Vreau să vă spun – nevestelor –
Supuse fiți, bărbaților
Pe cari, drept soți, voi îi aveți,
Precum, Domnului, Îi sunteți;
Căci soțul oricărei femei,
Este privit, drept cap al ei,
Așa precum, neîndoios,
Cap al Biserici-i Hristos,
Mântuitorul trupului.
Și după cum supusă, Lui,
Este Biserica, și voi –
Nevestelor – să știți apoi,
Supuse să vă arătați,
În toate, la ai voști’ bărbați.
Bărbaților, și voi să știți,
Nevestele, să vă iubiți,
Cum și Hristos adeverește
Bisericii, că o iubește,
Prin faptul că El, pentru ea,
A știut, jertfă, să Se dea,
Ca să sfințească, negreșit,
Ceea ce-ntâi a curățit
Printr-un botez, în apă, dat,
Și prin Cuvântul arătat,
Vrând ca Biserica să vie,
În fața Lui, și-apoi să fie,
Mereu, slăvită și curată –
Fără de zbârcituri, sau pată –
Ci sfântă, mai presus de fire,
Și plină de neprihănire.
Toți soții au să trebuiască,
Nevestele, să își iubească,
La fel ca trupurile lor.
Cine-și iubește – fraților –
Nevasta, vreau să știe bine,
Că se iubește chiar pe sine.
Căci nimenea nu s-a văzut
Să-și fi urât trupul avut,
Ci dimpotrivă, îl hrănește
Și cu blândețe-l îngrijește,
Cum a iubit Hristos apoi,
Biserica. Să știți că noi
Suntem cu toții mădulare,
Pe care, trupul Său le are.
Carne suntem, din carnea Lui,
Și os, din osul Domnului.
De-aceea „omul va lăsa,
Pe tatăl și pe mama sa,
Se va lipi de-a lui soție
Și-un trup, cei doi, doar au să fie.”
Mărturisesc, la fiecare,
Că taina asta este mare –
(Vorbesc despre Hristos, cu voi,
Și de Biserică apoi.)
Încolo, fiecare-i bine,
Asemenea ca și pe sine,
Să își iubească soața lui;
Vreau ca soția, soțului,
Să se supună, ne-ncetat,
Și să se teamă de bărbat.”