Deuteronomul 29
29
Înnoirea legământului
1Iată cuvintele ce sânt
Cuprinse-n acel legământ
De care Domnul I-a vorbit,
Lui Moise, când i-a poruncit
Ca să-l încheie – pentru El –
Cu toți fiii lui Israel,
În al Moabului ținut,
Afară de cel ce-i făcut –
După porunca Domnului –
La muntele Horebului.
2Moise, poporul, a chemat
Și-apoi astfel, a cuvântat:
„Mereu, cu toții ați văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Cu Faraon, cu toți ai lui
Și cu țara Egiptului.
3Mari încercări, voi ați privit,
Minuni cum nu s-au pomenit
Și semne multe, despre care,
Vă spun: n-au fost nicicând sub soare.
4Dar Domnul, minte, nu va dat
Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat
Să înțelegeți; nu aveți
Nici ochi cu care să vedeți;
Și nici urechi de auzit,
Voi, până astăzi, n-ați primit.
5Totuși, El zice: „V-am purtat,
Un timp foarte îndelungat –
Care, în ani, dă patruzeci –
Pe-ale pustiului poteci.
Straiul ce l-ați avut pe voi
Nu s-a-nvechit deloc; apoi
Și încălțările purtate,
La fel de noi, au fost păstrate.
6N-ați mâncat pâine, n-ați avut
Vin, băuturi tari, de băut,
Ca să cunoașteți că, mereu,
Eu vă sunt Domn și Dumnezeu.”
7În locu-acesta, la sfârșit,
Noi am ajuns și ne-am oprit.
Aici era-mpărat Sihon –
Care domnea peste Hesbon –
Și Og, care, ca împărat,
Era-n Basan înscăunat.
Ei, să se bată, au voit
Și înainte ne-au ieșit.
Însă, așa cum ați văzut,
Până la urmă, i-am bătut
8Și-ale lor țări, noi le-am luat.
Apoi, din ele, eu am dat
O parte, Rubeniților;
Alta apoi, Gadiților;
Iar jumătate din Manase,
A căpătat ce mai rămase.
9Toate cuvintele ce sânt
Cuprinse în ăst legământ,
Neîncetat, să le-mpliniți
Ca să puteți să izbutiți
În tot ceea ce-o să lucrați.
10În fața Domnului, azi, stați:
Voi, capii semințiilor
Și căpitanii oștilor,
Bătrânii toți din Israel,
Bărbații ce-au ieșit din el,
11Copii, neveste, iar apoi
Străinul care e la voi –
De la cel cari s-a ocupat
Doar de al lemnelor tăiat,
Pân’ la cel care, apă, scoate
Și la cel cari face de toate.
12Acum, aici, voi așteptați,
În legământ, ca să intrați
Cu-al vostru Domn. Ăst legământ
Este făcut cu jurământ,
Iar Domnul vostru vrea, apoi,
Să îl încheie, azi, cu voi,
13Ca să Îi fiți popor al Lui,
Iar El, Domnul poporului –
Așa cum a făgăduit
Când cu Avram El a vorbit,
Când cu Isac de vorbă-a stat
Și când lui Iacov i-a jurat.
14Iată că Dumnezeu Cel Sfânt
Va încheia, ăst legământ,
În astă zi, nu doar cu voi,
15Ci și cu cei care, prin noi,
Astăzi, aicea, se găsesc,
Cât și cu cei care lipsesc
Acum – când noi ne adunăm –
Ca-n fața Domnului să stăm.”
Binecuvântarea și blestemul înnoite
16„Cu toții știți cum locuiam
Când în Egipt noi ne aflam.
De-asemenea, voi ați văzut
Cum, printre neamuri, am trecut.
17Văzut-ați câtă urâciune
Pot idolii lor să adune:
Din lemn și piatră sunt lucrați,
Din aur și argint turnați.
18Să n-aveți, printre voi, aflat,
Vreun om – femeie sau bărbat –
Și nici familie să nu fie,
De-asemeni nici o seminție
În care-o inimă-ncuiată
Să fie și să vă abată –
Adică să Îl părăsiți
Pe Domnul nost’ – și să slujiți
La dumnezeii care sânt
Ai altor neamuri, pe pământ.
Să nu se afle printre voi,
O rădăcină care-apoi,
Otravă, are să vă dea
Și cu pelin, de-asemenea.
19Nimeni, după ce-a auzit
Cuvintele ce s-au rostit –
Cuvintele ce s-au aflat
În legământul încheiat
Cu jurământ – să n-aibă gând
Ca să se laude, zicând:
„Iată, de-acum, voi avea pace,
Indiferent de ce voi face,
Chiar dacă, să urmez aș vrea,
Pornirea din inima mea,
Chiar dacă setea o să-mi fie
Astâmpărată în beție.”
20Cel cari, astfel, va cugeta,
Iertare nu va căpăta
Nicicând, din partea Domnului.
Atuncea, gelozia Lui
Și cu mânia Sa-nfocată
Se vor aprinde dintr-odată,
În contra omului acel
Și au să cadă, peste el,
Toate blestemurile zise,
Care în astă carte-s scrise.
Domnul va șterge al său nume,
În felu-acesta, de pe lume.
21Din semințiile pe care
Poporul Israel le are,
Domnu-l va scoate pe acel
Care va face-n acest fel.
Omul acela – ne-ndoios –
Înspre pieire va fi scos,
Din mijlocul poporului,
Căci vor veni asupra lui,
Toate blestemele promise
Cari în a legii carte-s scrise.
22Vârsta de oameni ce-au să vie,
Străinii care au să fie
Din alte țări veniți la voi,
Copiii voștri mai apoi –
Văzând numărul bolilor
Precum și al urgiilor
Cu care Dumnezeu lovește
Țara pe cari vi-o dăruiește,
23Pucioasa, sarea, focul care
Se va întinde, ca o mare,
Peste întreg acest ținut
Încât nu va mai fi văzut
Un fir de iarbă să mai crească,
Sămânță care să rodească
Întocmai cum s-a întâmplat
În vremea-n care s-au surpat
Sodoma și Gomora care
Plătit-au pentru-a lor purtare,
Adma apoi și Țeboim
Cari nimicite-au fost, cum știm,
De către-a Domnului mânie
Și de a Lui mare urgie –
24Popoarele, toți, îngroziți,
Vor întreba, nedumeriți:
„Oare de ce, Domnu-a făcut,
Acestei țări, tot ce-am văzut?
Oare de ce, astă mânie?
De ce-a vărsat astă urgie?”
25Răspuns, atunci au să primească
Și au ca să se lămurească:
„Acest popor a părăsit
Pe Domnul și-a nesocotit
Cuvântul legământului,
Pe care, Dumnezeul lui –
Și al părinților ce-i are –
L-a încheiat când, cu braț tare –
El – din Egipt, l-a scos afară
Dându-i în dar, această țară.
26Poporu-acesta e lovit,
Căci el s-a dus și a slujit
În urmă, altor dumnezei
Și-apoi s-a închinat la ei.
Pe-aceia nu i-a cunoscut,
Părinții lor nu i-au știut,
Iar Domnul, voie, nu le-a dat.
Totuși, el nu L-a ascultat.
27De-aceea, Domnul Și-a aprins
Mânia care a cuprins
Întreaga țară și-au căzut
Blestemele ce s-au trecut
În astă carte, peste ea,
Pe neamul care-o locuia.
28Pe oamenii ăstui popor,
Domnul i-a smuls din țara lor,
În mare grabă, cu mânie
Ce răspândea, în jur, urgie.
În altă țară, i-a mutat
Și-acolo, până azi, au stat.”
29Lucruri care ascunse sânt,
Sunt ale Domnului Cel Sfânt –
Căci al nost’ Domn și Dumnezeu
Le ține, pentru El, mereu;
Iar cele ce-s descoperite
Sunt pentru noi, doar, dăruite,
Pentru copiii ce-au să vie
Pe urma noastră – pe vecie –
Spre a-mplini și-a înțelege
Cuvântul scris, în astă lege.”
Selectat acum:
Deuteronomul 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Deuteronomul 29
29
Înnoirea legământului
1Iată cuvintele ce sânt
Cuprinse-n acel legământ
De care Domnul I-a vorbit,
Lui Moise, când i-a poruncit
Ca să-l încheie – pentru El –
Cu toți fiii lui Israel,
În al Moabului ținut,
Afară de cel ce-i făcut –
După porunca Domnului –
La muntele Horebului.
2Moise, poporul, a chemat
Și-apoi astfel, a cuvântat:
„Mereu, cu toții ați văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Cu Faraon, cu toți ai lui
Și cu țara Egiptului.
3Mari încercări, voi ați privit,
Minuni cum nu s-au pomenit
Și semne multe, despre care,
Vă spun: n-au fost nicicând sub soare.
4Dar Domnul, minte, nu va dat
Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat
Să înțelegeți; nu aveți
Nici ochi cu care să vedeți;
Și nici urechi de auzit,
Voi, până astăzi, n-ați primit.
5Totuși, El zice: „V-am purtat,
Un timp foarte îndelungat –
Care, în ani, dă patruzeci –
Pe-ale pustiului poteci.
Straiul ce l-ați avut pe voi
Nu s-a-nvechit deloc; apoi
Și încălțările purtate,
La fel de noi, au fost păstrate.
6N-ați mâncat pâine, n-ați avut
Vin, băuturi tari, de băut,
Ca să cunoașteți că, mereu,
Eu vă sunt Domn și Dumnezeu.”
7În locu-acesta, la sfârșit,
Noi am ajuns și ne-am oprit.
Aici era-mpărat Sihon –
Care domnea peste Hesbon –
Și Og, care, ca împărat,
Era-n Basan înscăunat.
Ei, să se bată, au voit
Și înainte ne-au ieșit.
Însă, așa cum ați văzut,
Până la urmă, i-am bătut
8Și-ale lor țări, noi le-am luat.
Apoi, din ele, eu am dat
O parte, Rubeniților;
Alta apoi, Gadiților;
Iar jumătate din Manase,
A căpătat ce mai rămase.
9Toate cuvintele ce sânt
Cuprinse în ăst legământ,
Neîncetat, să le-mpliniți
Ca să puteți să izbutiți
În tot ceea ce-o să lucrați.
10În fața Domnului, azi, stați:
Voi, capii semințiilor
Și căpitanii oștilor,
Bătrânii toți din Israel,
Bărbații ce-au ieșit din el,
11Copii, neveste, iar apoi
Străinul care e la voi –
De la cel cari s-a ocupat
Doar de al lemnelor tăiat,
Pân’ la cel care, apă, scoate
Și la cel cari face de toate.
12Acum, aici, voi așteptați,
În legământ, ca să intrați
Cu-al vostru Domn. Ăst legământ
Este făcut cu jurământ,
Iar Domnul vostru vrea, apoi,
Să îl încheie, azi, cu voi,
13Ca să Îi fiți popor al Lui,
Iar El, Domnul poporului –
Așa cum a făgăduit
Când cu Avram El a vorbit,
Când cu Isac de vorbă-a stat
Și când lui Iacov i-a jurat.
14Iată că Dumnezeu Cel Sfânt
Va încheia, ăst legământ,
În astă zi, nu doar cu voi,
15Ci și cu cei care, prin noi,
Astăzi, aicea, se găsesc,
Cât și cu cei care lipsesc
Acum – când noi ne adunăm –
Ca-n fața Domnului să stăm.”
Binecuvântarea și blestemul înnoite
16„Cu toții știți cum locuiam
Când în Egipt noi ne aflam.
De-asemenea, voi ați văzut
Cum, printre neamuri, am trecut.
17Văzut-ați câtă urâciune
Pot idolii lor să adune:
Din lemn și piatră sunt lucrați,
Din aur și argint turnați.
18Să n-aveți, printre voi, aflat,
Vreun om – femeie sau bărbat –
Și nici familie să nu fie,
De-asemeni nici o seminție
În care-o inimă-ncuiată
Să fie și să vă abată –
Adică să Îl părăsiți
Pe Domnul nost’ – și să slujiți
La dumnezeii care sânt
Ai altor neamuri, pe pământ.
Să nu se afle printre voi,
O rădăcină care-apoi,
Otravă, are să vă dea
Și cu pelin, de-asemenea.
19Nimeni, după ce-a auzit
Cuvintele ce s-au rostit –
Cuvintele ce s-au aflat
În legământul încheiat
Cu jurământ – să n-aibă gând
Ca să se laude, zicând:
„Iată, de-acum, voi avea pace,
Indiferent de ce voi face,
Chiar dacă, să urmez aș vrea,
Pornirea din inima mea,
Chiar dacă setea o să-mi fie
Astâmpărată în beție.”
20Cel cari, astfel, va cugeta,
Iertare nu va căpăta
Nicicând, din partea Domnului.
Atuncea, gelozia Lui
Și cu mânia Sa-nfocată
Se vor aprinde dintr-odată,
În contra omului acel
Și au să cadă, peste el,
Toate blestemurile zise,
Care în astă carte-s scrise.
Domnul va șterge al său nume,
În felu-acesta, de pe lume.
21Din semințiile pe care
Poporul Israel le are,
Domnu-l va scoate pe acel
Care va face-n acest fel.
Omul acela – ne-ndoios –
Înspre pieire va fi scos,
Din mijlocul poporului,
Căci vor veni asupra lui,
Toate blestemele promise
Cari în a legii carte-s scrise.
22Vârsta de oameni ce-au să vie,
Străinii care au să fie
Din alte țări veniți la voi,
Copiii voștri mai apoi –
Văzând numărul bolilor
Precum și al urgiilor
Cu care Dumnezeu lovește
Țara pe cari vi-o dăruiește,
23Pucioasa, sarea, focul care
Se va întinde, ca o mare,
Peste întreg acest ținut
Încât nu va mai fi văzut
Un fir de iarbă să mai crească,
Sămânță care să rodească
Întocmai cum s-a întâmplat
În vremea-n care s-au surpat
Sodoma și Gomora care
Plătit-au pentru-a lor purtare,
Adma apoi și Țeboim
Cari nimicite-au fost, cum știm,
De către-a Domnului mânie
Și de a Lui mare urgie –
24Popoarele, toți, îngroziți,
Vor întreba, nedumeriți:
„Oare de ce, Domnu-a făcut,
Acestei țări, tot ce-am văzut?
Oare de ce, astă mânie?
De ce-a vărsat astă urgie?”
25Răspuns, atunci au să primească
Și au ca să se lămurească:
„Acest popor a părăsit
Pe Domnul și-a nesocotit
Cuvântul legământului,
Pe care, Dumnezeul lui –
Și al părinților ce-i are –
L-a încheiat când, cu braț tare –
El – din Egipt, l-a scos afară
Dându-i în dar, această țară.
26Poporu-acesta e lovit,
Căci el s-a dus și a slujit
În urmă, altor dumnezei
Și-apoi s-a închinat la ei.
Pe-aceia nu i-a cunoscut,
Părinții lor nu i-au știut,
Iar Domnul, voie, nu le-a dat.
Totuși, el nu L-a ascultat.
27De-aceea, Domnul Și-a aprins
Mânia care a cuprins
Întreaga țară și-au căzut
Blestemele ce s-au trecut
În astă carte, peste ea,
Pe neamul care-o locuia.
28Pe oamenii ăstui popor,
Domnul i-a smuls din țara lor,
În mare grabă, cu mânie
Ce răspândea, în jur, urgie.
În altă țară, i-a mutat
Și-acolo, până azi, au stat.”
29Lucruri care ascunse sânt,
Sunt ale Domnului Cel Sfânt –
Căci al nost’ Domn și Dumnezeu
Le ține, pentru El, mereu;
Iar cele ce-s descoperite
Sunt pentru noi, doar, dăruite,
Pentru copiii ce-au să vie
Pe urma noastră – pe vecie –
Spre a-mplini și-a înțelege
Cuvântul scris, în astă lege.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca