Să îți cinstești tatăl și mama,
Căci doar așa – ia bine seama –
Vei dobândi, pe negândite,
În lume, zile fericite,
Iar anii vieții ți-i lungești,
În țara care o primești –
Pe care Domnul ți-o dă ție.
Să nu ucizi; iar de curvie,
Va trebui să te ferești.
De-asemeni, să nu preacurvești.
Să nu furi de la nimenea;
În urmă, grijă vei avea
Ca strâmb, să nu mărturisești
Voind să-ți învinovățești
Aproapele – seamănul tău.
Să nu poftești ce e al său:
Să nu poftești la casa lui,
Nici la nevasta omului;
Să nu poftești, în gândul tău,
Roabă sau rob, ori boul său;
Măgarul lui, să nu-l poftești
Și-asemenea, să nu dorești
Vreun lucru care e al său –
Care-i al seamănului tău.”
Aceste vorbe, le-a rostit
Domnul, când vouă va vorbit,
Pe muntele Horebului,
Șezând în para focului,
Fiind, de nor, înconjurat
Și-n neguri dese, îmbrăcat.
Voi toți, atunci, ați auzit
Cuvintele ce le-a rostit –
N-a fost nimic adăugat.
Totul în piatră-a fost săpat,
Iar tablele acele-apoi,
Mi le-a dat mie, pentru voi.
Atuncea când ați auzit
Glasul cel care a venit
Din întunericul întins,
Când muntele era aprins,
Ai voști’ bătrâni și cu cei cari,
În seminții, erau mai mari,
De mine s-au apropiat
Și-n acest fel au cuvântat:
„Acum, prin voia Domnului,
Noi am privit la slava Lui
Și glasul Său l-am auzit,
Din para focului ieșit.
Azi, auzit-am al Său glas
Și totuși, vii, noi am rămas.
Cu o-ntrebare noi venim:
De ce trebuie să murim?
Căci ăst foc mare, negreșit,
Pe toți ne va fi mistuit;
Iar dacă noi mai auzim,
Glasul lui Dumnezeu, pierim.
Într-adevăr, e cineva,
Care a auzit, cândva,
Al Domnului Cel Viu cuvânt,
Și să nu intre în mormânt?
A auzit oare-al Său glas
Și totuși, viu, să fi rămas,
Privind la para focului
Și ascultând vorbirea Lui?
Iată ce vrem noi, de la tine:
Apropie-te tu, mai bine,
De-al nostru Domn. Porunca Lui,
Să vii apoi și să ne-o spui.
Vom asculta ce îți va spune
Domnul și toți ne vom supune,
Făcând precum a poruncit.”
Domnul, pe voi, v-a auzit
Și-n urmă, El a cuvântat:
„Iată că Eu am ascultat
Ce-au zis cei care-au fost la tine.
Să știi că tot ce-au spus, e bine.
O! Numai de le-ar rămânea,
Mereu, în inimi, frica Mea,
Și să-mplinească, negreșit,
Tot ceea ce le-am poruncit,
Ca astfel fericiți să fie
Și ei și-ai lor fii, pe vecie!
Du-te și spune-le: „Plecați!
La corturi, să vă înturnați!”.
Dar tu rămâi, aici, cu Mine,
Căci Eu am să le dau – prin tine –
Porunci și rânduieli și legi.
Tu trebuie să le-nțelegi
Și să-i înveți să le-mplinească,
În țara ce au s-o primească.”
Luați dar, seama! Negreșit,
Să faceți tot ce-a poruncit
Al vostru Dumnezeu, acum.
Nu vă abateți, nicidecum,
Din drumul Său, spre dreapta lui,
Ori către stânga drumului.
Urmați calea lui Dumnezeu
Ca, fericiți, să fiți mereu,
Și multe zile să trăiți,
În țara pe care-o primiți.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
