YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronomul 27

27
BINECUVÂNTĂRI ȘI BLESTEME
Legea să se scrie și să se citească
1Moise – și-alăturea de el,
Bătrânii toți din Israel –
Poporului, i-au poruncit:
„Păziți tot ceea ce-ați primit:
Poruncile ce vi s-au dat,
Pe care azi le-ați căpătat!
2Când de Iordan, veți trece voi,
Intrând în țara voastră-apoi –
Pe care-al vostru Dumnezeu
V-o dă s-o stăpâniți mereu –
Voi, pietre mari, să adunați
Pe care să le ridicați,
Iar după ce o să sfârșiți,
Cu var, o să le tencuiți.
3Pe-aceste pietre adunate,
În urmă, fi-vor încrustate
Toate cuvintele pe care
Această lege-acum le are.
Când de Iordan, veți trece voi,
Să faceți tot ce v-am spus noi,
În țara pe cari Dumnezeu
V-o dă s-o stăpâniți mereu –
În țara pe-al cărei pământ,
Lapte și miere, știți că sânt,
Precum promis-a Dumnezeu,
Părinților voștri, mereu.
4Când de Iordan, veți trece voi,
Pe muntele Ebal apoi,
Pietrele vreau să le-adunați
Și-acolo să le ridicați;
Iar după ce o să sfârșiți,
Cu var o să le tencuiți,
Așa precum vă poruncesc
Eu, azi, aici, când vă vorbesc.
5Acolo, trebuie să știți
Că un altar o să zidiți
Care va fi al Domnului.
În pietrele altarului,
Cu dalta, voi să nu ciopliți,
Căci iată că sunteți opriți
Ca peste pietrele din el
Să treceți fierul, în vreun fel.
6Deci pietre-ntregi să adunați,
Atunci când o să ridicați
Altarul, pentru Dumnezeu.
Arderi de tot, va da, mereu,
Pentru al vostru Domn, în dar,
Poporul, pe al Său altar.
7Jertfe de mulțumire, voi
O să aduceți; iar apoi,
În fața Domnului să stați –
Acolo – să vă bucurați.
8Pe pietrele ăstui altar,
Legea s-o scrieți așadar –
Cuvintele ce le-ați primit –
Săpat adânc și deslușit.”
9Moise, de preoți însoțit –
Care erau din neam Levit –
Către poporul adunat
În fața sa, a cuvântat:
„Israele, să iei aminte
Și să asculți aste cuvinte!
Astăzi, în fața Domnului,
Tu te-ai făcut popor al Lui.
10Să umbli după Domnul tău
Și să asculți de glasul Său.
Să împlinești, neîncetat,
Poruncile ce ți le-a dat;
Păzește legea Domnului,
Și toată rânduiala Lui.
Din partea Lui, azi, îți vorbesc
Și toate ți le dăruiesc:
Porunca, legea, să se știe
Că astăzi, eu ți le-am dat ție!”
Binecuvântările de pe muntele Garizim și blestemele de pe muntele Ebal
11Tot în aceeași zi, atunci,
Moise-a mai dat niște porunci,
Poporului care a stat
În jurul său și-a ascultat:
12„Iată ce trebuie făcut,
După ce voi veți fi trecut
De apele Iordanului:
Urcați pe creasta muntelui
Care – așa după cum știm,
Cu toți – se cheamă Garizim.
Primul cari se va fi suit
E Simeon. Va fi-nsoțit
De Levi, Iuda, Isahar,
De Beniamin și Iosif doar;
Pe munte, ei să se așeze
Și-apoi, să binecuvinteze
Întreg poporul adunat.
13În ăst timp, se va fi urcat
Ruben – cari fi-va însoțit
De Gad, Așer și negreșit,
De Zabulon, Dan, după care
Neftali, ca să vină, are –
Pe muntele Ebal numit,
De unde ei vor fi rostit
Blestemu-n fața tuturor.
14Atunci, neamul Leviților
O să vorbească, cu glas tare,
Pentru întreaga adunare
A fiilor lui Israel,
Și au să spună-n acest fel:
15„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce și-a turnat
Un chip – sau cel ce a-ndrăznit
Să-și făurească chip cioplit –
Căci urâciuni vor fi mereu
Pentru al nostru Dumnezeu,
Un lucru care a ieșit
Din mâini de meșter și pitit
A fost apoi, în loc ascuns!”
Poporu-ntreg să dea răspuns:
Prin „Amin!”, el să întărească
Blestemul ce-o să se rostească.
16„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
Ca pe părinți să-i ocolească –
Adică să-i nesocotească!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
17„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
De a-i muta aproapelui,
Hotarele moșiei lui!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
18„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat,
Pe orb, ca să îl amăgească,
Pe drum, ca să se rătăcească!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări, cuvântul lor.
19„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
Ca să atingă dreptul care,
Străinul, printre voi, îl are,
Dreptul orfanului apoi,
Sau văduvelor de la voi!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
20„Întotdeauna, blestemat
Va fi cel care s-a culcat
Cu o femeie ce-o să fie,
Pentru al său tată, soție!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
21„Mereu, să fie blestemat
Cel ce, cu vite, s-a culcat!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări, cuvântul lor.
22„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce s-a culcat,
Cu sora lui, cari se arată
A fi a mamei sale fată,
Sau cu acea soră pe care,
Drept fiică, tatăl său o are!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
23„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce s-a culcat
Cu sora lui!” Al tău popor,
„Amin!”, la va răspunde, lor.
24„Mereu, să fie blestemat
Cel ce-n ascuns a cutezat,
Aproapele, să își lovească!”
„Amin!”, poporul să rostească.
25„Întotdeauna, blestemat,
Va fi cel care-a cutezat
Ca sângele neprihănit
Să-l verse, pentr-un dar primit!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
26„Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
A nu-mplini aste cuvinte
Cari, azi, vă sunt puse-n ‘nainte,
Prin legea care vi s-a dat!”
Prin „Amin!”, va răspunde-ndat’,
Atunci, al tău întreg popor
Spre-a întări vorbirea lor.”

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te