea,
Care va fi asemenea
Precum apele râului
Ce au ieșit din matca lui.
Oastea aceasta adunată,
Precum o apă revărsată
Are să fie. Astfel, ea
Să-nainteze va putea.
În contra lui o să se suie
Și-l va împinge-n cetățuie
11Pe cel în miazăzi aflat.
Atunci acesta, mâniat,
Grabnic la luptă o să vie
Cu cel ce este la domnie
În miazănoapte așezat.
Oștirea ăstui împărat
Are să fie nimicită
De către oastea rânduită
De cel ce este împărat,
În miazăzi încoronat.
12Atuncea, împăratul are
A fi cuprins de îngâmfare
Și-o să doboare zece mii,
Dar nu va birui. Să știi
13Că împăratul cel aflat
În miazănoapte așezat,
Se va întoarce înapoi,
Căci oastea ce-o va strânge-apoi,
Va fi mai mare decât cea
Ce înainte o avea.
Dar după câțiva ani apoi,
El va fi gata de război.
Cu oastea lui, bine-narmată,
O să pornească de îndată,
Spre cel ce este așezat
În miazăzi, drept împărat.
14În acel timp, vor încerca
Mai mulți, de a se ridica
În contra celui așezat
În miazăzi ca împărat.
Atunci, alăturea de ei,
Veni-vor niște derbedei –
Chiar din al tău popor ieșiți –
Căci și ei fi-vor răzvrătiți,
Spre-a se-mplini vedenia.
Însă să știi că vor cădea.
15Cel care este împărat
În miazănoapte așezat
Va cuceri, pe negândite,
Cetățile cele-ntărite.
Când o să vină acea zi,
Oștirile din miazăzi,
Să țină piept nu vor putea.
Nici ele și de-asemenea
Nici floarea oamenilor care
În slujbă împăratu-i are,
Căci nimeni n-o să izbutească,
Atunci, să i se-mpotrivească.
16Cel ce-mpotriva lui pornește
Va face după cum dorește,
Căci n-o să fie nimenea,
Cari împotrivă să îi stea.
El se va îndrepta, de-odată,
Spre țara ‘ceea minunată.
În ea, are să se oprească
Și are ca să nimicească
Tot ce, în mâini, îi va cădea.
17Apoi, se va gândi să ia
Întreaga lui împărăție.
Astfel, la el are să vie,
Cu gânduri ce vor să se-arate
Precum că sunt gânduri curate.
El, prefăcut, are să fie,
Iar pe-a lui fiică, de soție
O să i-o dăruie, cu gând,
De-al pierde-apoi, cât mai curând;
Dar orișicum el va umbla,
Ăst lucru nu se va-ntâmpla.
Și planul n-o să-i izbutească.
18În urmă, are să privească
Înspre ostroavele acele
Și va lua multe din ele.
O căpetenie va veni,
Capăt să pună rușinii
Făcută de-mpăratu-acel
Și-o va întoarce peste el.
19De-asemeni, el se va uita
Spre țară și se va-ndrepta
Spre cetățuile pe care,
Întinsa lui țară le are.
Însă o să se poticnească
Și nimeni n-o să-l mai găsească
După ce, astfel, va cădea.
20Cel cari în locu-i o să stea,
Va pune, drept conducător –
În urmă – un asupritor.
Acesta, pus are să fie,
Pe partea din împărăție
Cari mai frumoasă se vădește.
Domnia lui nu dăinuiește,
Căci în câteva zile-apoi –
Fără mânie sau război –
El o să fie nimicit.
21Apoi, un om disprețuit,
În locul lui, o să domnească,
Fără putere-mpărătească.
El se va ridica de-odată
Și-astfel împărăția toată
O să o ia în stăpânire,
Numai prin a lui uneltire.
22Oștirea se va revărsa
Ca și un râu în fața sa,
Dar o să fie nimicită.
O căpetenie – vădită
A legământului – și ea,
Atunci, cu oastea, va cădea.
23După ce au să se unească
Cu el, el o să născocească
O viclenie: folosește
Puțină lume când pornește
Și totuși, o să biruiască.
24Apoi, o să se năpustească –
Fulgerător, pe negândite –
În locurile dovedite
Mai roditoare, în ținut.
Atuncea, el va fi făcut
Ceea ce nu au săvârșit
Părinții lui, când au trăit,
Precum și nici acel pe care,
Tată, al său părinte-l are.
Va-mpărți prada jefuită
Și bogăția dobândită;
La multe o să se gândească
Și planuri are să urzească
În contra cetățuilor.
Dar toate-acestea ține-vor
Numai o vreme, iar apoi,
25Se va găti pentru război.
O oaste mare-o să adune.
În fruntea ei, el se va pune,
Cu forța și mânia lui
Și-n contra împăratului
În miazăzi încoronat,
O să pornească-nverșunat.
Cel de la miazăzi, apoi,
O să se prindă în război,
Căci va avea o oaste mare
Ce-o să se dovedească tare.
Dar – după cum se va vedea –
Să țină piept, nu va putea,
Căci planuri rele se urzesc
Și împotrivă-i se vădesc.
26Cei cari, la masa lui, vor sta –
Și care se vor ospăta
Din ale lui bucate – sânt
Cei ce-au să-l vâre în mormânt.
Precum un râu – se va vedea –
Oastea-i se va împrăștia,
Iar numărul morților are
Să se vădească a fi mare.
27Cei doi – adică cei aflați
Pe jilțurile de-mpărați –
Doar rău să-și facă, vor căta.
Chiar la o masă de vor sta
Și împreună au să fie,
Își vor vorbi cu viclenie.
Însă nu au să izbutească
Și astfel are să sosească
Sfârșitul – cum e stabilit –
Numai la timpul potrivit.
28Când are să se-ntoarcă-apoi,
În a lui țară, înapoi,
Cu sine, mare bogăție
Va duce, însă, vrăjmășie
Va ține în inima lui,
În contra legământului
Cel sfânt și, împotrivă-i, el
Are ca să lucreze-astfel.
29Apoi, la vremea rânduită –
Mai din ‘nainte stabilită –
Are să se pornească iar,
Spre miazăzi, mânios. Dar,
De astă dată – ține minte –
Nu-i va mai merge ca-nainte.
30Niște corăbii vor veni
Cari, din Chitim, se vor porni.
Acestea vor înainta
Și împotriva lui vor sta.
El, deznădăjduit apoi,
Se va întoarce înapoi
Și o să fie – ne-ndoios –
Atuncea, foarte mânios,
Pe legământu-acela sfânt.
Îi va căta pe cei ce sânt
În contra legământului,
Să-i capete de partea lui.
Cu mâna-n sân, nu o să stea,
Pentru că el va încheia
Un pact, cu toți cei care sânt
Potrivnici ăstui legământ.
31O oaste, va trimite el,
Spurcând Locașul sfânt astfel
Și cetățuia, totodată.
Va face, jertfa necurmată
Să înceteze și va pune
A pustiirii urâciune,
În loc. O să se folosească
De lingușiri, s-ademenească
Pe cei cari, împotrivă, sânt,
Căci rupt-au legământul sfânt.
32Însă aceia din popor
Cari țin la Dumnezeul lor,
Atuncea se vor ține tari
Și au să facă isprăvi mari.
33Cei înțelepți, se va vedea
Că-nvățătură, au să dea
Mai multor oameni din popor.
În urmă, unii cădea-vor.
Pentru un timp, vor fi loviți
De sabie sau înghițiți
De flăcări. Alții au să cadă,
Jefuitorilor, drept pradă
Și vor ajunge ca să fie
Luați și duși iar, în robie.
34Când vor cădea, un ajutor
Are să li se deie lor.
Alăturea, au să le fie
Unii, doar din fățărnicie.
35Din rândul înțelepților –
În acel timp – mulți cădea-vor
Și astfel fi-vor încercați,
Albiți apoi, și curățați,
Până la vremea de sfârșit,
Așa precum s-a stabilit.
36Cel care-i împărat va face,
Atunci, numai precum îi place.
Se va-nălța și – negreșit –
Pe sine se va fi slăvit,
Cu mult mai mult decât toți cei
Care se cheamă dumnezei.
Lucruri neauzite, el
Are să spună despre Cel
Ce-i Dumnezeul tuturor
Și Domn al dumnezeilor.
Atunci, el o să propășească,
Până când o să se sfârșească
Timpul menit pentru mânie,
Căci împlinit are să fie
Totul, precum s-a stabilit,
Exact la timpul potrivit.
37De dumnezeii ce-i aveau
Părinții lui – pe când trăiau –
Seamă, nu o să țină el.
Seamă, nu va ținea – defel –
Nici de-a femeilor dorință,
Căci va găsi de cuviință,
Mai sus decât toți a se ține,
Slăvindu-se numai pe sine.
38Cinste va arăta mereu,
Pentru-al cetății dumnezeu,
Pe care nu îl cunoșteau
Părinții lui, pe când trăiau.
Acestui dumnezeu, el are
Să îi aducă cinste mare:
Argint și aur o să-i dea,
Lucruri de preț de-asemenea
Și pietre scumpe, tot mereu.
39Avându-l pe ăst dumnezeu
De partea lui, va lucra el
Și se va îndrepta, astfel,
În contra locurilor cari
Sunt întărite, fiind tari.
Cui îl va recunoaște, iată
Că mare cinste-i va fi dată:
Moșii are să dobândească
Și pus va fi el să domnească
Peste mulți oameni, negreșit.
40Însă, la vremea de sfârșit,
Cel care este împărat
În miazăzi încoronat,
Se va împunge-apoi, cu el.
În urmă, împăratul cel
Care se află așezat
În miazănoapte-nscăunat,
Ca o furtună o să vie,
Asupra lui. El o să fie,
De cai și care, întărit
Ș, de corăbii însoțit.
Va merge-asupra țării lui,
Precum apele râului
Ce se vor revărsa din matcă
Și-n jurul lor, totul, îneacă.
41El o să intre, dintr-odată,
În țara ‘ceea minunată
Și zeci de mii de oameni, pradă,
În gheara morții au să cadă,
Pentru că foarte mulți, în ea,
În acea vreme, vor cădea.
Edomul va avea scăpare
Și cu Moabul, după care
Fruntașii în Amon aflați,
Din mâna lui vor fi scăpați.
42Brațul el o să și-l întindă,
Țări felurite să cuprindă,
Și nici țara Egiptului
Nu va scăpa de mâna lui.
43Pe aurul și-argintul care
Țara Egiptului la are,
Pe lucrurile minunate
Și scumpe, în Egipt, aflate,
Precum și peste-ntreaga fire,
El o să pună stăpânire.
Au să-l urmeze Libienii
Precum și Etiopienii.
Cu mare-alai, ei au să vină
Și după el au să se țină.
44Veni-vor niște zvonuri care
Din miazănoapte vor apare,
Precum și de la răsărit.
Când el le va fi auzit,
Înspăimântat are să fie
Și va porni, plin de mânie,
Căci va voi să-i pedepsească
Pe mulți și să îi nimicească.
45Va-ntinde corturile lui –
Corturi ale palatului –
Pe locurile care sânt
Chiar între muntele cel sfânt
Și prea slăvit, și între mare.
Apoi, în locu-acela are
Să se arate-al său sfârșit.
Nimeni nu se va fi găsit
Ca să îi fie-alăturea,
Pentru ca ajutor să-i dea.”
Selectat acum:
Daniel 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Daniel 11
11
1„Anul întâi se dovedea,
De când Dariu împărățea.
Med era el, de al său neam.
În acel timp, la el eram,
Ca să-l ajut, să-l întăresc
Și sprijin să îi dăruiesc.
2Acum, tot adevărul – iată –
Am să-l dezvălui, de îndată.
În Persia, trei împărați
Au să mai fie-ncoronați.
Al patrulea, când o să vie,
Strânge mai multă bogăție
Decât toți ceilalți. Apoi când
Puternic se va simți stând –
Prin bogăția adunată –
Are-a se răscula, de-odată,
Contra împărăției care
Puterea Greciei o are.
3Dar un puternic împărat –
Viteaz – se va fi arătat
Și va domni în timpu-acel.
Putere o să aibă el,
Și astfel o să stăpânească
Așa precum o să voiască.
4Cum se va întări, de-odată,
La fel va fi și sfărâmată
Împărăția lui. Zdrobită
Are să fie și-mpărțită
În cele patru vânturi, dar
Nu între cei care apar
Urmași ai lui. N-o să mai fie,
Tare, a lui împărăție,
Precum sub el a fost odată,
Căci în bucăți va fi tăiată,
Dată fiind altora care
Nu sunt urmașii ce îi are.
5Acela care o să fie
Mai mare peste-mpărăție
În miazăzi, se va vedea
Cum că putere va avea.
Dar unul dintre-aceia cari
Se vor vădi ai lui mai mari,
Mai tare fi-va, decât el.
O mare-mpărăție-astfel
Va-ntemeia și-o să domnească.
6În urmă, au să se unească
Acele două-mpărății,
La numai câțiva ani, să știi.
Fata celui ce-i împărat
În miazăzi încoronat,
În miazănoapte o să vie,
Căci ea are a-i fi soție
Celui care s-a înălțat,
În miazănoapte, împărat.
În acest fel, fără-ndoială,
O să se facă o-nvoială.
Însă această încercare,
Ca mijloc de ajutorare,
Nici un folos nu va avea.
Alte-ncercări, de-asemenea –
Așa cum o să se vădească –
Nu vor putea să-i folosească.
Fata, la moarte, va fi dată
Apoi, la fel și al ei tată –
Cu tot alaiul ce-l avea –
Și cei ce s-au legat de ea.
7În locul ei, are să vină –
Chiar din aceeași rădăcină
Din care și ea a ieșit –
Un alt lăstar, deosebit.
Acesta va porni apoi,
Cu Siria, un greu război.
Împărăția cea aflată
În miazănoapte așezată,
În a lui mână, va cădea,
Să facă cu ea, ce va vrea,
Căci el va fi biruitor.
8Va ridica, din locul lor,
Oameni și în Egipt apoi,
Îi va muta, prinși de război.
De-asemenea, vor fi mutate
Și chipurile lor turnate,
Precum și toți idolii cei
Care le sunt lor, dumnezei.
Au să mai fie strămutate
Vasele scumpe, ce-s lucrate
Din aur și argint. Astfel,
În pace îl va lăsa el,
Vreo câțiva ani, pe cel aflat
În miazănoapte, împărat.
9Acesta însă – mai apoi –
O să pornească un război,
Cu cel ce este împărat
În miazăzi încoronat,
Numai că el, în urmă, iară,
O să se-ntoarcă-n a lui țară.
10Totuși, feciorii lui, apoi,
Au să înceapă alt război.
O oaste mare va avea,
Care va fi asemenea
Precum apele râului
Ce au ieșit din matca lui.
Oastea aceasta adunată,
Precum o apă revărsată
Are să fie. Astfel, ea
Să-nainteze va putea.
În contra lui o să se suie
Și-l va împinge-n cetățuie
11Pe cel în miazăzi aflat.
Atunci acesta, mâniat,
Grabnic la luptă o să vie
Cu cel ce este la domnie
În miazănoapte așezat.
Oștirea ăstui împărat
Are să fie nimicită
De către oastea rânduită
De cel ce este împărat,
În miazăzi încoronat.
12Atuncea, împăratul are
A fi cuprins de îngâmfare
Și-o să doboare zece mii,
Dar nu va birui. Să știi
13Că împăratul cel aflat
În miazănoapte așezat,
Se va întoarce înapoi,
Căci oastea ce-o va strânge-apoi,
Va fi mai mare decât cea
Ce înainte o avea.
Dar după câțiva ani apoi,
El va fi gata de război.
Cu oastea lui, bine-narmată,
O să pornească de îndată,
Spre cel ce este așezat
În miazăzi, drept împărat.
14În acel timp, vor încerca
Mai mulți, de a se ridica
În contra celui așezat
În miazăzi ca împărat.
Atunci, alăturea de ei,
Veni-vor niște derbedei –
Chiar din al tău popor ieșiți –
Căci și ei fi-vor răzvrătiți,
Spre-a se-mplini vedenia.
Însă să știi că vor cădea.
15Cel care este împărat
În miazănoapte așezat
Va cuceri, pe negândite,
Cetățile cele-ntărite.
Când o să vină acea zi,
Oștirile din miazăzi,
Să țină piept nu vor putea.
Nici ele și de-asemenea
Nici floarea oamenilor care
În slujbă împăratu-i are,
Căci nimeni n-o să izbutească,
Atunci, să i se-mpotrivească.
16Cel ce-mpotriva lui pornește
Va face după cum dorește,
Căci n-o să fie nimenea,
Cari împotrivă să îi stea.
El se va îndrepta, de-odată,
Spre țara ‘ceea minunată.
În ea, are să se oprească
Și are ca să nimicească
Tot ce, în mâini, îi va cădea.
17Apoi, se va gândi să ia
Întreaga lui împărăție.
Astfel, la el are să vie,
Cu gânduri ce vor să se-arate
Precum că sunt gânduri curate.
El, prefăcut, are să fie,
Iar pe-a lui fiică, de soție
O să i-o dăruie, cu gând,
De-al pierde-apoi, cât mai curând;
Dar orișicum el va umbla,
Ăst lucru nu se va-ntâmpla.
Și planul n-o să-i izbutească.
18În urmă, are să privească
Înspre ostroavele acele
Și va lua multe din ele.
O căpetenie va veni,
Capăt să pună rușinii
Făcută de-mpăratu-acel
Și-o va întoarce peste el.
19De-asemeni, el se va uita
Spre țară și se va-ndrepta
Spre cetățuile pe care,
Întinsa lui țară le are.
Însă o să se poticnească
Și nimeni n-o să-l mai găsească
După ce, astfel, va cădea.
20Cel cari în locu-i o să stea,
Va pune, drept conducător –
În urmă – un asupritor.
Acesta, pus are să fie,
Pe partea din împărăție
Cari mai frumoasă se vădește.
Domnia lui nu dăinuiește,
Căci în câteva zile-apoi –
Fără mânie sau război –
El o să fie nimicit.
21Apoi, un om disprețuit,
În locul lui, o să domnească,
Fără putere-mpărătească.
El se va ridica de-odată
Și-astfel împărăția toată
O să o ia în stăpânire,
Numai prin a lui uneltire.
22Oștirea se va revărsa
Ca și un râu în fața sa,
Dar o să fie nimicită.
O căpetenie – vădită
A legământului – și ea,
Atunci, cu oastea, va cădea.
23După ce au să se unească
Cu el, el o să născocească
O viclenie: folosește
Puțină lume când pornește
Și totuși, o să biruiască.
24Apoi, o să se năpustească –
Fulgerător, pe negândite –
În locurile dovedite
Mai roditoare, în ținut.
Atuncea, el va fi făcut
Ceea ce nu au săvârșit
Părinții lui, când au trăit,
Precum și nici acel pe care,
Tată, al său părinte-l are.
Va-mpărți prada jefuită
Și bogăția dobândită;
La multe o să se gândească
Și planuri are să urzească
În contra cetățuilor.
Dar toate-acestea ține-vor
Numai o vreme, iar apoi,
25Se va găti pentru război.
O oaste mare-o să adune.
În fruntea ei, el se va pune,
Cu forța și mânia lui
Și-n contra împăratului
În miazăzi încoronat,
O să pornească-nverșunat.
Cel de la miazăzi, apoi,
O să se prindă în război,
Căci va avea o oaste mare
Ce-o să se dovedească tare.
Dar – după cum se va vedea –
Să țină piept, nu va putea,
Căci planuri rele se urzesc
Și împotrivă-i se vădesc.
26Cei cari, la masa lui, vor sta –
Și care se vor ospăta
Din ale lui bucate – sânt
Cei ce-au să-l vâre în mormânt.
Precum un râu – se va vedea –
Oastea-i se va împrăștia,
Iar numărul morților are
Să se vădească a fi mare.
27Cei doi – adică cei aflați
Pe jilțurile de-mpărați –
Doar rău să-și facă, vor căta.
Chiar la o masă de vor sta
Și împreună au să fie,
Își vor vorbi cu viclenie.
Însă nu au să izbutească
Și astfel are să sosească
Sfârșitul – cum e stabilit –
Numai la timpul potrivit.
28Când are să se-ntoarcă-apoi,
În a lui țară, înapoi,
Cu sine, mare bogăție
Va duce, însă, vrăjmășie
Va ține în inima lui,
În contra legământului
Cel sfânt și, împotrivă-i, el
Are ca să lucreze-astfel.
29Apoi, la vremea rânduită –
Mai din ‘nainte stabilită –
Are să se pornească iar,
Spre miazăzi, mânios. Dar,
De astă dată – ține minte –
Nu-i va mai merge ca-nainte.
30Niște corăbii vor veni
Cari, din Chitim, se vor porni.
Acestea vor înainta
Și împotriva lui vor sta.
El, deznădăjduit apoi,
Se va întoarce înapoi
Și o să fie – ne-ndoios –
Atuncea, foarte mânios,
Pe legământu-acela sfânt.
Îi va căta pe cei ce sânt
În contra legământului,
Să-i capete de partea lui.
Cu mâna-n sân, nu o să stea,
Pentru că el va încheia
Un pact, cu toți cei care sânt
Potrivnici ăstui legământ.
31O oaste, va trimite el,
Spurcând Locașul sfânt astfel
Și cetățuia, totodată.
Va face, jertfa necurmată
Să înceteze și va pune
A pustiirii urâciune,
În loc. O să se folosească
De lingușiri, s-ademenească
Pe cei cari, împotrivă, sânt,
Căci rupt-au legământul sfânt.
32Însă aceia din popor
Cari țin la Dumnezeul lor,
Atuncea se vor ține tari
Și au să facă isprăvi mari.
33Cei înțelepți, se va vedea
Că-nvățătură, au să dea
Mai multor oameni din popor.
În urmă, unii cădea-vor.
Pentru un timp, vor fi loviți
De sabie sau înghițiți
De flăcări. Alții au să cadă,
Jefuitorilor, drept pradă
Și vor ajunge ca să fie
Luați și duși iar, în robie.
34Când vor cădea, un ajutor
Are să li se deie lor.
Alăturea, au să le fie
Unii, doar din fățărnicie.
35Din rândul înțelepților –
În acel timp – mulți cădea-vor
Și astfel fi-vor încercați,
Albiți apoi, și curățați,
Până la vremea de sfârșit,
Așa precum s-a stabilit.
36Cel care-i împărat va face,
Atunci, numai precum îi place.
Se va-nălța și – negreșit –
Pe sine se va fi slăvit,
Cu mult mai mult decât toți cei
Care se cheamă dumnezei.
Lucruri neauzite, el
Are să spună despre Cel
Ce-i Dumnezeul tuturor
Și Domn al dumnezeilor.
Atunci, el o să propășească,
Până când o să se sfârșească
Timpul menit pentru mânie,
Căci împlinit are să fie
Totul, precum s-a stabilit,
Exact la timpul potrivit.
37De dumnezeii ce-i aveau
Părinții lui – pe când trăiau –
Seamă, nu o să țină el.
Seamă, nu va ținea – defel –
Nici de-a femeilor dorință,
Căci va găsi de cuviință,
Mai sus decât toți a se ține,
Slăvindu-se numai pe sine.
38Cinste va arăta mereu,
Pentru-al cetății dumnezeu,
Pe care nu îl cunoșteau
Părinții lui, pe când trăiau.
Acestui dumnezeu, el are
Să îi aducă cinste mare:
Argint și aur o să-i dea,
Lucruri de preț de-asemenea
Și pietre scumpe, tot mereu.
39Avându-l pe ăst dumnezeu
De partea lui, va lucra el
Și se va îndrepta, astfel,
În contra locurilor cari
Sunt întărite, fiind tari.
Cui îl va recunoaște, iată
Că mare cinste-i va fi dată:
Moșii are să dobândească
Și pus va fi el să domnească
Peste mulți oameni, negreșit.
40Însă, la vremea de sfârșit,
Cel care este împărat
În miazăzi încoronat,
Se va împunge-apoi, cu el.
În urmă, împăratul cel
Care se află așezat
În miazănoapte-nscăunat,
Ca o furtună o să vie,
Asupra lui. El o să fie,
De cai și care, întărit
Ș, de corăbii însoțit.
Va merge-asupra țării lui,
Precum apele râului
Ce se vor revărsa din matcă
Și-n jurul lor, totul, îneacă.
41El o să intre, dintr-odată,
În țara ‘ceea minunată
Și zeci de mii de oameni, pradă,
În gheara morții au să cadă,
Pentru că foarte mulți, în ea,
În acea vreme, vor cădea.
Edomul va avea scăpare
Și cu Moabul, după care
Fruntașii în Amon aflați,
Din mâna lui vor fi scăpați.
42Brațul el o să și-l întindă,
Țări felurite să cuprindă,
Și nici țara Egiptului
Nu va scăpa de mâna lui.
43Pe aurul și-argintul care
Țara Egiptului la are,
Pe lucrurile minunate
Și scumpe, în Egipt, aflate,
Precum și peste-ntreaga fire,
El o să pună stăpânire.
Au să-l urmeze Libienii
Precum și Etiopienii.
Cu mare-alai, ei au să vină
Și după el au să se țină.
44Veni-vor niște zvonuri care
Din miazănoapte vor apare,
Precum și de la răsărit.
Când el le va fi auzit,
Înspăimântat are să fie
Și va porni, plin de mânie,
Căci va voi să-i pedepsească
Pe mulți și să îi nimicească.
45Va-ntinde corturile lui –
Corturi ale palatului –
Pe locurile care sânt
Chiar între muntele cel sfânt
Și prea slăvit, și între mare.
Apoi, în locu-acela are
Să se arate-al său sfârșit.
Nimeni nu se va fi găsit
Ca să îi fie-alăturea,
Pentru ca ajutor să-i dea.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca