Îndată, împăratului, Cel cari Șadrac era chemat, Fiind și de Meșac urmat, Precum și de acela care Drept Abed-Nego, nume, are, Aceste vorbe i le-au spus: „Iată, la cele de mai sus, Nevoie de-ați răspunde-apoi, Să știi dar că nu avem noi. Cel ce-i al nostru Dumnezeu – Căruia Îi slujim mereu – Ne poate scoate din cuptor, Din mijlocul flăcărilor, Iar din a ta mână, pe noi, Tot El o să ne scoată-apoi. Chiar dacă din cuptoru-aprins Nu ne va scoate, înadins, Noi tot nu-i vom sluji pe cei Care-ți sunt ție dumnezei, Și nici n-aducem închinare În fața chipului pe care L-ai înălțat și am văzut Că tu, din aur, l-ai făcut!”
Citește Daniel 3
Partajează
Compară toate versiunile: Daniel 3:16-18
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri